Hora - dansul care definește sufletul românesc, reînvie în Argeș
Anul acesta, în județul Argeș se derulează „Hora Satului”, un proiect cultural de amploare, inițiat de Centrul Județean de Cultură și Arte Argeș, sub îndrumarea a doi tineri inimoși – Lavinia Coandă și Bogdan Panțiru, coordonatori ai Ansamblului județean de dansuri populare Doina Argeșului. Scopul acestei inițiative este să aducă în prim-plan tradițiile locale ale jocului popular din satele argeșene și să le pună în valoare. Evenimentul este adresat tuturor locuitorilor din comunitățile în care funcționează secții externe de dansuri populare și Căluș ale Școlii Populare de Arte și Meserii Pitești.
Sâmbătă, 2 martie, va veni rândul comunei Arefu de a se prinde în horă, pe ritmul muzicii asigurat de Doina Argeșului. Elena Hodoș, bibliotecara acestei așezări încărcate de istorie și tradiție, ne-a informat că se dorește ca acest eveniment să se petreacă de două ori pe lună, pentru a se relua, pe cât posibil, obiceiul de odinioară. Manifestarea se va desfășura după modelul tradițional, începând cu ora 18.00, la Căminul Cultural „Cezar Bădescu” din localitate.
Prezentă în mod constant în viața satului și răspândită pe întreg teritoriul țării, hora a căpătat de-a lungul timpului multiple semnificații. Primele mențiuni despre acest dans popular au fost făcute de Dimitrie Cantemir, în lucrarea sa intitulată „Descrierea Moldovei”.
În tradiția populară, „ieșitul la horă” reprezenta trecerea în rândul tinerilor care împlineau vârsta corespunzătoare. Expresia „dacă ai intrat în horă, trebuie să joci” semnifică faptul că un angajament trebuie dus până la capăt. De asemenea, expresia „s-a gătit de horă” poartă în sine semnificații, confirmând că hora nu este doar un simplu eveniment, ci unul care marchează o autentică manifestare de bucurie în viața comunității.
În zona Năsăudului și în alte regiuni ale Transilvaniei, hora nu este doar un dans, ci și o adunare țărănească unde se desfășoară și alte jocuri populare. Ea desemnează, de fapt, locul de desfășurare a acestor manifestări.
George Coșbuc și Liviu Rebreanu au dat expresie artistică de neegalat prin creionarea atâtor „Zamfire” și „Ioni” de pe meleagurile năsăudene. Descrierea horei făcută de Coșbuc – „Trei paşi la stânga linişor/ Şi alţi trei paşi la dreapta lor:/ Se prind de mâini şi se desprind/ Se-adună-n cerc şi iar se-ntind/ Şi bat pământul tropotind/ În tact uşor” – este remarcabilă, iar elemente similare sunt surprinse și în romanul „Ion” al lui Liviu Rebreanu. De asemenea, Creangă, printre altele, spunea: „Dragi-mi erau şezătorile, clăcile şi horile şi toate petrecerile din sat, la care luam parte cu cea mai mare însufleţire”.
Peste Carpați, pictorul Theodor Aman a imortalizat în culori minunate frumusețea horelor țărănești, lăsând moștenire celebrul său tablou „Hora de la Aninoasa”. Artele plastice și muzica au dat noi dimensiuni artistice acestui dans popular. Lucrările de etnografie evidențiază cu elogii horele din Banat, Oltenia și Moldova, care, deși diferă între ele, sunt unite prin spiritul românesc.
Pe lângă valorile etnofolclorice specifice fiecărei regiuni, hora are și semnificații istorice. Figurinele de lut ars descoperite de arheologi și numite simbolic „Hora de la Frumușica” sunt mărturii ale existenței milenare a acestui dans în România. Este de menționat, în schimb, lipsa acestui dans în alte culturi, așa cum observă Dimitrie Cantemir. Chiar și calendarul ritualic în formă de cerc din cetatea Sarmizegetusei poate avea o semnificație similară.
Porecla „Horea” își are originea într-o horă la care Nicola Urs cânta din fluier pentru moții din Albac. Răscoala lui Horea este comparată cu un foc aprins în jurul căruia se desfășoară hora celor trei căpitani.
Vasile Alecsandri, bardul de la Mircești, a conferit horei semnificații sociale și istorice profunde prin celebrul său poem „Hora Unirii”, considerată de Mihai Eminescu drept „cea mai frumoasă horă a neamului românesc”. Versurile sale au fost puse pe muzică de către Alexandru Flechtenmacher și cântate și jucate în piețele mari din București și Iași cu ocazia dublei alegeri a domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Din acel moment, hora a devenit simbolul unității întregului popor român. La 24 ianuarie 1859, cântecul și dansul au fost îmbinate într-un singur ritm:
„Hai să dăm mână cu mână
Cei cu inima română,
Să învârtim hora frăției
Pe pământul României”.
De atunci, pentru România, hora a devenit atât un dans, cât și un cântec al chemării la revoluție, simbol al biruinței și al legământului între frați, care se simt uniți în acest neam și această țară. Ca într-o horă, Carpații și toate râurile par să își unească mâinile, formând un frumos brâu. Hora este ritmul sacru al fluierului lui Iancu, este istoria măreață a lui Cuza, este sunetul clopotelor de la Putna și Alba Iulia, este chemarea spre Marea Unire cu Țara. Astăzi, este expresia cea mai autentică a permanenței și libertății, este metafora renașterii naționale. Hora, mai mult decât un simplu dans, este o oglindă a sufletului românesc, reflectând istoria, identitatea și aspirațiile națiunii. Iată de ce ea nu trebuie să dispară din conștiința niciunei comunități de români!...
