Gânduri de Crăciun
Încă un an ne-a mai destrămat puțin firea. Sună colindele în colțul dinspre sfințenie al inimii, dorul se apleacă peste noi ca ruga unui țăran gârbovit de istorie și uitare. Suntem bătrâni de noi înșine. Abia mai putem privi crucea aceea plină de sânge și viață. Obosiți de mizerii, despuiați de sfințenie, umbre de lut fără rost, trăim în clipa trupului, cerșind o fărâmă de demnitate.
Să ne reîntoarcem în suflete pentru a trăi naşterea lui Iisus. Fiindcă doar astfel ne putem ridica din decadență spre frumusețe. Capacitatea de a gândi divinul înseamnă drumul către mântuire. Îmbrățișându-l pe Hristos cu lacrima păcatului putem deveni liberi. lar libertatea duce la esența iubirii de care avem nevoie pentru a deveni întru ființă. Iubirea ne umple goliciunea indecenței mentalității, ne îndeamnă către spovedania tăcerii de dinaintea trecerii în metafizic.
Să ne reîntoarcem în suflete pentru a trăi naşterea lui Iisus. Și să ne colindăm cu gândurile cele bune.
În această vreme, când bolnavă-i lumea,
Doar cu noi în sine, singuri am rămas,
Crăciunul ne-aduce în casă pe Domnul,
Cu Dânsul o clipă să stăm la taifas.
Și să-i spunem multe, ca unui prieten,
O mărturisire în chilia firii,
Sufletu-n derivă, un suspin să verse
Peste pandemia grea a neiubirii.
Să-l rugăm pe Domnul să ne dea lumină,
Să putem cunoaște al vieții folos,
Și-ntr-un cânt de legăn, inima suspine,
Psalm de mântuire: Bine-ai venit, Hristos!
CRĂCIUN cu lumină în inimă și pace în suflet!
Din România Tainică vă colindă cu iubire,
respect și deosebită prețuire,
