Dimitrie Gusti – personalitate de excepție
Dimitrie Gusti este creatorul sociologiei românești, filozof sociolog, etician, membru al Academiei Române din 1918.
În perioada 1944-1946 a fost președintele Academiei Române, iar între anii 1932-1933 a fost ministrul Instrucțiunii Publice, Cultelor și Artelor. A activat și ca profesor la Universitatea din Iași și la cea din București și a înființat primele cămine culturale la sate. Este cunoscut drept fondatorul Muzeului Național al Satului din Capitală, avându-i aproape drept cofondatori pe Victor Ion Popa, H. Sthal și G. Focșa, loc – sinteză al satelor României, pe care-l considera „sunetul trist al clopotelor istoriei României”.
Deschiderea oficială a avut loc la 10 mai 1936 (Ziua Realității), în prezența Regelui Carol al II-lea. Pentru marele public, inaugurarea s-a petrecut câteva zile mai târziu, la 17 mai 1936. Dimitrie Gusti înalță țăranul român pe un piedestal binemeritat: „El [muzeul] este în stare să oglindească mai bine decât orice altceva bogăția și varietatea de viață țărănească, ideile de atâtea ori adânci, de stil arhitectonic țărănesc, marea știință a adaptării la mediu și a prelucrării mediului, originalitatea în împodobire și siguranța instinctivă sau chibzuită a folosirii spațiului mai larg pentru oameni, vite și lucruri; arta și tehnica românească de la brazdă își dau mâna.” Spune, dar cu alte cuvinte, acea concluzie formulată de Lucian Blaga – „Veșnicia s-a născut la sat”.
Dimitrie Gusti s-a născut la 13 februarie 1880 la Iași și s-a stins la București, la 30 octombrie 1955. Este înmormântat la Cimitirul Bellu, acolo unde-i dorm somnul de veci multe alte personalități ale literaturii române.
În 1904 a obținut Doctoratul la Facultatea de Filozofie a Universității din Leipzig, cu teza „Egoism și Altruism. Asupra motivării sociologice a voinței practice”.
La 7 ianuarie 1928, când a avut loc Adunarea Generală de constituire a Societății de Difuziune Radiotelefonică din România, a făcut parte din primul Consiliu de Administrație, ca membru, iar apoi ca președinte. El a fost întemeietorul Școlii de sociologie românești și a inițiat și îndrumat acțiunea de cercetare monografică a satelor din România (1925-1948), dar are și meritul de a fi contribuit la realizarea „Universității Populare”, devenite apoi „Universitatea Radio”. A condus mai multe reviste și a fost președinte al Academiei Române, în perioada 1944-1946. În 1948 a fost exclus și Academie (fiind susținător al Monarhiei) și a fost repus în drepturi în 1990, post-mortem. În amintirea sa există Centrul de Documentare „Dimitrie Gusti”.
