Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
mari 26 octombrie 2021 02:32

Mihai Eminescu – Gazetar la „Curierul de Iași”

Fiind destituit din postul de revizor școlar, Eminescu acceptă propunerea prietenilor de a fi numit redactor-administrator și corector la foaia publicațiilor oficiale ale Curții de Apel din Iași, intitulată „Curierul de Iași”, de unde primea 100 de lei lunar, adică atâta cât să se poată spune că nu murea de foame. Prezența lui Eminescu în paginile Curierului de Iași se poate identifica chiar din primele zile ale lunii iunie 1876. Această foaie publica deciziile Curții de Apel și totodată imprima unele înștiințări judiciare ale instanțelor judecătorești. De aici provine ironia lui Eminescu la adresa propriului său nume: „D. Michalis Eminescu, vecinic doctorand în multe științe nefolositoare, criminalist în sensul prost al cuvântului și în conflict cu judecătorul de instrucție, fost bibliotecar când a prădat biblioteca, fost revizor al școalelor de… fete, fost redactor en chef al foii vitelor de pripas și al altor jurnale necitite, colaborator...” (vezi I. Crețu, Biografie documentară, p. 191).
Identificarea stilului propriu lui Eminescu la gazeta din Iași se poate face în diferite coloane, de la informații până la cronica externă. El scria de toate, mai ales pentru a umple paginile părții neoficiale. Corectarea paginii oficiale cădea tot în sarcina lui. Multe din coloanele gazetei erau destinate așa ziselor „reviste”: Revista teatrală, Revista internă, Revista externă, Revista economică. Unele coloane se intitulau „Noutăți”, altele „Diverse”. Întâlnim până și „Foiletoane”. Nuvela „Cezara” și schița „La aniversară” au apărut ca foiletoane, în „Foaia vitelor de pripas”.
Deși nesemnate (afară de un răspuns intitulat „Observații critice”, care apare în nr. din 12 august 1877, în apărarea „Logicii” lui Maiorescu, întâmpinată cu ostilitate de dr. Zotu în „Columna lui Traian”, printr-o recenzie publicată în numerele 6 și 7 ale ziarului lui Hasdeu, pe care Eminescu s-a simțit obligat să-l semneze, dată fiind ținuta înalt științifică a obiectului în discuție și de un articolaș intitulat „Clubul studenților” din Iași, sub care se aflau inițialele M. E., probabil din cauză că autorul își îngăduia să trimită câteva sfaturi tinerimii universitare) materialele lui Eminescu înnobilau toate rubricile gazetei. În ele, scriitorul strecurase adesea cunoștințele sale căpătate la universitățile germane, în variatele sale lecturi și chiar în cușca sufleurului pe vremea când urma peregrinările trupelor de teatru, în sânul cărora și-a petrecut câțiva ani din adolescența sa. Lipsa de semnătură a feluritelor scrieri din C.d.I. nu este un indiciu că Eminescu nu le prețuia și că desconsidera pe cititorii cărora ele erau destinate, ci mai repede vedem în acest anonimat al poetului o modestie înnăscută. Mai presus de persoana și de numele său, Eminescu punea adevărul celor susținute în articolele sale. Într-un articol intitulat „Pro domo” apărut la rubrica „Diverse” din C.d.I, cu data de 23 ianuarie 1877, răspunzând cuiva care-i discuta persoana în loc să se limiteze la obiectul discuției, adică la niște poezii pe care le persiflase, Eminescu zicea: „Nu este vorba de d. Eminescu. Este adevărat că poeziile d-lui Anghel sunt rele? Da. Este adevărat că sunt product al mediului social care le citește și le-ncurajează? Da. Prin urmare…? E datoria unui publicist de a respinge productele greșite și criticile sale vor fi cu atât mai aspre, cu cât literații, de care va vorbi, vor fi mai lipsiți de cultură. Când cineva nu s-a împrietenit nici măcar cu gramatica românească, să nu cuteze a scrie poezii și novele” (I. Crețu, Cultura românească, p. 516, București, 1939). În rubricile privind „Revistele teatrale”, cronicarul dramatic Eminescu atinge toate aspectele unor reprezentații dramatice, de la costumele, tonul și jocul scenic al actorilor până la caracterul personajelor ce se perindă în fața spectatorilor. Nici spectatorii nu scapă ochiului atent al cronicarului dramatic, spunând tuturor lucrurilor pe nume. (…) Încă de pe vremea când era sufleor, Eminescu era stăpânit de ideea unui teatru românesc cu „un capital de piese bune”, în care actorii să se specializeze în roluri potrivite cu talentul și cu fizicul lor. Eminescu susținea că și în Iași ar fi ideal de urmat „un teatru cu repertoriu permanent și o companie aleasă”. În paginile gazetei, Eminescu ținea să evoce, cu deosebire, fapte ale trecutului, legate de istoria zbuciumată a Moldovei. Se spune că Poetul strecura în taină peste graniță, în Bucovina, broșura „Răpirea Bucovinei”, iar în „Curierul de Iași”, putea să scrie pagini întregi despre „raptul frumoasei provincii din nordul Moldovei de către Austria” și despre asasinarea domnului care protestase împotriva acestei nelegiuite fapte. Cu ocazia ridicării unui bust lui Grigore Ghica Vodă în Iași, Eminescu reproduce două pagini din cronicari, în care sunt înfățișate frumoasele calități de gospodar ale acestui domnitor, apoi adaugă propriul său comentariu: „Am vorbit prin gura cronicarilor de acea figură bărbătească din istoria țării noastre, deosebită cu totului-tot de umbrele efemere ale fanarioților”… Și articolul continuă pentru a zugrăvi în culori luminoase icoana Moldovei de pe vremea voievodului Grigore Ghica. Eminescu era spiritul cel mai independent; el nu avea de menajat nici diurnă de deputat, nici slujbă politică de apărat și nu era înregimentat într-un partid politic pentru a se sfii să-și exprime fățiș gândurile și sentimentele sale privitoare la faptele politice ale zilei și la problemele mari naționale. Cu toate că pe tronul țării era un german, iar între Germania și Austria erau strânse interese comune, Eminescu formula fără echivoc idealul românilor de a reîntregi patria lui Ștefan cel Mare. Dacă Eminescu se adăpostise la „Curierul de Iași” pentru o pâine, el nu uita că are o misiune de îndeplinit. Era însuflețit de un optimism robust, care nu-l lăsa pradă disperării personale într-o societate care avea nevoie de prefaceri…

Prof. Daniel Dejanu

Sursa de inspirație: I. Crețu, „Mihai Eminescu, Biografie documentară”, Ed. pentru literatură, 1968, p. 191-201; „Eminescu - Steaua singurătății”, Ed. Litera/David, Chișinău/București,1999.

Pin It

Economiseşte timp şi bani abonându-te la  la orice poștaș sau oficiu poștal din județ ori din țară!

Abonamentul pe o lună costă 15 lei, pe trei luni 42 de lei, pe șase luni 80 de lei, iar pe un an 150 de lei.