Planeta Urmuz - O carte remarcabilă
A apărut la editura internaţională World Scientific, la începutul acestui an, are titlul „To Halt or Not to Halt? That Is the Question”, pe româneşte, „A se opri sau a nu se opri? Aceasta este întrebarea” – este vorba despre oprirea/terminarea unui algoritm, de aici formularea impersonală din traducere, depărtându-se puţin de interogaţia hamletiană. Autor este profesorul informatician Cristian S. Calude, elev pe vremuri al lui Grigore C. Moisil şi Solomon Marcus, după 1990 stabilit la Universitatea din Auckland, Noua Zeelandă. S-ar putea spune multe despre palmaresul impresionant al autorului, amintesc doar că are contribuţii importante la numeroase domenii ale informaticii teoretice, de la cele fundamentale până la subiecte moderne, cum ar fi quantum computing, şi mă concentrez asupra cărţii, căreia îi prezic un „zbor înalt”, o audienţă deosebită. Ne asigură de asta şi un citat din postfaţa semnată de Noson S. Yanofsky reprodus pe coperta din spate: „Fiecare pagină a acestei delicioase cărţi ne oferă o altă nestemată care fie conţine o idee despre problema opririi, fie o legătură între aceasta şi un subiect diferit. Cristian Calude, un cercetător de clasă mondială, a făcut o treabă magnifică adunând aceste idei laolaltă şi făcându-le accesibile oricui.”
Iar „subiectele diferite” depăşesc, la prima vedere, ca varietate, orice aşteptare. De la probleme vechi de teoria numerelor la celebra Ipoteză a lui Riemann, de la probleme de grafuri la viruşii de calculator, de la liberul-arbitru la inteligenţa artificială, de la teoremele de incompletitudine ale lui Gödel la… sfârşitul (presupus al) ştiinţei. Nu intru în detalii, nici nu este simplu, dar remarc un lucru despre care am mai scris şi în altă parte: cartea de faţă poate fi privită, este, de fapt, o „teorie unificată” a numeroase idei, modele, probleme, rezultate centrale în ştiinţele ale căror progrese au făcut ca prima jumătate a secolului trecut să poată fi numit A Doua Renaştere. Am vorbit acum câteva săptămâni despre acest lucru, reluând argumentele lui Basarab Nicolescu, nu parcursesem atunci cartea lui Cristian Calude. Iar unificarea se face, surprinzător înainte de a citi cartea, dar total natural şi convingător după lectură, sub „steaua” problemei opririi, apărută în legătură cu maşina Turing, definiţia/modelul standard al ideii de algoritm, dar identificată, iată, în cele mai variate locuri.
Iarăşi, nu pot intra în detalii, ar deveni repede prea tehnice, dar citez din bibliografia cărţii un titlu incitant de articol: C. Anderson, „The end of theory. The data deluge makes the scientific method obsolete”, apărut în revista „Wired Magazine”, iunie 2008. Încă un „sfârşit al ştiinţei”, prezis plecând de la credinţa că nu mai e nevoie de modele, de teorie, de legi şi demonstraţii, ne putem descurca căutând corelaţii în „potopul de date”. Aceasta este dilema: corelaţii versus cauzalitate. Procese care merg aparent în paralel, identificate de calculator, folosind IA sau nu, care să sugereze legături, explicaţii, predicţii – ceea ce face dintotdeauna ştiinţa tradiţională, dar renunţând la ea. Unde poate duce o asemenea iluzie se vede imediat, din exemple de genul următor: veniturile obţinute la jocuri mecanice sunt corelate peste 98% cu titlurile de doctor; rata divorţului în statul Maine este corelată 99% cu consumul de margarină pe cap de locuitor… Aberaţia este evidentă, oricâtă încredere am avea în calculatoare şi IA. Sfârşitul ştiinţei se amână…
De mare folos şi interes ar fi traducerea cărţii lui Cristian Calude în limba română – există speranţa ca la începutul anului viitor să o avem în librării.
