VEDERE DE PE DEALUL OLARILOR - Despre feldeinţa moldovenilor
Despre hirea lor, despre virtuţi şi vicii, apucături şi obiceiuri, aşa cum le vede Moldaviae principis Dimitrie Cantemir, în Descriptio Antiqui et Hodierni Status Moldaviae, pe scurt, Descriptio Moldaviae, pe româneşte Descrierea stării de odinioară şi de azi a Moldovei. Am în faţă versiunea publicată în 2014, în Colecţia de Opere Fundamentale, de Academia Română şi Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă. Căutaţi cartea, este o bijuterie, la fel ca întreaga colecţie. Nu dau referinţe, copiez din loc în loc (nu se numeşte plagiat până nu pretind că am scris eu Descriptio...), mai ales de pe acolo pe unde principele (a domnit de două ori, în martie-aprilie 1693, apoi din noiembrie 1710 până în iulie 1711, după care s-a refugiat în Rusia) îi cam smotoceşte pe foştii lui supuşi (nu e clar când a fost scrisă lucrarea, probabil şi înainte de cele două mini-domnii şi după, dar ea a fost definitivată cu siguranţă în exil). Reiau mai ales pasaje care au haz, nu pun în discuţie veridicitatea lor, sau, Doamne fereşte, posibilitatea de a extinde unele constatări şi dincolo de hotarele Moldovei, prin Valahia, de pildă. Unele caracterizări nici nu pot fi reluate, de exemplu, cele referitoare la ţigani, nici măcar termenul nu mai există în limba valahă şi în niciun caz despre rrrromi nu se poate spune că "au aceeaşi fire şi aceleaşi moravuri ca şi cei de prin alte părţi; suprema lor virtute şi însuşirea lor caracteristică sunt furtul şi lenea". Greşeşte ex-domnitorul şi când mărturiseşte "sincer că, în afară de credinţa ortodoxă şi de ospitalitate, cu greu am putea găsi printre moravurile moldovenilor ce să lăudăm pe bună dreptate". Şi insistă: "Îngâmfarea le este mamă şi trufia soră; dacă un moldovean are un cal de soi şi arme mai de fală, crede că nimeni nu-l întrece; nu se va da în lături să se lupte nici cu Dumnezeu, dacă e nevoie. În general, sunt îndrăzneţi şi gata de ceartă, totuşi repede se potolesc şi se împacă cu adversarul."
Nu-i mai puţin adevărat că o drege repede, chiar contrazicându-se - iată virtuţi de toată isprava (n-am zis de toată lauda): "Sunt glumeţi şi veseli, iar inima nu o au prea departe de gură, dar aşa cum uită lesne duşmăniile, tot astfel nu păstrează prea mult prieteniile. De la beţie nu se dau în lături, dar nici nu se prăpădesc după ea; plăcerea lor cea mare este totuşi să întindă mese de la a şasea oră din zi până la trei noaptea, uneori chiar până în zorii zilei, şi să se îndoape cu vin până ce varsă. Totuşi nu fac asta în fiecare zi, ci numai în zilele de sărbătoare sau pe timp urât de iarnă."
Altele: "La primul iureş se arată totdeauna foarte aprigi, la al doilea mai moi, respinşi şi de astă dată, rareori îndrăznesc să atace şi a treia oară."
"Nu cunosc niciun fel de măsură: când le merge bine, se îngâmfă; când le merge rău, se descurajează. La prima vedere, nimic nu le pare greu; dacă se iveşte cea mai mică greutate, se tulbură, nu ştiu ce să facă şi, în sfârşit, dacă văd că încercările lor sunt zadarnice, sunt cuprinşi de căinţă."
"Pe de altă parte, moldovenii nu numai că nu iubesc învăţătura, dar aproape toţi o urăsc. (...) Ei cred că învăţaţii nu pot fi cu mintea întreagă în aşa măsură încât, atunci când vor să laude ştiinţa cuiva, spun că a ajuns nebun de prea multă învăţătură."
"Adulterele sunt rare la ei, dar tinerii socotesc că nu e de ruşine, ci de laudă, ca, până se căsătoresc, să facă dragoste într-ascuns, ca şi cum ar fi dezlegaţi de orice legi..."
"Boieroaicele sunt frumoase într-adevăr, dar cu mult mai prejos în frumuseţe decât femeile din popor; acestea le întrec în frumuseţe, dar de cele mai multe ori sunt uşuratice şi pline de năravuri destul de ruşinoase. Unele beau bine cât sunt între pereţii casei lor, dar în public rareori vei vedea o femeie beată."
Mă opresc, că altfel trebuie să fug în exil, iar ruseşte nu ştiu...
