George Constantin - „Vlaicu Vodă mon amour”
Ca să scrii despre școala în care ai învățat, după trecerea mai multor ani, înseamnă că ea a rămas în memoria afectivă pentru că a avut ce să rămână. Trădează și titlul care conține o sintagmă mult utilizată – „mon amour”, mai cu seamă atunci, în perioada aceea marcată de atâtea trăiri ce nu se pot uita...
George Constantin pare să fie mai mult poet decât prozator. Ceea ce scrie acum nu poartă numai aerul lirismului ce îl caracterizează, ci și aura unui umorist cu talent. Știm cu toții ce afirmă ilustrul critic literar, George Călinescu, despre opera lui Ion Creangă, că „Este un hohot de râs de la un capăt la altul”. Așa e și cartea lui George Constantin. Dacă veți citi-o, îmi veți da dreptate.
Sunt aduși în scenă – marea scenă a prestigiosului liceu, actualul Colegiu Național „Vlaicu Vodă ” – colegi de școală, precum și nume de profesori, truditori pe ogorul sufletului sutelor și sutelor de elevi.
Cartea, apărută la Ed. Topoexim, București, 2023, se deschide cu o „Prefață” semnată Anca Marilena Bica. Ea, aflăm din interiorul cărții, este prezentă între personajele preferate ale autorului. Autoarea scrie cuvântul de deschidere „Cu aleasă prețuire”. Adaugă și un P. S. „Dacă vă e dor de mine, citiți o poezie din Nichita”. Mărturisirea dezvăluie apetitul Ancăi Marilena Bica pentru o poezia postmodernă, Nichita Stănescu fiind un reprezentant de primă mărime, autor și de poezie accesibilă, dar și de texte dificile, conținând un ermetism de tip barbian. Așa că autoarea prefeței e iubitoare a marii poezii.
Pe coperta a patra se poate citi cuvântul autorului, o mărturisire sinceră și plină de sensibilitate: „Pentru că nu voiam ca amintirile mele despre minunatul templu educațional cultural din urbea Basarabilor să rămână doar pentru mine, m-am gândit să scriu o carte de care să se bucure și ceilalți, și puținii profesori rămași în viață”. Mărturisirea continuă: „Aș fi vrut să fie în întregime despre Vlaicu Vodă, așa cum este titlul cărții, dar… totul are un început! Sper ca viața să-mi dea voie să îmi pot îndeplini și acest vis, o carte doar despre Vlaicu Vodă”. Noi îi dorim succes. Autorul are destul talent, e un umorist mereu cu un condei bine ascuțit, jucător cu verbul ca marii antrenați. Scriitorul Geo Constantin are un suflet bogat, atât de bogat, încât spune că „…vreau să știe cei care citesc cartea că în inima mea au rămas toți, dedicația este pentru întregul colectiv de elevi și profesori. Aici se pot găsi și cei din generațiile anterioare, actuale sau viitoare.”.
Mai există și „Cuvântul autorului, în care, printre altele, își dorește ca și această carte să placă cititorului „…așa cum au plăcut și celelalte cinci”. Suntem siguri că așa va fi. Umorul lui Geo Constantin e din cel venit parcă din Moldova, de la cel mai cel mai umorist, Ion Creangă, sănătos, cu cascade de râs, de parcă autorul s-a școlit la Humulești sau cine știe la ce școală a vreunui alt mare iubitor de bună dispoziție, de veselie și de voie bună.
Geo Constantin construiește „personaje”, așa cum le numește, de parcă le-ar avea în față, ca și cum ar fi iar în clasă printre elevi și profesorul nu ar lipsi de la catedră. Nu mi-am imaginat, cunoscându-l direct pe autor, că poate să fie plin de năzdrăvănii, că se alătură colegilor săi: „ Dan (Ilea), Liviu (Bărbulescu- și cer permisiunea să spun că e nepotul nostru, după văr de gradul întâi, din partea mamei, care se numea cu numele de domnișoară Bărbulescu și îmi mai iau permisiunea să spun că mama, era plină de o veșnică stare de bine, cu toate dificultățile existenței), Călin, Neluș, Jan, Mariana, Linda, Gicu, Anca (autoarea prefeței), Viorel (Frujină, nepot după soră al profesorului Lache, colegul nostru de clasă dintr-a cincea gimnazială și de liceu, colegi de cancelarie multă vreme), Mihai, Grațiela.”
Profesorii încadrați în categoria „personaje” sunt în număr de patru: Bombonica, Lache, Necula și Sergiu Milian (tăticu). Portretist, ca un veritabil prozator, din nu prea multe cuvinte construiește un chip. Cunoscând personajul sau chiar necunoscându-l, îl ai în față: „Celebrele expresii (<<Cutremurați-vă, ziduri!>>) pe care le folosea deseori, teatralitatea prin care le spunea, modul de a vorbi despre un personaj literar - și nu numai – făceau din doamna Vasilescu <<un personaj>>. Un Om care știa să aprecieze elevii la justa lor valoare, un Om cu un suflet uriaș”.
Multe sunt de spus despre această carte încărcată de amintiri: memoria afectivă a autorului e plină de prospețime, de inevitabila trecere a timpului exprimată cu mult talent, cu grația adevăraților cavaleri ai scrisului. Să îi urăm să aibă, mai departe, o pană ca de Creangă ori Cervantes, cu semnătura George Constantin, iar cititorului lectură pe măsura valorii acestei cărți!
