Comemorare Costache Negruzzi - 147 ani de la trecerea la cele veşnice
Prozatorul, poetul şi dramaturgul din generaţia paşoptistă s-a născut în anul 1808, în localitatea Trifeştii-Vechi, jud. Iaşi şi s-a stins din viaţă la 24 august 1868. A fost fiul răzeşului Dinu Negruţ, care a ajuns paharnic şi al Sofiei Negruţ. (Notă: răzeş - ţăran liber, posesor de pământ. Paharnic - boier în Moldova şi în Ţara Românească, în Evul Mediu, care avea grijă de băutura Domnului ţării).
Ctitor al prozei româneşti moderne
După obiceiul vremii, a început să înveţe cu dascăli particulari şi a crescut într-o atmosferă cărturărească, studiind greaca veche, neogreaca şi franceza clasică. Costache Negruzzi este primul scriitor modern din Moldova. El a realizat în domeniul prozei literare ceea ce a realizat târgovişteanul Grigore Alexandrescu în domeniul poeziei. A depăşit faza traducerilor şi a adaptărilor, fiind întemeietorul prozei româneşti moderne printr-o operă durabilă. Sub aspect administrativ, Costache Negruzzi a urcat treptele ierarhiei administrative până la funcţia de ministru ad-interim de Finanţe, în anul 1861. Între anii 1840-1842 a fost director al Teatrului Naţional din Iaşi, împreună cu Mihail Kogălniceanu şi cu Vasile Alecsandri. Tot împreună cu aceştia, dar şi cu alţi doi scriitori, a editat revista "Propăşirea". Pe tărâm cultural a avut diverse preocupări. A militat împotriva exagerărilor lingvistice şi a făcut propuneri privitoare la unificarea limbii române literare, la simplificarea ortografiei şi la scrierea fonetică. Ca şi contemporanul său M. Kogălniceanu care, în articolul-program al revistei "Dacia literară" (1840) condamna imitaţia, afirmând că "a devenit o manie primejdioasă, pentru că omoară în noi duhul naţional", Negruzzi spunea că "... ne place a maimuţi pe streini..." şi continua: "Aşadar, am fost pe rând turcomani, grecomani, sau Domnul ştie ce încă; acum suntem francomani, poate curând ne vei vedea anglomani." (n.n. - Câtă dreptate avea: acum suntem americanomani!)
Negruzzi ironiza şi atitudinea cosmopolită a unor "femei savante", care refuzau să meargă la teatrul unde se jucau piese în limba română: "Şi-apoi ce să vezi acolo! Să asculţi pe un actor,/ care face româneşte declaraţii de amor! Quelle horreur ("Ce grozăvie!") Au ei idee ce va să zică bonton? - "N-ai auzit, soro dragă, că lui Jean îi zice Ion?"
Opera
În anul 1857 a publicat volumul "Păcatele tinereţelor", care cuprinde principalele sale lucrări literare, grupate în patru cicluri. Ciclul "Amintiri de juneţe" cuprinde proză memorialistică, nuvelele romantice "Zoe" şi "O alergare de cai". Ciclul mai cuprinde şi povestiri. Al doilea este intitulat "Fragmente istorice" şi cuprinde poemul epic "Aprodul Purice", nuvela "Alexandru Lăpuşneanul" şi două povestiri istorice. Al treilea, intitulat "Neghină şi pălămidă" cuprinde versuri (traduse şi originale), precum şi teatru. Conştient de valoarea literară mai scăzută a acestor lucrări, autorul le-a dat, cu ironie, titlul de mai sus. Al patrulea ciclu este intitulat "Negru pe alb" şi cuprinde "Scrisori la un prieten". Acestea au o mare valoare literară. Cele treizeci de scrisori din ciclul "Negru pe alb" au o tematică variată: amintiri, note de călătorie, de arheologie, dar şi teme de strictă actualitate: portrete, impresii, scene şi moravuri sociale.
Capodopera "Alexandru Lăpuşneanu"
Capodopera literară a lui Costache Negruzzi este nuvela istorică "Alexandru Lăpuşneanu", despre care George Călinescu spunea că "ar fi devenit o scriere celebră ca şi Hamlet, dacă literatura română ar fi avut în ajutor prestigiul unei limbi universale". A apărut în primul număr al revistei "Dacia literară" (1840) şi este cea mai valoroasă nuvelă istorică din literatura română de până astăzi, după aproape 175 de ani. Este inspirată din cronica lui Grigore Ureche, "Letopiseţul Ţării Moldovei" şi prezintă cea de-a doua domnie a lui Alexandru Lăpuşneanu. Opera este alcătuită din patru capitole, fiecare având câte un motto semnificativ: 1. "Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu..."; 2. "Ai să dai samă, Doamnă!"; 3. "Capul lui Moţoc vrem..."; 4. "De mă voi scula, pre mulţi am să popesc şi eu".
Cele patru capitole, asemănătoare cu patru acte ale unei drame, marchează câte unul dintre momentele subiectului. Tema nuvelei este lupta dusă de Alexandru Lăpuşneanu, în secolul al XVI-lea, împotriva marii boierimi feudale, pentru formarea unui stat centralizat. Pentru prima dată în literatura română, Costache Negruzzi a surprins psihologia mulţimii cuprinse de furie, realizată printr-un stil obiectiv, impersonal. Conflictul nuvelei constă în încordarea şi lupta dintre Lăpuşneanu şi boieri. Domnitorul vrea să stăpânească tiranic şi să se răzbune pentru trădarea din prima domnie, iar boierii, care îl trădaseră, vor un domnitor slab, pentru a putea continua asuprirea poporului. Deznodământul nuvelei, cuprins în capitolul al patrulea, încheie domnia lui Alexandru Lăpuşneanu, care se petrece în Cetatea Hotinului, unde domnitorul este otrăvit de boierii Spancioc şi Stroici, cu complicitatea Mitropolitului Moldovei, Teofan şi a soţiei lui Vodă - doamna Ruxanda - fiica lui Petru Rareş.
Dacă prin "Aprodul Purice", Negruzzi a realizat "cea dintâi încercare de a îmbrăca în versuri istoria naţională" (N. Iorga), prin "Alexandru Lăpuşneanu" a realizat o culme a artei literare care depăşeşte epoca, rămânând o valoare clasică permanentă a literaturii române.
