Școala și societatea
Se discută de câtva timp Legea educației. O lege, oricât de bună ar fi ea, rămâne pe hârtie dacă n-are cine o implementa. Ca să fie pusă în practică, ne trebuie o armată de profesioniști bine ancorați în realitățile școlii românești. O societate sănătoasă depinde, în primul rând, de școală. Cum e școala azi, așa va fi societatea de mâine. „Școala va fi școală când statul va fi stat”, zicea Eminescu în urmă cu un secol și ceva. Dacă Statul are alte priorități, învățământul rămâne la coadă. Și cam la coada priorităților stă de vreo treizeci de ani la noi...
Spuneam că Legea învățământului se realizează cu o armată de profesioniști, de la Ministru până la ultima educatoare din ultimul cătun. Școala românească a avut o frumoasă tradiție, care a pornit de la „dascălii” din biserici, de la Gheorghe Lazăr sau Spiru Haret, trecând prin faze diferite, până astăzi. Tradiție avem în acest sens, culminând cu școala dintre cele două războaie mondiale și, de ce nu, și cu anumite aspecte pozitive și din școala din perioada comunistă. Din păcate, armata noastră de profesioniști este prost plătită și lipsită de instrumentele fundamentale pentru implementarea acestei legi. Să mă explic: absolvenții facultăților pedagogice sunt puțini și preferă alte slujbe, mai bănoase. S-a dus timpul acelui apostol care se sacrifica pentru școală. Cu salariul unui începător, abia mănânci și faci naveta. Adevăratul profesor trebuie să aibă un confort material normal, să se îmbrace, să-si întemeieze o familie, să facă o casă, eventual să-și crească și copiii. Apoi, trebuie să fie bine pregătit. Facultățile scot pe bandă rulantă mediocrități care se agață, ca ultima salvare, de învățământ. Pregătirea pedagogică lasă de dorit. De ce să se desființeze școlile pedagogice? Ucenicia unui profesor aici se învață, prin practica pedagogică, prin învățarea psihologiei și pedagogiei, care sunt obiectele de bază pentru studierea copilului. Școlile pedagogice ar trebui să fie terenul fertil pentru recrutarea profesorilor. Cei trei ani plus un masterat petrecuți în universități sunt prea puțini pentru însușirea cunoștințelor, mai ales pentru umaniști, care au în față o întreagă literatură universală și românească. Când citesc atâta material? Înainte se numeau „șoareci de bibliotecă”, acum trec ca niște „gâște prin apă”. Trebuie să știe să mânuiască mijloacele audio-vizuale moderne, să- și adapteze vocabularul la nivelul elevului, să fie un adevărat artist în clasă...
Adevărații profesori trebuie să fie modele pentru copii și chiar pentru societate. Cum să te duci la clasă în blugi, sau mă rog, cu șalvarii rupți în genunchi? Sau fardați și cu unghiile false, cu minifuste, făcând parada modei... Profesorul transmite și elevului comportarea lui. Corectitudinea, intrarea la ore, disciplina - toate acestea trebuie să plece în primul rând de la profesor.
Și apoi, școala trebuie sa fie școală, nu o adunătură de copii. Este principalul mijloc de educație. Eu cred că și introducerea uniformelor ar da o nota de seriozitate, atât copiilor cât și părinților. De ce se întâmplă atâtea cazuri de indisciplină? Este adevărat că societatea s-a schimbat, dar elevul trebuie să deosebească binele de rău. Aici intervine și rolul părinților, care, în colaborare cu psihologul, profesorul sau dirigintele, trebuie să educe sensibilitatea copilului spre lucruri pozitive, să-i ocupe timpul cu activități care să-i distragă atenția de la lucruri de „bravadă”. În nici un caz nu trebuie să transformăm școlile în pușcării. Elevului trebuie să-i fie drag să vină la ore, nu trebuie să privească acest lucru ca pe o povară.
M-au uimit câteva cazuri de gravă indisciplină: un videoclip de câteva minute filmat de elevii unei școli din Prahova, care își hărțuiesc sexual profesoara, batjocorind-o în toate felurile. Ei râd grosolan, instigând și la mai multă violență. Alt elev din București, de 16 ani, își atacă profesoara cu cuțitul. În aceste condiții se mai poate ține o lecție? M-am întrebat ce fel de profesori sunt aceștia care au admis ca elevii lor să ajungă până aici. Nu cumva sunt și ei de vină? E adevărat, sunt cazuri izolate, dar se pot înmulți. Sunt tinerii de astăzi violenți? Unii poate consumă droguri sau alcool, alții o fac din bravadă. Unde sunt părinții lor, unde sunt diriginții sau profesorii? Libertinajul duce la haos și la astfel de violențe. Sunt pedepsele regulamentului școlar prea ușoare? Exmatricularea poate fi o soluție, mai ales că învățământul nostru este obligatoriu?...
Revista „Dilema veche” se întreabă: „Si dacă școala nu e pentru toți?” Ba e pentru toți, căci de-aia e școală! Dar trebuie să ne diversificăm metodele de lucru cu ei. Profesorul are o misiune nobilă: lucrul cu sufletul copilului. El este inginer de suflete. Dar să-i acordăm profesorului statutul de adevărat profesor. Să-l punem pe scara valorilor sociale acolo unde este locul lui. Știți că între cele două războaie mondiale salariul profesorului era egal cu cel al magistraților? De la un timp, lipsesc din ecuație și părinții. Rolul lor este covârșitor. Școala nu prea poate să facă mare lucru fără ajutorul părinților.
Avem multe de reparat în școala românească. De la programe și manuale până la locul și rolul profesorului în ierarhia valorilor sociale. Rolul politicienilor în viitorul școlii este mare, de la acordarea de 6 la sută din PIB învățământului, până la politicile școlare. Pentru că o societate fără o educație solidă devine o populație ușor de manevrat. Numai așa putem spune că Legea învățământului va căpăta valoare!...
