31 August - Ziua Naţională a Limbii Române
Parlamentul României a hotărât ca ziua de 31 august să fie Ziua Naţională a Limbii Române. Fără a comenta cum au prezentat posturile noastre de televiziune această sărbătoare de suflet a românilor, voi prezenta gândurile unor mari scriitori români despre frumuseţea limbii române şi despre importanţa ei în viaţa noastră. Sper ca în anii viitori să nu mai auzim la vreun post de televiziune, în această măreaţă zi, despre "parada cârnaţilor", despre "festivalul plăcintei" sau despre alte bazaconii.
Doresc ca limba noastră să fie sărbătorită aşa cum este văzută de scriitorii menţionaţi mai jos. Capabilă să murmure şi să strige, limba noastră a fost mlădiată de marii poeţi ai neamului, de prozatori şi dramaturgi, de filozofi şi savanţi, precum şi de geniul creatorului popular prin poezii, proză, teatru, proverbe şi zicători. În articolul de faţă voi menţiona doar câţiva dintre aceşti mari scriitori.
Vasile Alecsandri (1818-1890) - poet, prozator şi dramaturg, spunea: "Limba este tezaurul cel mai preţios pe care-l moştenesc copiii de la părinţi, depozitul cel mai sacru lăsat de generaţiile trecute şi care trebuie să fie păstrat cu sfinţenie de generaţiile care-l primesc".
Genialul său contemporan, M. Eminescu, ne-a lăsat mai multe cugetări despre limba română. În viziunea lui, limba noastră "este însăşi floarea sufletului etnic al românimii". Tot el spunea că "limba şi legile ei dezvoltă cugetarea". În cunoscuta poezie "Epigonii", referindu-se la înaintaşii săi, Eminescu spunea: "Văd poeţi ce-au scris o limbă ca un fagure de miere...". În acelaşi poem, scris la vârsta de douăzeci de ani, Eminescu dă şi o definiţie metaforică poeziei, pe care o numeşte "Înger palid cu priviri curate,/ Voluptuos joc cu icoane şi cu glasuri tremurate,/ Strai de purpură şi aur peste ţărâna cea grea". Aşadar, poezia este o creaţie pură, curată, un joc cu imagini şi sunete. Poezia cere credinţă şi ingenuitate, simţ al frumosului şi, mai ales, puterea de a proiecta un ideal. Vorbind despre importanţa limbii naţionale, Eminescu preciza că "numai în limba sa omul îşi pricepe inima pe deplin". Tot Eminescu recomanda scriitorilor să se apropie cât mai mult de "izvorul curat la lacrima şi mai preţios ca aurul al poeziei noastre populare", pentru că în poezia populară, poeţi din toate timpurile găsesc izvorul de muzicalitate, plasticitate şi frăgezime pentru poeziile lor. Prin opera sa, Eminescu a săvârşit cea mai importantă reformă lingvistică din literatura română, pentru că el a reuşit o îmbinare perfectă între sursele folclorice ale lirismului cu marile direcţii ale gândirii europene. Temelia performanţelor din poezia lui Eminescu se găseşte în prospeţimea şi naturaleţea versului popular, în graiul viu al poporului, precum şi în vasta sa cultură. "Miracolul eminescian a stat în faptul de a fi dobândit o limbă, în acelaşi timp, nouă şi proaspătă. Iar pentru aceasta nu a fost nevoie să se lupte cu limba, aşa cum au făcut unii dintre emulii săi. I-a fost de ajuns să se aşeze în curentul limbii şi să-şi înalţe pânzele în direcţia în care sufla duhul ei". (Tudor Vianu). Armonia muzicală este virtutea cea mai de seamă a limbajului eminescian.
Liviu Rebreanu - cel mai de seamă romancier român - afirma că "Limba e cea mai puternică legătură socială între membrii unei naţiuni", iar marele poet şi filozof Lucian Blaga spunea că "Limba este întâiul mare poem al unui popor".
Unul dintre marii poeţi din perioada contemporană, Nichita Stănescu, spunea: "A vorbi despre limba română este ca o duminică. Limba română este patria mea...". În prezent, mulţi jurnalişti din mass-media, cu deosebire de la TV, radio, dar şi politicieni vor să impresioneze pe ascultători prin folosirea excesivă a unor neologisme, fără a fi nevoie, doar din snobism. Marele lingvist Sextil Puşcariu spunea: "Cei ce întrebuinţează neologisme din comoditate sau snobism fac să se atrofieze puterea creatoare a limbii". Asemenea cuvinte, luate din alte limbi, fără a fi necesare, folosite doar pentru a impresiona, sunt comparate de Sextil Puşcariu cu nişte "mărgele sclipitoare de sticlă, false şi netrainice...".
Aşadar, îmbogăţirea şi nuanţarea stilului individual nu se face prin stâlcirea limbii naţionale, prin folosirea unor anglicisme de felul: week-end, O.K., cool, louk, job, happy hour ş.a. care sunt folosite excesiv de către unii vorbitori. În continuarea acestui articol voi prezenta câteva versuri dedicate limbii noastre de poeţi cunoscuţi.
