CERUL
Acest imens ceaun, aşezat cu fundul în sus, nituit cu stele şi rezemat pe osia lumii ca pe o toartă, să fie Cerul?
Ecranul imens pe care regizori faimoși proiectează, decupate din pânze mişcătoare de nori, forme fantastice, bizare, pe care numai copiii le pot vedea, să fie tot Cer?
Podul casei noastre pământeşti, podul plin de taină şi mister, în care zac adunate în tronuri vechi de stele, atâtea vise, atâtea doruri, o fi tot Cerul?
Glasvandul uriaş, aşezat între noi şi Dumnezeu, să fie fereastra prin care El, Creatorul, continua şi azi să privească uimit la cea mai desăvârşită şi totuşi controversată operă a sa, Omul ?
Ce este Cerul în definitiv?
Ce este acel „ceva” spre care ne urlăm disperarea, sau spre care ne şoptim iubirea ?
Ce o fi Cerul de după „Marea trecere”?
Să fie acel Rai atât de mult visat spre care sufletele rătăcesc neştiute, despovărate de greutatea veșmântului de lut, în căutarea celui ce va fi fost la început, înainte de istoria cu mărul dulce-amar al ispitirii?
Dar pentru mine?
Nu ştiu. Ştiu doar ce-aș vrea să fie:
Aş vrea să fie o punte de lumină pe care să ne mai putem întoarce din când în când, să ne întâlnim, măcar în vis, cu cei rămaşi acasă.
