Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 1 mai 2026 08:29

Întâlnire literară cu Marin Preda, la „Constantin Dobrescu”

 

Marți, la Liceul Tehnologic „Constantin Dobrescu” a avut loc o întâlnire literară între elevii din clasele a IX-a și a X-a și prof. Ion Ionescu Bucovu, structurată în jurul unei teme ce este cuprinsă în programa școlară, dar având ca scop dezvoltarea acesteia printr-o abordare mai largă. Mai exact, s-a discutat despre scriitorul Marin Preda și despre opera sa, „Moromeții”. Însoțit de managerul Bibliotecii Municipale, ing. Marian Ghiță, acesta le-a vorbit elevilor și despre rolul cărții și al lecturii în viața tinerilor.

Întâlnirea a fost organizată de prof. Elena Grațiela Rizoiu. Adolescenții au aflat lucruri mai puțin cunoscute de ei despre formarea intelectuala a marelui scriitor român și au ascultat cu mult interes povestea despre cum i-a cunoscut prof. Bucovu pe Marin Preda și pe membrii familiei sale de la Siliștea Gumești - mama sa, Joița Preda, și surorile sale. În acest fel, s-a făcut o împletire a datelor personale ale familiei scriitorului și ale locului natal cu ficțiunea, invitatul relatându-le elevilor aspecte despre lipsurile materiale în care a trăit familia Preda în lumea satului din acei ani, despre pasiunea lui pentru citit, pentru carte și pentru scris.

La întâlnire a participat și a transmis urarea de bun venit prof. Dana Erfulescu, directoarea instituției.

În viitorul apropiat, vor urma și alte întâlniri cu scriitorii argeșeni contemporani, în baza parteneriatului dintre Liceul „Constantin Dobrescu” și Biblioteca Municipală Curtea de Argeș.

Pin It