Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 1 mai 2026 12:13

A fost constituit, oficial, Ansamblul Folcloric "Haiducii Vâlsanului" Mușătești!

Consiliul Local a aprobat înființarea Ansamblului Folcloric ”Haiducii Vâlsanului” și regulamentul acestuia de organizare și funcționare.

Astfel, Grupul vocal bărbătesc de la Mușătești va funcționa ca instituție de cultură fără personalitate juridică în cadrul Căminului Cultural "C. Dobrescu –Argeș", din Mușătești.

Ansamblul Folcloric intitulat "Haiducii Vâlsanului" s-a format în acești ultimi ani, sub îndrumarea artistică a profesorului și interpretului popular Grațian Bădescu.

Se continuă, astfel, tradiția corală și folclorică de la Mușătești cu o activitate de aproape 150 de ani. În anul 1879, în cadrul Ateneului Central Rural de la Mușătești, în premieră, Constantin Dobrescu-Argeș punea bazele corului sătesc, prima entitate corală organizată în mediul rural, în județul Argeș.

Tradiția corală de la Mușătești a fost continuată, apoi, peste timp, de către dirijorul Ghica Popescu, în perioada 1910-1950, prin intermediul Societăților Corale "Murmurul Vâlsanului" și "Doina Argeșului".

Corul de la Mușătești va fi condus, apoi, în cea de-a doua parte a veacului trecut, de preoții Constantin Găleșanu și Nicolae Onea (în anii '50- '60), de profesorul Marian Mecu (în anii '70), de învățătorul Ion Neacșu (în anii '80) și de învațătoarea Elisabeta Onea (în anii '90-2000).

De menționat este faptul că și primarul comunei, Constantin Oancea, face parte din acest ansamblu. Ba mai mult, edilul șef, împreună cu foștii componenți ai vechiului ansamblu, au câștigat premiul II la etapa națională "Cântarea României" - 1989 - Râmnicu Vâlcea.

Locuitorii frumoasei comune de pe Valea Vâlsanului sunt entuziasmați de faptul că șeful administrației publice locale, alături de colegii din Consiliul Local, susțin tradițiile și folclorul locale și se îngrijesc de transmiterea lor către tinerele generații.

Pin It