Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
duminic 3 mai 2026 14:13

Reper istoric - 7 februarie 2022

7 februarie 1929 - A fost promulgată legea pentru stabilizarea monetară privind devalorizarea leului în România (1 leu = 10 mg aur 900 la mie). Se realizează convertibilitatea leului la bursa libera a devizelor pe baza cererii și a ofertei (care fusese suspendată oficial la 14 iulie 1917), iar Băncii Naționale a României i se reconfirmă privilegiul de emisiune monetară. BNR a fost obligată să asigure, în proporţie de 35%, acoperirea angajamentelor sale la vedere în aur sau în valute aur. Capitalul băncii creştea la 600 milioane lei, participarea statului reducându-se la 10%. Aplicarea programului de stabilizare era supravegheată de un consilier tehnic străin, acreditat pe lângă conducerea Băncii Naţionale a României, resursele financiare fiind obţinute de statul român prin intermediul Împrumutului de Stabilizare 7%. Deficienţele stabilizării leului şi Marea Criză Economică au obligat BNR să-şi asume, ca agent al statului român, atribuţii sporite în asigurarea stabilităţii monedei şi a sistemului de credit. Revenirea la convertibilitate nu a fost urmată de rezultatele economice pozitive aşteptate. Chiar de la început, s-a constatat evaziunea masivă de capitaluri transformate în monedă străină cu ajutorul convertibilităţii proaspăt dobândite de moneda românească. Banca Naţională a încercat să oprească fenomenul prin creşterea taxei scontului până la 9,5%. Dar menţinerea încasărilor valutare la cote scăzute şi masivele retrageri de capitaluri au determinat, în 1932, impunerea monopolului BNR asupra comerţului cu devize. Momentul marca sfârşitul liberei convertibilităţi şi începutul deprecierii leului, fapt consacrat în 1936, când la preţul oficial al aurului din stocul băncii de emisiune se adăuga o primă de 38%.

 

Pin It