Finalul Anului Urmuz, marcat cu o slujbă de pomenire la mormântul scriitorului avangardist

Momentul solemn se va derula pe 23 noiembrie, începând cu ora 11.00. Locul de veci unde se odihnește Demetru Dem. Demetrescu Buzău se găsește la Figura 50 a Cimitirului Bellu (intrarea principală, stânga-spate de la Capela Centrală din capătul aleii). Amintim că Urmuz s-a sinucis în ziua de 23 noiembrie 1923, fără a oferi explicații, deși și-a arătat față de apropiați intenția de a muri în mod original, fără vreo cauză anume, într-un gest de dovedire a faptului că sinuciderea nu este altceva decât unul dintre multele acte banale ale existenței umane...
În mod cert, alegerea n-a fost făcută cu scopul de a atrage atenția asupra operei sale, însă, e adevărat, scrierile semnate de Urmuz abia postum s-au bucurat de meritata recunoaștere. Puținele pagini rămase de la el au generat o bibliotecă întreagă de analize și dezbateri, ceea ce nu e de mirare, când Geo Bogza spunea că „Într-adevăr, cu puțină îndrăzneală, pentru un cercetător avizat, într-o istorie posibilă a evoluției formelor poetice românești, valoarea lui Urmuz poate fi comparată cu aceea a lui Eminescu. Prin Urmuz se poate observa cum, pentru prima dată în Europa, criza profundă a conceptului de literatură devine o achiziție românească.”.
Nu se cunosc date privind slujbe de pomenire anterioare, dar se dorește ca, acum, la cei 100 de ani scurși de la plecarea sa „în străinătate”, să i se aprindă o lumânare...
