Viaţa lui Mihai Eminescu, de George Călinescu (Comentarii de acad. Şerban Cioculescu)
Cartea lui George Călinescu intitulată "Viaţa lui Mihai Eminescu" (1932) a consacrat un mare talent literar şi a propus un alt chip al autorului "Luceafărului". Fundamentul lucrării se demonstrează prin asiduă cercetare a vieţii şi operei poetului, prin cercetarea manuscriselor şi corespondenţei eminesciene, aflate la Biblioteca Academiei Române. Cercetările lui Călinescu atestau valoarea ştiinţifică a cărţii şi impuneau prin seriozitate atât cititorilor de literatură, cât şi iubitorilor lui Eminescu. În periodicul "Adevărul literar şi artistic", la care George Călinescu deţinea cronica literară, un articol de fond al pretenţiosului Paul Zarifopol, salută la 29 mai 1932 apariţia acestei valoroase cărţi, cu un titlu exploziv: "O biografie, în sfârşit…". Relevând meritele artistice ale operei, prietenul lui Caragiale încheia declarând-o "una din cele mai reuşite cărţi româneşti". Judecata literară e perfect justificată şi timpul a ratificat-o. Generaţii întregi i-au devorat paginile "inspirate" fără ca mulţi dintre cititori să-şi dea seama de solida armătură a ei, implicând o muncă titanică, din care, de altfel, avea să rezulte, în anii următori, şi vasta cercetare asupra operei ("Opera lui Mihai Eminescu", I, "Filozofia teoretică, Filozofia practică", Bucureşti, 1935, II-III, "Descrierea operei", 1935, IV-V, "Cadrul psihic, Tehnica, Analize", "Eminescu în timp şi spaţiu, 1936).
În timp ce cartea se mistuia pe piaţă, colcăiau şi fierbeau adversităţile, deşi critica litarară, în unanimitate, saluta apariţia excepţională şi-i releva meritele. G. Călinescu nu-şi făcea, de altfel, iluzii, asupra reacţiei ce avea să se ivească în tabăra "eminescologilor". În paginile finale, o scurtă "Post-faţă" începea pesimist: "Cărţile de felul acesteia de faţă sunt primite cu ostilitate şi de scriitori şi de oamenii de ştiinţă". Despre cei dintâi s-a înşelat, deoarece de multă vreme ei aşteptau un portret în toată puterea cuvântului şi aşteptarea, departe de a le fi fost înşelată, le-a pricinuit o bucurie "cu asupra de măsură". Nu acelaşi lucru s-a petrecut cu unii cercetători migăloşi, dar sterili, specializaţi în mici studii şi analize, care se pretindeau însă exclusivii deţinători ai secretelor de viaţă şi de atelier ale omului, poetului şi artistului. Ce i s-a reproşat, în definitiv, temerarului ce le încălcase terenul? Pe lângă şicane de amănunt, care pândesc la tot pasul asemenea lucrări de amplă informaţie, i se scoteau ochii pentru "grava" omisiune de a nu-şi fi citat chiar în corpul paginii, izvorul, dar mai ales de a fi "profanat" chipul ideal al poetului, într-o prezentare şocantă, nu atât de boem, cât de indurat primitiv, în tandem cu "bivolul de geniu", nedespărţitul său prieten Ion Creangă. Semnalul atacului fusese dat de "Gândirea", în termeni pamfletăreşti şi cu stropşirea de insulte, din care se remarcau calificativele de "şnapan", "derbedeu" şi "meschin scandalagiu" (Cf. răspunsul lui G. Călinescu la "Adevărul literar şi artistic", din 12 iunie 1932: Mahalagism, la rubrica "Însemnări"). "Viaţa lui Mihai Eminescu" a părut în genere "eminescologilor" o carte de scandal. Critica literară propriu-zisă însă, după prea modesta apreciere a lui G. Călinescu, i-a primit cartea "cu exces de bunăvoinţă" (Postfaţă la ediţia a doua din 1933). Culminarea, echivalentă cu o încununare a acestei "bunăvoinţe", i-a venit autorului din partea lui G. Ibrăileanu, într-un cuprinzător articol, care începea recunoscând că autorul "Şi-a făcut debutul în istoria literară, şi l-a făcut în chip strălucit" şi se încheia proclamând cartea "monumentul cel mai impunător ce s-a ridicat până astăzi lui Mihai Eminescu" (Garabet Ibrăileanu despre "G. Călinescu: Viaţa lui Mihai Eminescu", în Adevărul literar şi artistic, din 16 octombrie 1933). În ediţiile următoare, succesive, (a doua, în 1933, a treia, în 1938, a patra şi ultima, îngrijită de autor, în 1964), G. Călinescu avea să-şi revadă stilul, să facă rectificări şi completări de date, să atenueze unele afirmaţii prea tranşante, iar începând