Justinian Marina, al III-lea patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (1948-1977)
După Miron Cristea și Nicodim Munteanu, în șirul patriarhilor români se înscrie Justinian Marina. Acesta s-a născut la 22 februarie 1901, în satul Suiești, jud. Vâlcea (din fosta comună Cermegești), din părinți agricultori, dar având preoți printre strămoși. Numele său de mirean a fost Ioan Marina.
Studii și carieră
În 1915, s-a înscris la Seminarul Teologic „Sfântul Nicolae” din Rm. Vâlcea, pe care l-a absolvit în 1923, an în care a obținut și diploma de învățător, prin examen la Școala Normală din aceeași localitate. În 1925, s-a înscris la Facultatea de Teologie din București, de unde și-a obținut licența în Teologie.
La 1 septembrie 1923, era învățător la Școala Primară din satul Olteanca, jud. Dolj, iar anul următor a fost transferat la Școala Primară din comuna Băbeni, jud. Vâlcea (azi oraș).
Pe 14 octombrie 1924, Ioan Marina s-a căsătorit cu Lucreția Popescu, fiica preotului Pavel Popescu din comuna Braloștița, jud. Dolj, devenind apoi preot în Băbeni. Șase ani mai târziu, a renunțat la cariera de învățător pentru a se dedica misiunii de slujitor al lui Dumnezeu. Episcopul Râmnicului, PS Vartolomeu Stănescu, îl numise director al Seminarului Teologic „Sf. Nicolae” din Rm. Vâlcea și slujea acum și la Catedrala Episcopală din localitate.
La 1 septembrie 1099, a fost transferat, la cererea sa, ca preot la parohia „Sf. Gheorghe” din Rm. Vâlcea, iar în 1935 a fost numit confesor al Cercetașilor. Un an mai târziu, a devenit catehet al premilitarilor din orașul Rm. Vâlcea. Din august 1939, Ioan Marina a condus tipografia eparhială, cu rezultate foarte bune. Soarta i-a răpit soția pe când aceasta avea numai 27 de ani. Ea s-a stins pe 18 noiembrie 1935, pe când Ioan Marina avea 34 de ani. A rămas să crească singur doi copii: Silvia și Ovidiu.
A obținut toate rangurile bisericești: sachelar, iconom, iconom stavrofor cu drept de a purta brâu roșu. Mai apoi a fost ales membru în Consiliul Central al Asociației Generale a Clerului din România. La propunerea Mitropoliei Craiovei, Ministerul Cultelor i-a acordat Meritul Cultural Clasa I pentru Biserică.
Mitropolitul Moldovei, Irineu Mihălcescu, ales în 29 noiembrie 1939, avea ca arhiereu-vicar pe Valeriu Moglan Botoșăneanul și, în primăvara lui 1944, acesta a solicitat Ministerului Cultelor înființarea unui al doilea post de arhiereu-vicar la Mitropolia Moldovei, funcție în care a fost numit preotul Ioan Marina de la Biserica „Sf. Gheorghe” din Rm. Vâlcea, văduv deja de 10 ani. I s-a acordat rangul ierarhic de arhiereu cu titulatura de „Vasluianul” (30 iulie 1945).
La 11 august 1945, preotul Ioan Marina A fost uns în monarhism la Mănăstirea Cetățuia din Iași, primind patronimicul Justinian și fiind numit arhimandrit. A fost hirotonit ca arhiereu la 12 august 1945, la Catedrala Mitropolitană din Iași, de către mitropolitul Irineu Mihălcescu al Moldovei, episcopul Antim Nica de la Cetatea Albă și arhiereul Valeriu Moglan Botoșăneanul.
Pe data de 16 august 1947, a fost numit locțiitor la Mitropolia Moldovei, iar apoi a fost numit Arhiepiscop al Iașilor și Mitropolit al Moldovei, în 19 noiembrie, fiind înscăunat la 28 decembrie același an. Câteva luni mai târziu, pe 24 mai 1948, a fost ales Arhiepiscop al Bucureștilor, Mitropolit al Ungrovlahiei și Patriarh al României.
Amintim că, în 1944, l-a găzduit pe Gheorghe Gheorghiu Dej în casa parohială din Rm. Vâlcea, după evadarea acestuia din lagărul de la Târgu Jiu.
Realizări
Justinian Marina a reorganizat Biserica Ortodoxă Română în 5 mitropolii, 13 eparhii și 2 eparhii românești în diaspora. În 1950, au trecut la rangul sfinților unii ierarhi călugări, credincioși români, cu moaștele pe pământ românesc. Aceștia au fost canonizați în 1955.
El a fost cel care a creat așezăminte de asistență socială la Mănăstirea Dealu, pentru preoți și călugări bătrâni, iar la Viforâta pentru călugărițe și preotese bătrâne. În 1948 a reorganizat și învățământul teologic ortodox în 2 institute teologice cu grad universitar (București și Sibiu) și 6 seminare teologice (București, Buzău, Mănăstirea Neamț, Cluj, Craiova, Caransebeș).
A întreținut legături cu celelalte biserici ortodoxe surori și a făcut vizite sinodale și legături cu alte biserici creștine. Totodată, a întreținut relații cu bisericile vechi orientale și o bună prietenie cu ierarhii catolici, primind vizitele acestora. În 1961, Biserica Ortodoxă Română a intrat în Consiliul Mondial al Bisericilor.
În această perioadă a publicat 12 volume, sub titlul „Apostolat social” (București, 1948-1976), s-au editat noi periodice bisericești și a continuat apariția celor vechi. Sub conducerea lui s-au reeditat Biblia Sinodală, în 2 ediții, și Noul Testament. S-au construit 302 biserici și au fost reparate și restaurate 2.345 de lăcașuri de cult, dintre care 999 monumente istorice. De asemenea, în 271 de biserici a fost restaurată pictura.
Justinian Marina a inițiat colaborarea cu autoritățile comuniste, activitatea sa derulându-se în plin proces de schimbări sociale și politice care amenințau coexistența pașnică dintre cler și enoriași, pe de o parte, și reprezentanții noului regim, pe de altă parte. În memoriile lui Corneliu Coposu se precizează că Justinian Marina l-a vizitat pe Ion Mihalache în închisoarea de la Râmnicu Sărat, cerându-i fostului ministru să se desolidarizeze de Iuliu Maniu. El însuși a fost victimă a prigoanei comuniste, după ce a protestat împotriva Decretului 410 din 19 noiembrie 1959, care prevedea că puteau fi admise în monahism doar persoanele care au împlinit vârsta de 55 de ani, bărbații, și de 50 de ani femeile, și în baza căruia, au fost scoși din mănăstiri „cca 5.000 de monahi și monahii”. Ca urmare, patriarhul, pentru că a avut curajul să protesteze împotriva acestui decret abuziv, „a fost trimis la schitul Dragoslavele, unde i s-a fixat domiciliul forțat timp de șase luni!”.
S-a stins din viață la 26 martie 1977, în București, la vârsta de 76 de ani, după o grea suferință, și-și doarme somnul de veci la Mănăstirea „Radu-Vodă” din București, locaș de cult pe care l-a ctitorit. Pe crucea încastrată în zid, gândurile sale sună astfel: „M-am luptat lupta cea bună. Credința am păzit. Am ajuns la capătul drumului vieții. De acum încolo, mă așteaptă răsplata dreptății, pe care mi-o va da Domnul, Judecătorul Cel Drept în ziua aceea”.
