Rodica Nicolae - „Poveștile Marianei”
În anul 2019 aparem la editura „Salgo”, Sibiu, cartea intitulată „Poveștile Marianei”, autoare fiind scriitoarea Rodica Nicolae. Am intenționat ca titlul acestei recenzii despre carte să fie altul – „Ion Creangă s-a mutat la Curtea de Argeș”. Am renunțat, ca să nu pară exagerat. Numai că nu este! „Poveștile Marianei” sunt scrise cu mult meșteșug literar. Aș spune, fără exagerare, că sunt așa de bine scrise că îl captivează nu numai pe un copil, ci și pe un adult. Îmi pare nespus de rău că nu am scris despre ele la timpul apariției. E o carte care nu ar trebui să lipsească din nicio bibliotecă și niciun copil să nu fie lipsit de lectura lor. Ar trebui să stea alături de marii povestitori ai lumii, alături de cărțile acestora, alături de Ch. Perrault, Andersen, Frații Grimm.
Cartea cuprinde o dedicație: „Surorii mele dragi, Mariana, suflet cald și blând, care este întotdeauna gata să spună povești celor ce vor să o asculte și oricând pregătită să-i ajute pe alții, deși viața ei nu-i, nici pe departe, ușoară!”
Găsim, între paginile ei, zece titluri atrăgătoare: „În căutarea căprioarei”, „Piticul râzăreț”, Tărâmul fulgilor de nea”, „Cartea împlinirii”, „Misha”, „Comoara din scorbură”, „Castelul zânelor”, „Iepurașul Scormonici”, „Fetița de la periferie”, „Copiii pădurii”.
Autoarea motivează scrierea cărții astfel: „Poveștile au avut din cele mai vechi timpuri, o contribuție însemnată în dezvoltarea și educația copilului. Ele îi trezesc imaginația, îl deprind să facă diferența între bine și rău, îi oferă învățături ce-i formează caracterul, îi dezvăluie lumi fantastice, îl transpun în personaje îndrăgite, îl fac să descopere universal magic al cărților. Fără farmecul inegalabil al poveștilor, Pământul ar fi sterp. Cerul n-ar mai fi niciodată senin, oamenii ar fi mai săraci spiritual, mai lipsiți de frumusețe și sensibilitate.”
Poveștile au o schemă: povestitoarea, Mariana, are întotdeauna de spus o poveste, asemenea celebrei Scheherazade, curiosul copil ascultă cuminte despre șoricelul Misha”, despre aventurile piticului care întotdeauna râdea, despre isprăvile iepurașului Scormonici sau despre talentata fetiță, Brândușa, pictoriță și scriitoare care, prin talentul ei, prin perseverență și multă strădanie, ajunge să-și găsească părinții pieriți într-o furtună și să-i aducă acasă.
Limbajul naratoarei este accesibil. Utilizează și un serios plus de neologisme, lucru admirabil, pentru că el ajută la îmbogățirea lexicului celor mici. Autoarea a înțeles că pe copil trebuie să-l ridicăm la nivelul adultului.
Fiecare dintre cele zece povești are farmecul ei și niciuna nu imită, în conținut, vreuna dintre poveștile consacrate. Imaginația autoarei îl poartă pe copil prin lumi și locuri neștiute de unde se înapoiază bogat sufletește și fericit că a ascultat sau a parcurs de unul singur un drum al unei noi cunoașteri.
Voiam să o alătur lui Ion Creangă din motivele – aceleași – cu care Ovidiu Drimba caracterizează opera de povestitor a marelui humuleștean: „Schema epică e cât se poate de unitară, de organică, linia compozițională bine rotunjită, armonioasă, în care totul decurge în chip logic și necesar”.
Frumoase povești, scrise cu mult și inspirat talent, povești ce merită să fie citite și iar citite. Dacă nu ați cumpărat cartea, vă rugăm să o căutați. Merită, merită cu adevărat!