cu ediţia a treia, dând satisfacţie detractorilor, dar şi amatorilor de precizie, a intercalat în text, prin cifre, între paranteze, izvoarele bibliografice, care crescuseră în interval, de la 231, la 257. Se pare că numai proza politică a lui Eminescu nu i-a servit pentru completarea unor date biografice, şi anume acelea relative la originea lui etnică, pusă la îndoială de adversarii politici, din cauza desinenţei onomasticii paterne, în -ovici. Când unul dintre aceştia l-a făcut bulgar, Eminescu şi-a revendicat cu mândrie ascendenţii, ţărani liberi. Într-o însemnare manuscrisă, nu excludea o ascendenţă armenească, cu precizarea că la Botoşani "colonia armeană e din secolul al treisprezecelea" (Cf. D. Murăraşu: Mărturii în legătură cu originea lui Eminescu, extras din "Preocupări literare"). De altfel, problema e tratată în treacăt în primele pagini ale cărţii, la capitolul "Strămoşii", cu concluzia categorică: "Judecând în lumina însăşi a documentelor şi fără fanatism etnic, putem spune că nici un scriitor român nu-şi poate afirma mai cu putere ca Eminescu puritatea sângelui românesc şi, nu-şi poate număra ca el strămoşii moldoveni pe degete, vreme de două veacuri". În privinţa bolilor care i-au răpus înainte de vreme pe mai toţi copiii căminarului Gheorghe Eminovici şi ai soţiei sale Raluca, născută Iuraşcu, G. Călinescu respinge teza eredităţii încărcate şi o adoptă pe aceea a contractării lor. Este întradevăr de mirare că dintre cei şapte copii, cunoscuţi autorului, numai Mateiu, căpitanul, a trăit mult şi a lăsat şi urmaşi, atât în linie masculină, cât şi feminină. O fatalitate, parcă, a urmărit această familie, chiar pentru cine, raţionalist prin structură, nu crede într-însa, socotind-o vorbă goală sau superstiţie, pur şi simplu. Din cartea lui G. Călinescu se desprinde însă negrul fir conducător al destinului, care-i conferă pathosul. Să dăm câteva citate probante: "…ajutat de un ţăran a trecut pe potecile Răşinarilor pe lângă Vama Cucului, dincolo, în ţară, unde îl aşteptau nouă şi întunecate destine" (sfârşitul capitolului "La Blaj, 1866"). Şi mai departe: "În vreme ce Maiorescu şi cei mai mulţi de la Junimea trăiau în opulenţă, el era protejat cu o amabilitate jignitoare, ca un poet hotărât prin destine să sufere martiriul din care aveau să iasă genialele cântări şi Maiorescu merge până acolo încât intervine în chiar viaţa afectivă a poetului, împiedicându-l de a lua în căsătorie pe Veronica Micle, pentru că cele două talente literare nu ar mai fi plâns aşa de frumos în versuri" (Cap. "Eminescu şi Junimea", p. 302)… Mai sunt încă multe alte completări, pe care nu le mai reproduc, dar reţinem paragraful final al capitolului "Agonia morală şi moartea": "Astfel se stinse în al optulea lustru de viaţă cel mai mare poet pe care l-a ivit şi-l va ivi vreodată poate pământul românesc. Ape vor seca în albie şi peste locul îngropării sale vor răsări păduri sau cetate, şi câte o stea va veşteji pe cer în depărtări, până când acest pământ să-şi strângă toate sevele şi să le ridice în ţeava subţire a altui crin de tăria parfumurilor sale". Un astfel de final, de "poezie pură" este desigur omagiul cel mai potrivit ce se putea aduce marelui vrăjitor al limbii "vechi şi înţelepte", cum ne-a numit Eminescu graiul. Genialitatea lui Eminescu a fost tocmai o sinteză între capacitatea de vis şi luciditatea inteligenţei, între viziune şi expresie, între subconştientul creator şi puterea de selecţie artistică. Poetul nocturn este şi cântăreţul luminii, care pe plan intelectual e însuşi forţa de creaţie prin care Eminescu a rămas neîntrecut. Cartea lui G. Călinescu, mereu perfecţionată în ediţiile ulterioare, rămâne aşa cum a spus Ibrăileanu, monumentală, oricâte obiecţii de amănunt i s-ar opune. Dealtfel, Şerban Cioculescu i-a consacrat, în "Adevărul" din 11 august 1932, o amplă "cronică festivă", mult apreciată de George Călinescu.
Surse: Şerban Cioculescu, "Itinerar critic****"; "Viaţa lui Mihai Eminescu", de George Călinescu - 50 de ani de la apariţie; p. 372 - 378 (Ed. Eminescu, Bucureşti, 1984).
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
