Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
luni 27 septembrie 2021 19:57

Tabiet cultural - 23 IULIE 2021

Armata de Teracotă a Chinei, îngropată într-un mormânt
O armată de 8.000 de ostași se ascunde între zidurile vechi ale Chinei, păzind mormântul împăratului Shi Huangdi. Artefactele datează de la sfârșitul celui de-al treilea secol, fiind descoperite ulterior de niște fermieri din provincia Lintong. Aproape două mii de ani, aceasta a stat ascunsă în pământ. Toate statuile sunt confecționate din lut ars - teracotă -și vopsite ulterior: 8.000 de soldați, 130 de care cu 520 de cai și peste 150 de cai de cavalerie. Un soldat de teracotă ajunge să cântărească 135 de kilograme, iar calul 200 de kilograme. Întreaga colonie a fost descoperită lângă mormântul fostului conducător Shi Huangdi, pe care se presupune că armata trebuia să-l însoțească în drumul din cealaltă lume. Foarte credincios cu privire la reîncarnare și viața de apoi, împăratul și-a construit propriul mausoleu, luându-și și armata cu el. În anul 221, împăratul a obținut supunerea tuturor împărăților Chinei Antice, reușind să creeze primul imperiu chinez. Tot el a ordonat construirea Marelui Zid Chinezesc. Armata de teracotă a fost executată manual, prin diverse metode, fiecare statuie fiind diferită. Expresiile faciale, trăsăturile fizice, armele sunt aspecte care-i diferențiază pe cei 8.000 de soldați între ei. De exemplu, ofițerii și soldații de rang înalt se deosebesc prin săbii și sulițe. Când a fost găsită, armata era situată la 1,5 km de mormântul împăratului, fiind aliniată și pregătită de luptă. Conform teoriilor arheologilor, ostașii de teracotă din China ascundeau mesaje codificate, acest lucru fiind observat prin prisma figurilor care seamănă cu unele forme ale alfabetului chinez. Nu după mult timp de la moartea lui Shi Huangdi, mormântul acestuia a fost călcat de hoți, care în cele din urmă l-au și incendiat, urmând ca acoperișul să se dărâme și să îngroape armata de teracotă a împăratului în pământ.

Pin It

Economiseşte timp şi bani abonându-te la  la orice poștaș sau oficiu poștal din județ ori din țară!

Abonamentul pe o lună costă 15 lei, pe trei luni 42 de lei, pe șase luni 80 de lei, iar pe un an 150 de lei.