Poetul George Tei
Poetul George Tei iubește cu adevărat creația. Nu renunță la poezie pentru că aceasta îi este vocația. Are har lira sa. Nu e una împrumutată de ici, de colo. Și, după cum se știe, harul înseamnă și multă trudă. Lui George Tei i se potrivesc întocmai versurile lui Alexandru Philippide:
„M-atârn de tine poezie
ca un copil de poală mumii
să trec cu bine puntea lumii.”
George Tei a trecut demult „puntea” poeziei prin muncă de Sisif. Se vede din bogăția lexicală, dar și din cea metaforică. În artă, nimic nu se produce printr-un „Fiat lux”, așa cum zice tot poetul Philippide într-un studiu al său despre poezie și „nimic nu apare precum Afrodita din spuma mării.
Versurile lui George Tei se intitulează „Scrisori către tine”. Cum ar spune Rimbaud, „Eu este altul”. În lirica autorului se descoperă o adevărată voluptate a cuvântului, a metaforei. Te cufunzi în scris, descoperind că acolo se află poezia, că autorul te cheamă ca un vrăjitor. George Tei a căpătat magia scrisului luptând cu sine. A vrut să fie poet, simțind vocația destinului. El știe să răscolească tot sufletul omenesc, nelăsând niciun ascunziș în umbra lui:
„În câtă viață vom cuprinde iară
Acea iubire ce ne dă visări?
Când rănile ni se preschimbă-n fiară
Ne înecăm imaginare zări”
(„În viața ta rămân”, p.17)
Se vorbește despre poezie, că ea trebuie să urmeze ideea aristotelică de creare a stării de plăcere a ceea ce citești. Să vedem cum stau lucrurile la poetul George Tei:
„Mă reîntorc la tine, geamăn frate,
Cu ultimele forțe, nu puține,
Să sprijin lupta pentr-a ta dreptate
Atât cât ziua va dori a ține”.
În primul rând, descoperim aici un mare adevăr literar. Există plăcerea de a descoperi un adevăr și nu cred că se poate contesta acest fapt. Eu sunt filolog. Iubesc poezia cu formă fixă. Cel care o practică demonstrează că a deprins toate subtilitățile acestui gen de scriere. Nu pot să înțeleg de ce nu mai e îndrăgită poezia practicată de marii poeți. Nu e adevărat că ea sugrumă frumusețea, că eludează involuntar plăcerea. Am citat strofa de mai sus din „Rondelul reîntoarcerii la rondel” (p. 85). După umila mea părere, dacă te consideri cu adevărat poet și nu ai scris nici măcar o poezie cu formă fixă, poți să-ți retragi părerea că ești înscris în lumea lui Orfeu.
Iată un fel de a descoperi plăcerea în artă, în general. Să nu uităm de ceea ce s-a statornicit, de ceea ce aparține într-un fel clasicismului creației. George Tei nu scrie numai poezie în manieră tradițională – vers strofic, ritm, rimă și măsură, de unde rezultă o atrăgătoare muzicalitate, ci e și un abil creator de vers liber:
„mă învârtesc în jurul
propruilui ax
pentru a prinde
ideile ascunse în
umbra mea
uneori
reușesc să le găsesc
în lumina ideii
dar
se rătăcesc
în tăcerea sufletului.”
(„În umbră”, p. 78).
Orice s-ar spune, în poezia lui George Tei plutește o prezență misterioasă. Au scris destule nume de mare sonoritate despre versul său, prezente în partea de final a cărții: prof. univ. Ion Rotaru, acad. Alexandru Balaci, George Stanca, acad. Gheorghe Păun, prof. univ. dr. Valeriu Filimon, critic literar Constant Călinescu, prof. univ. dr. Constantin Cubleșan, prof. univ. Niculae Georgescu, Andrei Grigor, Eugen Cristea, prof. Ionel Necula, Florin Vlad, Anatol Ciocanu (Chișinău), Antoaneta Darie, Nicolae Benea, Marian Nencescu, dr. filosofie. Prefața este semnată de Silvana Andrada Tcacenco. Volumul de versuri intitulat „Scrisori către tine” de George Tei poartă sigla Editurii TOPOEXIM-București, 2020.
