Avram Iancu - un nemuritor fiu al neamului românesc
Motto: "E bine să i se vorbească unui popor de oamenii lui mari". (Nicolae Iorga)
Mare personalitate a Revoluţiei Române de la 1848 din Transilvania, erou legendar al poporului român, Avram Iancu s-a născut în anul 1824 în vestita Ţară a Moţilor, într-o familie de ţărani din satul Vidra de Sus, judeţul Alba. În aceeaşi zonă a Munţilor Apuseni, cu mai bine de şaizeci de ani înainte, avusese loc răscoala iobagilor condusă de Horea, Cloşca şi Crişan. Urmaşii acestor iobagi se numeau cu mândrie şi demnitate "nepoţii lui Horea" - şi el un adevărat erou legendar al neamului românesc, evocat în versuri emoţionante de nemuritorul poet Aron Cotruş, în poemul "Horia": "De jos/ te-ai ridicat drept, pietros, viforos, pentru moţi,/ pentru cei săraci şi goi, pentru toţi.../ şi-ai despicat în două istoria, - ţăran de cremene/ cum n-a fost altul să-ţi semene,/ Horia!"
Lancea lui Horea
Avram Iancu a fost al doilea fiu al lui Alexandru Iancu şi al Mariei - ţărani iobagi care, prin hărnicie, ajunseseră la o oarecare stare materială. Alexandru dobândise şi slujba de jude (un fel de primar al satului). Copilul Avram a absolvit şcoala primară în satul natal, gimnaziul l-a urmat la Zlatna, iar la Cluj a fost elev la Liceul Academic, unde fuseseră elevi Gheorghe Şincai, Petru Maior sau Simion Bărnuţiu. La sfârşitul celor trei ani de şcoală, Avram Iancu s-a întors la Vidra cu bune certificate de studii. Cu chip energic şi cu trăsături distinse, Avram Iancu mergea prin sate şi îi asculta pe moţi care, din nefericire, aveau motive să se plângă de traiul lor. Vidra, ca şi alte sate din Munţii Apuseni, ajunsese în proprietatea statului, iar locuitorii erau iobagi. Locul moşierilor locali îl luase statul, prin slujitorii săi. Regimul habsburgic luase în stăpânire pământurile oamenilor şi le răpise toate drepturile de care moţii se bucuraseră mai înainte. Ţăranii plăteau dări pentru orice venit oricât ar fi fost de mic: vânat, pescuit, stupărit, pentru vite etc. Condiţiile aspre de viaţă se imprimaseră în fizionomia şi în comportarea oamenilor. Aceştia aveau trăsături dârze, erau harnici şi stăruitori în muncă, o deosebită sobrietate în traiul zilnic. Sărăcia lor lucie era exprimată în versurile populare, cunoscute şi astăzi: "Munţii noştri aur poartă,/ Noi cerşim din poartă-n poartă".
În această atmosferă de mocnită revoltă a crescut şi s-a format Avram Iancu. Sufletul său de copil şi adolescent a adunat zi de zi din suferinţele moţilor săi, de atâtea ori bătuţi pentru că "îndrăzniseră" să ia lemne din pădurile ce fuseseră altădată ale lor, iar acum erau acaparate de imperiali. Chipeş şi vioi la minte, dornic să cunoască trecutul neamului său, Avram Iancu, după ce a terminat cursurile Gimnaziului Catolic din Zlatna, s-a înscris la un liceu din Cluj, tot catolic, neexistând pentru el, în acea vreme, altă posibilitate de a se instrui. În toamna anului 1844 a început, tot la Cluj, cursurile academice de drept. Dorea să devină jurist pentru a putea fi mai de folos iobagilor, să le poată apăra dreptatea în procesele în care erau mereu târâţi. Din mărturisirile de mai târziu ale unor foşti colegi de facultate aflăm că Avram Iancu a fost un student eminent, modest, generos şi sincer, pasionat de învăţătură. Cunoscând bine starea socială a ţărănimii din Munţii Apuseni, când Ecaterina Varga fusese arestată pentru lupta ei neînfricată în apărarea drepturilor ţărănimii, Avram Iancu a devenit tot mai convins de necesitatea luptei, ca singura cale pentru dobândirea eliberării sociale şi naţionale. Ca un crez al întregii sale vieţi, a rostit aceste memorabile cuvinte: "Nu cu argumente filozofice şi umanitare se pot convinge tiranii, ci doar cu lancea lui Horea".
