Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 29 martie 2024 07:26

Dumitru Radu Popescu - prozatorul şi dramaturgul contemporan "care a demonstrat până acum o mai acută sensibilitate a tragicului" (Nicolae Balotă)

S-a născut la 19/20 august 1935, în comuna Păuşa, din judeţul Bihor, într-o familie de învăţători. Este absolvent al Facultăţii de Filologie din cadrul Universităţii din Cluj Napoca. Editorial, a debutat în anul 1958, cu volumul de schiţe şi nuvele "Fuga", cele mai multe dintre acestea fiind de inspiraţie rurală. În continuare a publicat numeroase romane, volume de nuvele şi piese de teatru. Dintre acestea amintim: romane: "Zilele săptămânii" (1959); "Vara oltenilor"; "F"; "Cei doi din dreptul Ţebei"; "Vânătoarea regală"; "O bere pentru calul meu"; "Ploile de dincolo de vreme"; "Viaţa şi opera lui Tiron B" (în două volume). Acestora li se adaugă volume de nuvele: "Umbrela de soare", "Fata de la miazăzi", "Somnul pământului", "Dor"; "Duios Anastasia trecea", "Ploaia albă" (volum antologic) şi cele de teatru - "Aceşti îngeri trişti", "Pisica în noaptea Anului Nou”, "Teatru" (volum antologic).

Romane şi nuvele

Dintre romanele sale, cel mai cunoscut mi se pare a fi "Vânătoarea regală", alcătuit din şapte secvenţe care conduc fie spre naraţiune poliţistă, fie spre zone ale fantasticului. Romanul face parte dintr-un ciclu, în care mai sunt incluse romanele "F", "Cei doi din dreptul Ţebei", "O bere pentru calul meu". Acest ciclu de romane pune în mişcare peste şaptezeci de personaje, grupate în călăi, victime şi anchetatori. Romanul este o izbândă a prozei analitice. Acţiunea constă într-o vastă anchetă făcută de procurorul Tică Dunărinţu cu privire la o crimă misterioasă petrecută în deceniul al şaselea, când Horia Dunărinţu, învăţător, dispăruse de acasă în chip misterios. Prin analiza psihologică, originalitatea construcţiei epice, prin realismul alegoric, prin viziune şi tehnici narative, romanul "Vânătoarea regală" este, în mod indiscutabil, o capodoperă a romanului românesc contemporan.
Dintre nuvele, rămâne antologică "Duios Anastasia trecea". Spaţiul epic al nuvelei este un sat dunărean din judeţul Mehedinţi în timpul ocupării Serbiei de către Germania nazistă. În acest sat, trecând Dunărea, vin partizani sârbi care luptă, în ţara lor, împotriva ocupanţilor. Sătenii români îi adăpostesc, dar cei câţiva nemţi din sat şi autorităţile locale îi vânează fără cruţare. Într-una din zile, pentru a-i speria pe sârbii partizani, nemţii împuşcă pe unul dintre ei şi-l lasă neîngropat la o răscruce de drumuri. Nimeni nu are curajul să-l îngroape creştineşte. Pentru tânăra învăţătoare din sat, Anastasia, neîngroparea mortului este o adâncă nelegiuire, o gravă nerespectare a rânduielilor străvechi. Înfruntând ameninţarea cu moartea, Anastasia îl va îngropa pe sârb după toate rânduielile creştineşti. În cele din urmă, eroina va fi omorâtă de nemţi într-un mod ticălos, fiind înecată în closetele ocupanţilor. Cu privire la comportarea tiranilor, criticul şi istoricul literar Vladimir Streinu afirma: "Antic sau modern, ... tiranul visează să interzică roitul albinelor, migraţia păsărilor, rotirea anotimpurilor şi toate străvechile rânduieli ale sufletului românesc".

Simboluri

Anastasia a fost şi este socotită de critica literară "o Antigonă locală". Numele Anastasia este de origine greacă, provine de la "anastasis" şi înseamnă "înviere". Stăruinţa ei în acţiune, neînfricarea, mila, sentimentul puternic al respectului faţă de străvechile rânduieli sunt trăsături care definesc profilul spiritual al eroinei. Făcând o paralelă între cele două eroine, vom constata că Antigona, fiica lui Edip îl înfruntă pe regale Creon pentru a-şi înmormânta fratele, pe Polinice, în timp ce Anastasia înfruntă ameninţarea cu moartea pentru a înmormânta un străin de neamul ei, un sârb. Vocile femeilor ascunse după porţi au funcţia corului din tragedia antică. Gestul Anastasiei a devenit simbol al revoltei împotriva a tot ce înseamnă atentat la libertatea şi demnitatea omului, a tot ce nesocoteşte rânduielile străvechi ale unui popor născut creştin, poporul român. "Duios Anastasia trecea" este, fără îndoială, o capodoperă a nuvelisticii româneşti. De remarcat, în primul rând, lirismul tulburător al titlului - "Duios Anastasia trecea". Cuvântul duios, greu de tradus în alte limbi, alături de cuvintele dor şi doină definesc specificul nostru naţional. Duioşia este un sentiment complex, cu nuanţe de la tristeţe la jale, de la melancolie la dor, de la compătimire la milă, de la surâs la plâns. Duioşia este sentimentul cu care este privită viaţa de român. Cuprins de duioşie, românul surâde cu un ochi şi lăcrimează cu celălalt, surâde vieţii pe care o trăieşte şi lăcrimează că viaţa va continua şi fără el. Sentimentul duioşiei este prezent în creaţia celor mai de seamă scriitori, muzicieni şi pictori români - adevăraţi exponenţi ai sufletului românesc, adevărate valori care ne reprezintă în lume. Toată pictură lui Luchian este pătrunsă de sentimentul duioşiei, mai ales tablourile cu flori. Dorul şi duioşia se găsesc transfigurate în "Rapsodiile" lui George Enescu, în "Balada" lui Ciprian Porumbescu, în "Păsările" lui Brâncuşi, în pânzele lui Nicolae Grigorescu, precum şi în poezii ale lui Eminescu, Coşbuc, Goga, Blaga, Arghezi, în proza lui Creangă şi Sadoveanu. Între aceste capodopere literare se înscrie şi nuvela "Duios Anastasia trecea", care se impune prin semnificaţiile ei profund creştine, prin eroina nuvelei, prin mesajul transmis şi prin stil, caracterizat prin oralitate şi prin monolog interior. De altfel, o caracteristică a nuvelelor scriitorului D.R. Popescu este lirismul titlurilor. Iată câteva exemple: "Dor", "Leul albastru", "Ploaia albă", "Somnul pământului", "Fata de la miazăzi" - toate semnificând realitatea din spaţiul evocării literare.

 

Pin It

Economiseşte timp şi bani abonându-te la  la orice poștaș sau oficiu poștal din județ ori din țară!

Abonamentul pe o lună costă 10 lei, pe trei luni 28 de lei, pe șase luni 54 de lei, iar pe un an 100 de lei.