TABLETĂ DE SCRIITOR - MOARTEA CA O UŞĂ DESCHISĂ SPRE NEUNDE…
În mod obişnuit, oamenii consideră moartea ca încheierea ultimului ciclu existenţial. Cei credincioşi speră că sufletele lor depăşesc hotarele trupurilor şi poposesc în Raiul unde "nu este durere, nici suspin, ci viaţă fără de moarte". Alţii se referă la existenţa spirituală de dincolo de hotarele efemerităţii unor oameni de ştiinţă sau de cultură, dar asigurată doar de faptele lor pământene. Iată că se referă şi la ce se va povesti o vreme îndelungată despre Homer, Moisil, Eminescu, Iorga - oameni celebri, ale căror nume nu vor fi uitate. Recitim versurile lui Mihai Eminescu şi povestim despre iubirea sa nemuritoare pentru Veronica Micle - zburând până departe, la picioarele tronului Demiurgului, până neunde, adică în spaţiul care depăşeşte limitele terestre şi neliniştile timpului. Astfel de oameni par, într-un fel, nemuritori: adică şterg marginile tangenţiale dintre viaţă şi moarte, rămânând ca nişte spirite zburătoare, care însoţesc, din generaţie în generaţia, lumina sufletelor noastre.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
