La curtea lui Urmuz: Omul nou - omul resursă
O altă formulare a "egalităţii" din titlu este omul nou = sclavul de tip nou. Sună un pic exagerat, dar despre asta e vorba, ba poate chiar mai mult. Am mai vorbit în altă parte, când priveam istoria "de sus", despre nevoia societăţii (mă rog, a unei părţi din aceasta) de resurse, forţă de muncă, pieţe de desfacere. Sclavul tradiţional era folosit mai ales ca forţă de muncă (eventual ca gladiator, soldat etc., dar tot cam aia este). Sclavul modern, subiectul unui "sclavagism de catifea", aproape liber consimţit, este de altă natură, mult mai complex, şi este resursă din mai multe puncte de vedere.
Explicit, despre "omul nou" s-a vorbit abia în comunism, dar ideea este mai veche, ducând spre Iluminism şi Renaştere, spre raţionalism, materialism, "eliberarea de zei". La fel, preocuparea pentru crearea unui asemenea om s-a generalizat tot în secolul XX, "cel mai scurt dintre toate...", mai întâi în partea de lume dominată de marxism şi nazism, dar şi în deceniile din urmă, post-naziste, post-comuniste, cunoscute drept consumerist-globalizatoare. Prolii lui Orwell sunt prototipul literar, subjugat prin propagandă tenace până la fanatism Fratelui mai Mare; "omul muncii" din ţările socialiste era menit a deveni "om nou" prin "reeducare" (ajungând până la aberaţii criminale gen "experimentul Piteşti"). De fapt, iarăşi lucrurile sunt mai complicate. Revoluţia Franceză de la 1789, Revoluţia Bolşevică de la 1917, ba chiar şi Revo/Loviluţia din decembrie 1989 au încercat mai întâi şi, în oarecare măsură, au şi reuşit, să elimine "omul vechi", aristocraţie, nobilime, "burghezo-moşierime", "naţional-comunism", folosind ghilotina, glonţul, închisorile şi canalul, mai recent, cuvântul menit să anihileze, manipularea. După care, a început reeducarea celor meniţi a ajunge resurse. Propaganda/minciuna, cu cât mai grosieră, cu atât mai eficientă (în romanul lui Orwell, dar şi la Goebbels, Lenin, Stalin şi descendenţii lor), limbajul de lemn care spală creierele, cu continuarea directă în corectitudinea politică din ultima jumătate de secol, de azi şi, probabil, pentru încă o scurtă perioadă. Se adaugă "legarea de scaun", de locul de muncă, prin împrumuturi, "sechestrarea în prezent" despre care vorbeam într-un text anterior, viaţa într-o metropolă. (Dacă aţi zburat vreodată cu avionul pe deasupra unui oraş mare, dimineaţa sau după-amiaza, aţi observat probabil şirurile nesfârşite de maşini care vin dinspre suburbii în zori şi se întorc seara; ele duc la "locul de muncă" milioanele de proli moderni constrânşi la o viaţă de o repetitivitate de automat finit determinist.) Se adaugă, "închiderea în bulă", fie ea bulă Facebook sau de altă natură, cu limitarea drastică, dacă nu şi selectarea interesată, a informaţiei disponibile (s-a inventat şi un termen specific, parcă anunţând o nouă specie, "omul-reţea", mai anglofon spus, "neţianul").
Resurse de ce fel? Forţa de muncă este doar o ipostază. "Omul nou" este însă şi consumator, iar asta e la fel de important ca munca pe care o face; el produce, el consumă, profitul merge la... beneficiarul celor două resurse, la "patronul capitalist" (nu ştiu cum să-l numesc altfel, nici nu am loc aici pentru a nuanţa). Şi mai este şi alegător, o altă ipostază fără de care "establishmentul" şi-ar pierde legitimitatea, s-ar prăbuşi pur şi simplu (mai ales dacă votanţii, suporterii unui partid, demonstranţii de stradă sau pe web ar deveni suficient de lucizi). Şi, se mai pot adăuga situaţii în care oamenii sunt folosiţi ca resurse - prostituţia este un prim exemplu la îndemână.
Rămâne întrebarea în ce măsură ne putem sustrage presiunii de a deveni "oameni noi". Atenţie, nu vă grăbiţi să fiţi prea optimişti...
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
