Reper istoric - 15 februarie 2021

La 15 februarie 1690 s-a încheiat, la Sibiu, tratatul secret dintre Constantin Cantemir, domnul Moldovei, şi Sfântul Imperiu Roman, condus de împăratul de naţiune germană Lepold I. În tratat se stipula că Moldova avea să sprijine acţiunile antiotomane ale imperiului aflat sub coordonarea Casei de Habsburg. Tratatul cuprindea 5 articole, iar clauzele acestui document prevedeau garantarea domniei ereditare familiei Cantemir, neimpunerea religiei catolice în Moldova, precum şi ajutor reciproc în caz de invazie polonă. Moldova urma, de asemenea, să sprijine acţiunile antiotomane ale habsburgilor, după ce forţele imperiale ar fi ajuns la Brăila sau Siret. În schimbul celor enumărate anterior, Moldova se obliga să le plătească imperialilor un tribut de 50.000 de galbeni. Articolul al doilea al tratatului prevedea: "Domnul va fi întărit pe viaţă, iar fiului său mai mare (Antioh) i se va conferi titlul de conte".
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
