Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
miercuri 20 octombrie 2021 17:12

IN MEMORIAM ION C. ȘTEFAN TABLETĂ DE SCRIITOR CINE ÎŢI DUCE POVEŞTILE MAI DEPARTE?

Vine o vârstă la care îţi pui întrebări tot mai complicate, adică astfel de întrebări la care nu mai găseşti întotdeauna un răspuns direct, fiindcă acesta este aşteptat de la faptele viitoare, ale altor personaje, unde, probabil, tu nu mai eşti martor direct. Cine îţi duce poveştile mai departe? Nu mă refer la basme sau poveşti imaginate, nici la poveşti neutre, ci la acelea raportate la persoana ta: faptele deosebite, iubirile unice, împlinirile profesionale, povestea fiecărei etape a vieţii tale - adică pe tine povestindu-te, purtându-te în memorie cu îndrăznelile şi succesele tale - ca într-un film autobiografic, pe care urmaşii îl pot viziona ori de câte ori vor, intrând în dialog cu tine, peste o margine de mormânt, unde te-ai retras provizoriu. Dar aici nu este vorba despre nişte urmaşi oarecare, ci numai despre aceia care te-au cunoscut temeinic te-au preţuit şi te-au repovestit, aşa cum ai fost cu adevărat - şi acum parcă ai fi mator, undeva inclus în grupul lor; şi te vei bucura de cuvintele de laudă, pe care le rostesc despre tine. Dar aceşti urmaşi fideli se ivesc mai târziu - şi numai dacă i-ai meritat. În naraţiunile Laureatului Premiului Nobel Marius Varga Llosa, povestaşul poate fi un personaj colectiv şi ideal, adică acela care adună întâmplările esenţiale ale unei familii, ale unui trib, ale unei colectivităţi - şi le transmite urmaşilor. Astfel se alcătuieşte o tradiţie, devenind un început de oralitate a istoriei.
Şi să ne înţelegem bine: nu este vorba despre orice poveste, ci despre o selecţie a poveştilor povestite - istoria de suflet a neamului.

Pin It

Economiseşte timp şi bani abonându-te la  la orice poștaș sau oficiu poștal din județ ori din țară!

Abonamentul pe o lună costă 15 lei, pe trei luni 42 de lei, pe șase luni 80 de lei, iar pe un an 150 de lei.