IN MEMORIAM PROF. CONSTANTIN VOICULESCU Despre relaţiile dintre oameni în societate
Este un adevăr evident pentru oricine că omul, fiind o fiinţă socială, nu poate trăi izolat, rupt de ceilalţi oameni din mediul social în care îşi desfăşoară activitatea. Relaţiile dintre oameni, numite relaţii interpersonale, sunt numeroase şi variate. Ele pot fi: amicale, de respect şi preţuire, de dragoste şi ajutor reciproc, dar şi de conflict, tensionale, până la ură şi duşmănie. Pentru a fi pozitive, în relaţiile interpersonale, mai ales dintre oamenii care lucrează în aceeaşi instituţie sau întreprindere, trebuie cunoscute şi respectate câteva condiţii. Una dintre acestea este cunoaşterea personalităţii partenerului de relaţie. Partenerii trebuie să cunoască bine trăsăturile de personalitate ale celorlalţi, dorinţele şi aspiraţiile acestora, mai ales trebuinţele şi nevoile lor. Să cunoască trăsăturile de caracter şi de temperament, orientarea religioasă, precum şi cea politică. Cu cât aceştia se cunosc mai bine, cu atât relaţiile dintre ei se vor desfăşura într-o ambianţă mai plăcută şi vor dobândi un mai pronunţat caracter formativ, confirmând teza generală că omul este produsul împrejurărilor sociale şi are capacitatea de a influenţa, în bine sau în rău, împrejurările sociale. Dacă, dimpotrivă, cunoaşterea partenerilor este mai redusă sau denaturată, relaţiile dintre ei vor înregistra suspiciuni, incertitudini, tatonări, ajungând până la respingere şi chiar ură.
O altă condiţie pentru ca relaţiile dintre parteneri să fie corecte este ca aceştia să dovedească obiectivitate în apreciere şi autoapreciere. Oamenii trebuie să se orienteze după principiile raţiunii, care ne dictează ce e de iubit, de admis sau de respins. Raţiunea duce la obiectivitate în aprecieri, la promovarea valorilor superioare de bine, adevăr şi frumos, mai ales într-o societate care tinde să promoveze mediocritatea şi compromisurile de orice fel. În activitatea şi în relaţiile lor, oamenii trebuie să fie mişcaţi de sensurile adânci ale existenţei şi să fie călăuziţi numai de valorile superioare ale vieţii sociale. Un spirit lucid nu trebuie să caute candoarea, adevărul şi frumosul în noroiul vieţii, ci dincolo de acesta şi să lupte pentru a crea o lume mai bună.
O altă condiţie ce trebuie îndeplinită de oameni în relaţiile interpersonale este informarea reciprocă în toate domeniile care-i interesează. În relaţiile de intercomunicare, o mare valoare o are încărcătura afectivă a comunicării, a informaţiilor transmise. Sunt profesii, precum cele de medic şi asistent medical, de educatoare, învăţător şi profesor, judecător şi procuror în care esenţial este nu numai conţinutul logic al mesajului, ci şi încărcătura afectivă a acestuia. Îndeplinirea sau neîndeplinirea acestei condiţii duce la relaţii de simpatie sau de antipatie, de preferinţă sau de respingere afectivă. Relaţiile interpersonale mai pot fi: de cooperare, de competiţie sau de conflict. Orice partener, în relaţie cu ceilalţi, trebuie să accepte, cu înţelegere şi respect părerea oricărui partener despre un eveniment, un partid politic sau despre o personalitate a vieţii publice, culturale sau ştiinţifice. A respinge părerea altuia prin cuvinte şi expresii jignitoare, printr-o mimică de respingere totală înseamnă a duce la încordarea relaţiilor şi, în final, la respingere. Omul care se conduce după principiile raţiunii se fereşte să devină pentru partenerii săi un fel de pat procustian (spaţiu al nepotrivirii).
Notă: În mitologia greacă, Procust era un tâlhar din Atica. După ce jefuia pe călători, îi aşeza într-un pat (numit de atunci pat al lui Procust sau procustian). Pe cei mai lungi îi scurta, retezându-le din picioare, iar celor scunzi le zdrobea mădularele ca să-i întindă la dimensiunile patului său. În ambele situaţii, indivizii erau mutilaţi. Să ne ferim, aşadar, să devenim pentru partenerii noştri un pat procustian, dar nici să acceptăm mutilarea noastră pentru a ne încadra în limitele de gândire ale unuia sau altuia.