Ienăchiţă Văcărescu (1740-1797): "Urmaşilor mei Văcăreşti!/ Las vouă moştenire:/ Creşterea limbii româneşti/ Şi-a patriei cinstire".
George Sion (1822-1892): "Multe e dulce şi frumoasă/ Limba ce vorbim,/ Altă limbă-armonioasă/ Ca ea nu găsim/ Românaşul o iubeşte/ Ca sufletul său,/ O, vorbiţi, scrieţi româneşte/ Pentru Dumnezeu".
Alexe Mateevici (1888-1917): "Limba noastră-i o comoară.../ Limba noastră-i foc ce arde.../ Limba noastră-i numai cântec/ Doina dorurilor noastre..." ("Limba noastră")
George Coşbuc (1866-1918): "Astăzi stăm şi noi la pândă,/ Graiul vechi să-l apărăm,/ Dar pe-ascuns duşmanii cată/ Să ni-l fure, să ni-l vândă./ Dacă-n vreme tulburată/ Nu ne-am dat noi graiul ţării/ Azi, în ziua deşteptării,/ Cum să-l dăm?" ("Graiul neamului")
Istoricul Nicolae Iorga spunea: "Acest grai românesc... s-a dovedit în stare să îmbrace orice idee, cât de înaltă şi orice sentiment, cât de fin, sub foarte multe raporturi şi, mai ales, sub acela al varietăţii şi al unei armonii de o esenţă cu desăvârşire subtilă".
Cuvintele savantului N. Iorga ne îndeamnă să păstrăm puritatea, naturaleţea şi frumuseţea limbii noastre. Nu este nevoie de anglicisme pentru a o face - chipurile - mai expresivă. Fireşte că limba română s-a îmbogăţit şi se va îmbogăţi prin împrumuturi din alte limbi, dar a împrumutat numai acele cuvinte strict necesare, mai ales din domeniul ştiinţelor. Împrumuturile trebuie adaptate la sistemul fonetic şi morfologic al limbii române. Împrumuturile se explică prin dezvoltarea ştiinţei şi a tehnicii. Aşadar, suntem români pentru că vorbim româneşte! Nimic altceva nu ne defineşte atât de adevărat: nici credinţa, nici obiceiurile, nici graniţele. În momentul în care vom înceta să mai vorbim această limbă, ne vom pierde identitatea! Dar mulţi dintre români, cu deosebire tineri, au început deja să o mutileze, fără să ştie că sunt victimele unui adevărat război împotriva identităţii de neam, iar neamul înseamnă totalitatea viilor şi morţilor, deopotrivă. Aceasta înseamnă că nu pământul este al nostru, ci noi suntem ai pământului. Între români şi pământ s-a stabilit o solidaritate mistică. Şi această legătură tainică dintre neamul românesc şi pământul pe care s-a plămădit dezvăluie şi explică misterul supravieţuirii noastre în istorie. Înstrăinarea pământului sau pierderea limbii ar însemna înstrăinarea tuturor generaţiilor de moşi şi strămoşi ai noştri, implicit pierderea identităţii de neam. Limba vorbită şi scrisă este un bun comun al tuturor fiilor acestui popor, tezaur al culturii naţionale adunat de milenii, a cărui păstrare este încredinţată fiecăruia dintre noi. Românii au supravieţuit vitregiilor istoriei prin limbă, prin credinţă şi prin folclor - valori supreme pe care le-au apărat cu eroism şi le-au păstrat cu sfinţenie.
Astăzi, în plină perioadă de globalizare, se constată şi acţiuni împotriva identităţii de neam, iar singurul mod prin care ni se pot tăia rădăcinile este îndepărtarea de limba noastră. Filozoful Constantin Noica spunea că vorbirea omului este fiinţa lui. Deci, pentru a-i lua unui neam identitatea, trebuie să-i distrugi limba! Televizorul şi internetul, atât de necesare în epoca actuală, au devenit şi mijloace de mutilare a vocabularului. Este adevărat că doar pentru unii snobi. Nu se mai spune "frumos şi bine", ci doar O.K., zilele de sâmbătă şi duminică au devenit "prima zi, respectiv a doua zi de week-end". Noţiunea de director al unei instituţii de cultură s-a înlocuit cu cea de "manager". Oamenii îşi schimbă "look-ul", devin "cool", sunt brokeri sau dealeri. Uneori îşi pierd job-urile şi îşi caută alt job. Dacă se va continua aşa, în următoarele decenii se va pierde o mare parte din vocabularul actual uzual, iar viitoarele generaţii nu vor mai şti că "Limba noastră-i limbă sfântă,/ Limba vechilor cazanii,/ Care-o plâng şi care-o cântă/ Pe la vatra lor, ţăranii./ Limba noastră-i numai cântec/ Doina dorurilor noastre". (Alexe Mateevici: "Limba noastră").
