14 ani de la sanctificarea lui Neagoe Vodă Basarab
Astăzi de împlinesc 14 ani de la proclamarea locală a canonizării Sf. Voievod Neagoe Basarab, sanctificare oficiată la Curtea de Argeş în 26 septembrie 2009 de către Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericiii Ortodoxe Române.
Devenită subiect de legende populare, scurta domnie a voievodului Neagoe Basarab se păstrează în istoria neamului prin ridicarea unui locaș de cult clădit pentru eternitate – fascinanta arhitectonică de la Curtea de Argeş, Biserica-necropolă "Adormirea Maicii Domnului", şi prin cea mai importantă creație a literaturii române, scrisă în limba slavonă – "Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său, Theodosie".
Neagoe Basarab (1512-1521) a fost supranumit "Marc Aureliu al Ţării Româneşti, principe, artist şi filosof" (B.P. Hasdeu) sau "domn cu apucături împărăteşti" (Nicolae Iorga). Prin activitatea culturală vastă şi, mai ales, prin veritabilul tratat de diplomaţie - "Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său, Teodosie", care i-a adus, în timp, reputaţia de cel mai cult domnitor al Ţării Româneşti, el şi-a pus amprenta asupra a sute de ani de gândire în Ţara Românească. Neagoe Basarab, care şi-a asumat descendenţă din Basarabi, deci din "os domnesc", a fost fiul nelegitim al voievodului Basarab cel Tânăr - zis Ţepeluş, domnul Ţării Româneşti între anii 1477-1481, el însuşi descendent din familia domnitoare a Basarabilor întemeietori de ţară, şi al Neagăi, viitoarea soţie a vornicului Pârvu Craiovescu. Istoricul Constantin Gane l-a caracterizat drept "fiul din păcate domneşti al lui Vodă Ţepeluş. Numele său de Neagoe venea de la mama sa, Neaga şi de la bunicul Neagoi Craiovescu".
(Re)Numele lui Neagoe Basarab este strâns legat de biserica nepereche a neamului românesc, Mănăstirea Curtea de Argeş - capodoperă a arhitecturii medievale româneşti, având ca nimb mitul sarificiului pentru creaţie, pe care-l cunoaştem cu toţii din nemuritoarea Baladă a meşterului Manole. Lăcaşul de cult a fost ctitorit de voievod între anii 1512-1517, pe locul catedralei mitropolitane zidite de Vlad Dracu, şi a fost conceput ca un tot arhitectural ce cuprindea întreaga curte a Mănăstirii. Poate, dincolo de pietate, voievodul a clădit această construcţie pentru a dovedi înalta sa poziţie pe care o ocupa la acea vreme, dar şi cunoştinţele acumulate la Constantinopol, unde lucrase el însuşi ca arhitect la o ridicarea unei moschei şi unde se împrietenise cu Manoil de Niasia, sculptor renumit (Manole din legendă). Despre Mănăstire s-a spus: "Voievodul făcu Mănăstire asemenea Raiului lui Dumnezeu, iar în mijloc era acea casă Dumnezeiască stând ca şi pomul acela al cunoştinţei" (Gavril Protul). Mărturisirea de credinţă a voievodului cărturar încrustată pe lespedea pisaniei slavone de pe peretele vestic al bisericii reliefează o mare înălţare spirituală: "Având către acest dumnezeiesc templu şi locaş pe care l-am găsit domnia mea şi la Curtea de Argeş dărâmat şi neîntărit şi prin darul dumnezeiesc şi cu îndemnarea Prea Curatei Maici a lui Dumnezeu, s-au deschis ochii inimii noastre şi am hotărât acest mai sus pomenit hram din nou să-l clădim şi să-l înălţăm şi să-l întărim şi am dăruit sate şi aţigani şi bălţi cu peşte şi vămi şi vase de aur şi de argint şi mărgăritare şi pietre nepreţuite".
Catedrala a fost închinată Maicii Domnului, dar, după ce Sinodul Bisericii Ortodoxe Române a aprobat trecerea voievodului în rândul sfinţilor, ctitoria sa din cetatea Basarabilor a primit cel de-al doilea hram, închinat Sfântului Neagoe Vodă Basarab. Capodopera scrisă, "Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său, Teodosie", este alcătuită după modelul împăraţilor bizantini şi constituie o operă de compilaţie, dar cuprinde şi părţi originale, care reflectă o mare profunzime de gândire şi un strălucit talent literar. Întrucât a fost contemporan cu perioada de apogeu a Renaşterii, prin preocupările artistice și livrești, voievodul a ajutat la alinierea Ţării Româneşti în acord cu universul culturii şi civilizaţiei renascentiste europene.
