Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
mari 5 mai 2026 00:24

"INFRACTORII", de Ana Maria Bamberger, regia Dan Tudor, pe scena de la C.C.A. "George Topîrceanu", în 25 februarie, ora 19.00

"INFRACTORII", o comedie care face haz de necaz! "Ce-ai face dacă un incendiu a distrus tot ce aveai, asigurarea nu plăteşte, banca refuză să-ţi acorde credit şi soţia te anunţă că familia se va mări curând? Şi - dacă asta face din tine un... <<infractor>>?"

Piesa "Infractorii" a avut premiera în data de 21 ianuarie 2018 pe scena Teatrului Dramaturgilor Români, avându-i drept protagonişti pe doi actori iubiţi de publicul argeşean, şi ne referim aici la Ada Navrot şi Dan Tudor, cel care de altfel semnează şi regia spectacolului. Care s-a jucat şi în România, dar şi în Canada (Montreal şi Toronto) cu "casa închisă", în luna aprilie 2018, fiind primit cu căldură atât de public, cât şi de presa de specialitate, care i-a dedicat cronici extinse. Să vă mai spunem că piesa s-a jucat şi la Paris, între 4 ianuarie şi 23 martie 2019, la Théâtre Le Guichet Montparnasse (în fiecare vineri şi sâmbătă din intervalul amintit, de la orele 19.00), cu distribuţia Catherine Mahieu (care a fost şi regizor) şi Arthur Berne, iar sălile au fost arhipline? Există, bineînţeles, şi o variantă în limba engleză, o coproducţie Magus Theatre Productions şi Off Potters Demons Paris, cu Louise Denyer şi Armen Gregorian în rolurile principale, regia Anton Bonnici. Premiera a avut loc la Londra, la The Monkey House, Camden, pe 8 noiembrie 2018. La Festivalul Naţional de Comedie Bucureşti a obţinut Marele Trofeu, dar şi premiul pentru cel mai bun spectacol al Festivalului "Mircea Albulescu", ediţia a VI-a, organizat de Teatrul de Proiect "Mircea Albulescu" Câmpina (2018). Şi cronicile de specialitate au titrat elogios la adresa piesei Anei-Maria Bamberger: "Dialoguri strălucitoare şi o acţiune asemănătoare cu un thriller ... dinamic, cuceritor şi extrem de amuzant". (Radio Theatre Magazine); "Un text memorabil... o mulţime de situaţii paradoxale, excelent construite de dramaturg, stârnind constant distracţia şi buna-dispoziţie a publicului" (Chirping Birds Cultural Magazine); "O comedie spectaculoasă cu doi <<criminali>> minunaţi - care-şi merită cu vârf şi îndesat toţi banii!" (Liveout.ro)

"Ca autor, întotdeauna m-a interesat foarte mult ACTORUL, relaţia lui cu personajul, mi-a plăcut să scriu fiind inspirată de un actor, de o actriţă. Ideal este când ceva din personalitatea unui actor, una din faţetele lui, se potriveşte cu un personaj încolţit în mintea mea, într-o poveste pe care doresc s-o spun, şi care devine <<a lui>>. Aşa a fost cu <<Infractorii>> - şi îmi amintesc exact momentul când s-a întâmplat. Eram la Frankfurt, în sala arhiplină de la Internationales Theater - pe scenă se juca <<Taxi Blues>>, una dintre piesele pe care le-am făcut împreună - şi simţeam şi vedeam cum publicul râdea şi plângea, cum îşi ţinea respiraţia, surprins şi fermecat de rolul interpretat de Dan Tudor. Umorul lui cald, candid şi inteligent, vesel şi trist în acelaşi timp, jucăuş şi onest până la urmă, bun să-l pui pe rană... Şi ceva din toate acestea a reprezentat <<scânteia>> care a dat viaţă, în mintea mea, personajului Chuck din comedia <<Infractorii>>: un <<hoţ>> cinstit, un prieten de nădejde, un clovn trist şi inimos, cineva care ştie să te surprindă, să te întristeze şi să te bucure în acelaşi timp, cu alte cuvinte - să te împace cu viaţa şi să te ajute să trăieşti. Mă bucur enorm de acestă nouă colaborare cu Dan, al patrulea spectacol după <<Belvedere>>, <<Three O'Clock>> şi <<Taxi Blues>> - şi sunt foarte recunoscătoare pentru echipa fantastică pe care a propus-o: Ada Navrot, excelenta actriţă a Teatrului Nottara, colegă de generaţie cu Dan, în care a găsit interpreta absolut ideală pentru rolul Victoria, Corina Grămoşteanu - valoroasa scenografă, Vlaicu Golcea şi Florin Fieroiu, autori ai muzicii şi mişcării scenice a spectacolului - şi ei parte a acestei echipe superbe de artişti de a căror colaborare sunt foarte onorată! Cu bucurie, recunoştinţă şi cu mult drag mă gândesc la ei toţi şi la acest spectacol care se naşte pe scena Teatrului Dramaturgilor Români - şi care sper că va putea fi un eveniment care să ajungă la inima publicului", a declarat autoarea Ana-Maria Bamberger.

"<<Portretul Doamnei T>>, <<Noiembrie>> şi <<Peşte cu mazăre>> sunt textele care o leagă pe autoare - doctor în ştiinţe medicale - de o mare personalitate a teatrului nostru, Olga Tudorache. Dar textele autoarei se joacă în peste 16 ţări, plecând de la TNB şi Metropolis prin Teatrul Radiofonic, sau de la Sibiu, Piteşti sau Râmnicu-Vâlcea către Londra, Viena, Praga, Paris, Bonn sau Hamburg, fiind scrise <<cu nerv şi fior dramatic>>, simţit din plin şi în spectacolul TDR, <<Infractorii>>", a spus şi Olga-Delia Mateescu, actriţă şi scriitor, societară de onoare a Teatrului Naţional "I.L. Caragiale", membră a Uniunii Scriitorilor din România şi UNITER, distinsă cu numeroase premii şi distincţii pentru activitatea sa artistică.

Nu rataţi, aşadar, un prim spectacol valoros în 2020 pe scena Centrului de Cultură şi Arte "George Topîrceanu" din Curtea de Argeş (manager, ec. Cristian Mitrofan), în data de 25 februarie, ora 19.00! Biletele se găsesc la secretariatul instituţiei şi au următoarele preţuri: 30 de lei în prima parte a sălii şi 20 de lei în partea a doua.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It