Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 1 mai 2026 12:14

Regal închinat femeii, la întâlnirea membrilor Clubului „Suflet Românesc”

 

Revista „Suflet Românesc”, Filiala Județeană Argeș POSADA a Asociației Naționale a C.M.R.R. și Arhiepsicopia Argeșului organizează mâine, 8 martie, începând cu ora 16.00, la Sala Manole din cadrul Palatul Arhiepiscopal, întâlnirea membrilor Clubului „Suflet Românesc” al iubitorilor de Cultură din Argeș și Muscel.

Programul va cuprinde:

- „Postul - împăcarea omului cu Dumnezeu” - cuvinte de suflet rostite de către pr. Ovidiu Vlăsceanu;

- „La început, femeia a fost lacrima. Apoi, ea s-a zidit la temelia lumii!” - gânduri mărturisite de către Luminița Filofteia Pally;

- „Femeia, cântec de dor” - moment liric oferit de Patricia Bădița, de la Colegiul Național „Vlaicu Vodă”;

- „Femeia, frumosul de lângă noi” - o poveste cu rost, spusă de Paula Romanescu;

- „De ziua ta, Femeie!” - moment literar - artistic susținut de către elevi ai Liceului Tehnologic „Ferdinand I”;

- „Femeia, simbolul iubirii” - vorbe cu parfum feminin, picurate din arhiva sufletului de către Mona Vîlceanu, scriitor şi editor;

- „Femela, cântec de dor” - moment liric semnat de Ana-Maria Baltag Diaconu, de la Școala Gimnazială „Mircea cel Bătrân”;

- „Femeie, suspinul lutului meu” - recital poetic de Constantin Samoilă;

- „Cântecele inimii” – muzică instrumentală din partea lui Rareș Stoiciu și a lui Emanuel Pădurean, elevi a Liceului Tehnologic „Petre lonescu-Muscel”, din Domnești.

Invitatul special al zilei este meșterul popular lon Rodoș, care va oferi doamnelor și domnișoarelor prezente flori de colț confecționate din lemn chiar la fața locului.

Cu versuri și gânduri șoptite la adăpostul inimii vor întregi programul prof. Elena Eșanu-Șerbănescu, prof. Florica Popa, prof. Aurelia Corbeanu, Lidia Manea, Elena Toteanu și Rodica Nicolae. Este pregătit și un moment surpriză, pe care rămâne să-l descoperiți.

 

Pin It