Cronică la „Cronicari”
Încercăm o interpretare a textului poetic lăsat literaturii române de către URMUZ, intitulat „CRONICARI”, cu subtitlul „FABULĂ”. Despre acest text s-a spus că e lipsit de semnificație, că, de fapt, nu spune nimic. Noi credem că autorul l-a construit în maniera sa, cu sensuri camuflate, dar logice. Vom explica simplu. Demersul se realizează pe segmente poetice aparent fără legătură între ele. Niște cronicari (subînțelegem cronicari literari) trăiesc modest:
„Duceau lipsă de șalvari.”
Ca să-și îmbunătățească vestimentația sau pentru alte nevoi cotidiene, le-a venit o idee:
„Și-au rugat pe Rapaport
Să le dea un pașaport.”
Să vedem cine e acest personaj cu numele Rapaport. Ieșim din sfera obișnuitului. Știm că poate să fie un nume ca atare, numai că noi ne aflăm în lumea sucită a lui Urmuz, a celui cu abilități speciale în utilizarea limbajului. Rapaport nu este altul decât un PARA+PORT (pa+ra - o inversare de silabe - +port), adică om cu bani. Când cronicarii îl vizitează, el joacă „un carambolaș”, un diminutiv de la carambolul jocului de billiard, probabil. Se înțelege că acest Rapaport obținea un câștig bănesc de la jocul său. Cum pe el nu-l interesa decât o anumită latură a existenței umane, jocul aducător de profit, nici nu avea cum să fi auzit de celebrul autor antic al „Metafizicii”, Aristotel și, implicit, nici de faptul că: „Nu văzuse ostropel”, pentru că și celebritățile duc lipsă de ceva, nu numai de modesta legumă.
În următoarea secvență poetică se adăugată o altă personalitate celebră, Galileo Galilei. Și această celebritate este văzută la nivelul cronicarilor și la cel al lui Aristotel:
„Galileu! O, Galileu!
Nu mai trage de urechi
Ale tale ghete vechi.”
Dacă lipsiții de „șalvari”, cronicarii, ar fi ajuns în Franța, este posibil ca ei să fi devenit autorii unei „sinteze” literare, dar celebritatea îi revine lui Galileu:
„Galileu scoate-o sinteză
Din redingota franceză”,
redingota fiind semnul nobleței culturale de care s-a bucurat întotdeauna țara lui La Fontaine.
Și, pentru ca finalul să nu fie lipsit de invenții lingvistice, autorul adaugă ceva ce se leagă de restul textului. Invenția este cuvântul „SARAFFOF”, care are darul să epateze pentru a mai diminua ceva din ceea ce urmează:
„Servește-te de cartof.”
Așa că, lângă modesta legumă, usturoiul, se mai adaugă încă una, consumată de oamenii care nu-și pot permite altceva. Rămânem, astfel, în lumea celor cu o condiție precară de viață, așa cum este cea a prozelor urmuziene.
MORALA fabulei:
„Pelicanul sau babița” nu credem că mai are nevoie de nicio explicație.
