Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
smbt 18 aprilie 2026 15:24

Limba - comoara cea mai de preţ a unui popor

"Şi pentru că a fost Ziua Limbii Române, adică a hainei noastre de fiecare zi, am privit în istoria mea, românul domnişan trăitor printre muscelele cu pruni şi meri domneşti şi am aflat că rostul identităţii şi demnităţii naţionale îl dă limba aceasta în care vorbim, doinim, râdem ori plângem semnificaţiile vremii şi locului în care am trăit, tăim şi vom trăi. "În al limbilor tezaur/ Pururea o să rămână/ Limba doinelor de aur,/ Limba noastra cea română", spunea poetul Grigore Vieru. Şi câtă dreptate avea! Nu există nimic mai de preţ pentru un popor decât graiul matern, întrucât acesta este plămânul prin care respiră întregul neam şi suflarea în care se contopeşte sufletul român. Dacă în primii ani de viaţă limba română a fost doar un instrument cu ajutorul căruia am interacţionat cu ceilalţi oameni din jurul meu, odată cu trecerea timpului, a devenit patria noastră. Ea este locul comun în care ne putem înţelege cu părinţii, fraţii, prietenii noştri. Nici măcar nu contează dacă locuieşti sau nu în România. România, ca spaţiu geografic în care s-a cristalizat poporul român, popor care dat naşterea limbii române, este foarte importantă. Prin graiul pe care îl vorbeşte un popor ajunge să îşi dezvăluie întreaga sa făptură lăuntrică şi acel spirit patriotic moştenit din moşi strămoşi, arătându-le celor din urmă şi un motiv demn de mândrie şi admiraţie atât pentru generaţiile actuale, cât şi pentru cele viitoare. 

Calitatea de nepreţuit a graiului matern se explică prin harul lui de a oglindi întreaga istorie a neamului, cu toate victoriile şi înfrângerile trăite, cu toate bucuriile şi tristeţile simţite, visele şi speranţele spulberate de împrejurările nesigure prin care i-a fost sortit să treacă. În graiul matern al limbii române se ascunde trecutul, zestrea noastră strămoşească, a originilor cu care suntem înfrăţiţi încă de la naştere. Iată de ce oamenii au catalogat dintotdeauna limba maternă drept o comoară care nu are vreun preţ de vânzare, cumpărare sau închiriere! Fiecare îşi poate alege un determinant, dar, în schimb, poate fi moştenită, păstrată şi cultivată cu sfinţenie şi dăruire, cu dragoste şi respect. Strămoşii au şlefuit-o cum au ştiut ei mai bine, i-au dat culoare şi aripi. Pentru respectul tuturor strămoşilor, dar în primul rând pentru respectul de sine, s-o iubim, s-o preţuim şi s-o vorbim corect. Măcar o dată pe an, la 31 august, haideţi să ne amintim cu mândrie că suntem români, că suntem copiii unei limbi atât de melodioase, atât de frumoasă! Haideţi să vorbim cu drag limba română!" - a fost îndemnul primarului domnişan, duminică, la festivitatea dedicată Limbii Române.

Pin It