La curtea lui Urmuz - Ce-am învăţat noi din pandemie? (II)
O precizare pe care ar fi trebuit s-o fac de data trecută, ca să-mi permit să fiu critic-ironic (uneori), fără riscul de a fi făcut direct prost de cei preasiguri de ei şi, eventual, cu ochii injectaţi (figură de stil): sunt vaccinat! Eu şi toată familia!
Aşadar. Învăţarea înseamnă în mare măsură şi dezvăţare. De obiceiuri rele, dar, din păcate, şi de deprinderi bune. Despre unele dintre cele rele am vorbit data trecută, îl las pe cititor să adauge şi altele. Din a doua categorie aleg în primul rând… vaccinurile, laitmotivul obsesiv al ultimilor doi ani. Vorba poetului, ajustată: unde sunt vaccinurile de altădată? Vaccinurile-vaccinuri, nu pretextul pentru acupunctură (iarăşi glumă de pe internet) de acum. Dacă le-am fi numit altfel, mai aproape de ideea de tratament, nu de prevenire, lucrurile ar fi fost mai simple, mai oneste, mai acceptabile.
Se deschide aici o discuţie foarte serioasă, ieşind puţin din cadru – dar numai puţin, pentru că răspunde la întrebarea dacă omenirea a învăţat cum se abordează o pandemie. Dacă a vrut acest lucru, dacă a încercat, dacă a putut…
Fac teorie, dar sunt cu un ochi spre realitate. Patru mi se par direcţiile de acţiune în faţa unei pandemii. (1) Măsuri social-economice de prevenire a răspândirii, organizatorice le-aş numi; (2) Măsuri medicale de prevenire a răspândirii şi de pregătire a populaţiei; (3) Vaccinarea; (4) Tratamentele. Toate ar trebui să meargă simultan, cu urgenţă pentru primele două, care nu necesită cercetare, testare, aprobare (punctul slab sunt aprobările, birocraţia, firească în mare măsură, influenţată de interese şi de politică în la fel de mare măsură). Distanţare, interzicerea aglomerărilor de persoane, a activităţilor „neesenţiale”, în particular, a călătoriilor, purtarea măştii şi aşa mai departe, cu menţiunea că definirea termenilor implicaţi este sensibilă, nu trebuie lăsată la dispoziţia unui om sau a unui grup restrâns de oameni, pentru a nu apărea aberaţii precum cele două ore de ieşire din casă a „vulnerabililor” de peste 65 de ani! Detalii. E cea mai la îndemână categorie de măsuri şi una eficientă, nu încape discuţie. Şi cea mai plăcută oficialităţilor. Nu fac procese de intenţie, constat doar.
Şi mai constat că oficialităţile au sărit apoi direct la punctul al treilea, vaccinarea. Firesc ar fi fost, dacă nu ar fi fost disponibile şi mijloace din categoria a doua şi dacă nu ar fi fost practicată o veritabilă împingere în derizoriu, demonizare chiar în multe cazuri, a tratamentelor. Că nu ştiam la început care sunt medicamentele utile este de înţeles, dar a spune că orice medic care propune o schemă de tratament despre care el susţine că a dat rezultate este un şarlatan este o abordare neproductivă în sine şi poate fi, la limită, o crimă. Cum să nu verifici măcar eficienţa unui tratament?! Cum să-l ironizezi/hăituieşti, mediatic şi nu numai, pe Gigi Becali (las deoparte modul lui de argumentare), în loc să-l consideri erou, pentru că vrea să dea gratis întregii populaţii, pe banii lui, nu ştiu ce antiviral presupus pe alte meleaguri a fi util?! Şi mai sunt exemple, la fel de notorii unele. Pentru „obrazul” lumii medicale, sper să nu aflăm că abordarea aceasta a ucis oameni… La fel, sper să nu aflăm că „pulberea” de dat în nas (nu menţionez numele produsului, să nu se spună că-i fac reclamă, el se află de mult în farmacii) lăudată la TV de medicul român al ex-premierului Netanyahu şi pe prospectul căreia scrie că protejează cinci ore contra a 93% din viruşi, inclusiv corona, să nu aflăm că a fost chiar eficientă, pentru că iar este o crimă că niciun oficial nu a recomandat-o. Cum nu a recomandat nici vreun mijloc de întărire a imunităţii – numai spirtul de dat pe mâini a acoperit punctul (2).
Revin la dezvăţări, dar formulez pozitiv: am învăţat o nouă raportare la stat, la democraţie şi libertate – dar încă mai avem, din păcate, paşi de făcut în toate aceste direcţii. La nivelul prezicerilor, dar cu apropiata amintire a totalitarismelor de tot felul, ar urma… interzicerea unor luări de poziţie precum cea de faţă… Critic-ironice şi, mult mai important, provocându-l pe cititor la luciditate… Teama oricărui totalitarism…