Sângerosul an revoluţionar 1848
După absolvirea facultăţii, Avram Iancu s-a înscris ca practicant de avocat la Târgu-Mureş, alături de alţi tineri jurişti din Transilvania, cu care va lega o strânsă prietenie de idei şi acţiune, în spiritul luptei pentru eliberarea din iobăgie a ţăranilor din Transilvania. Revoluţia Europeană din 1848 s-a extins repede şi în Transilvania, încă din luna martie 1848. La izbucnirea Revoluţiei din Transilvania a contribuit, pe lângă vechile nedreptăţi sociale şi naţionale din partea Imperiului Habsburgic, atitudinea conducătorilor Revoluţiei Maghiare faţă de Transilvania, pe care o voiau anexată Ungariei independente. Transilvania întreagă s-a pus în mişcare. Demonstranţii transilvăneni cereau libertate, egalitate şi fraternitate, cereau desfiinţarea pedepselor corporale şi alte drepturi. Urma să se întâmple ceea ce spusese poetul Andrei Mureşanu: "O să vină o primăvară şi pentru poporul român".
În luna aprilie 1848, în toată Transilvania au avut loc numeroase mişcări locale, la care au luat parte, adesea, şi ţărani maghiari, dar grosul ţărănimii iobage l-a format românii, fapt ce a dus, în mod firesc, la caracterul naţional al luptei antifeudale. În prim-planul evenimentelor revoluţionare s-a situat Avram Iancu, care s-a pronunţat pentru o înţelegere cu revoluţionarii maghiari, dar numai pe temeiul principiilor de libertate socială şi naţională şi de egalitate în drepturi. În aprilie şi mai 1848, Avram Iancu a participat, alături de alţi fruntaşi revoluţionari, printre care Al. Papiu Ilarian, Ioan Buteanu şi Simion Bărnuţiu, la cele două Adunări Populare de la Blaj, organizate în scopul solidarizării tuturor românilor în acţiunile revoluţionare. Zeci de mii de ţărani din Munţii Apuseni, organizaţi de Avram Iancu, Ioan Buteanu şi alţi fruntaşi revoluţionari, au participat la Marea Adunare Naţională de pe Câmpia Libertăţii de la Blaj, din 3-5 mai 1848. Adunarea s-a ţinut chiar dacă fusese interzisă de autorităţile habsburgice. Nimeni şi nimic nu i-a putut opri din drum pe ţărani de a se aduna la Blaj, sub lozinca: "De ne-ar frige, de ne-ar fierbe... noi tot vom merge..." Autorităţile habsburgice au încercat să oprească desfăşurarea Adunării, dar poporul striga: "Şerbi nu vrem să mai fim, mai bucuroşi vom muri!" În ovaţiile mulţimii au cuvântat Avram Iancu, Ioan Buteanu, Papiu Ilarian ş.a. Acesta din urmă, printre altele, a spus: "Noi ne-am adunat, fraţi români, ca să dăm de ştire... că vrem să fim liberi, că noi nu vrem să domnim peste alţii, dar nici nu vom mai suferi, noi, cei mai numeroşi şi cei mai vechi locuitori ai ţării..." Adunarea a avut loc în câmpia de la marginea din partea de răsărit a Blajului, care se va numi, de acum încolo, Câmpia Libertăţii - în amintirea marelui eveniment istoric ce a avut loc aici. Întâmpinat cu entuziasm, Avram Iancu s-a urcat la tribună, a scos un pistol de la brâu şi a rostit emoţionantele cuvinte: "Pretenţiile noastre sunt sfinte, precât de sfântă e dreptatea. Noi suntem gata a le apăra cu orice preţ". Apoi a slobozit un foc de armă şi a coborât de la tribună în aplauzele mulţimii, care a început să cânte versurile, care vor deveni un cunoscut marş popular: "Astăzi cu bucurie/ Românilor veniţi/ Pe Iancu în câmpie/ Cu toţi să-l însoţiţi".
Acum, în prezenţa a circa şaizeci de mii de participanţi, s-a cerut anularea anexării Transilvaniei la Ungaria, încetarea represaliilor împotriva românilor şi s-a ajuns la formarea unei armate româneşti compuse din 15 legiuni. Cele mai importante operaţiuni militare s-au desfăşurat în Munţii Apuseni, în zona aflată sub conducerea lui Avram Iancu, supranumit "Craiul Munţilor". După câţiva ani, marele patriot şi revoluţionar Nicolae Bălcescu a evocat evenimentele de la Blaj prin cuvintele: "Zi de lumină, de libertate şi de mărire română, te pomenim şi te serbăm cu drag". În august 1849 s-a încheiat perioada de glorie a lui Avram Iancu. Avea doar 25 de ani, dar numele său se înscrisese printre figurile cele mai reprezentative ale istoriei noastre naţionale, dar şi ale Revoluţiei Europene din 1848-1849. Numele lui înconjurase Europa, stârnind admiraţie şi respect chiar şi din partea duşmanilor. După ce fusese de două ori arestat de autorităţile habsburgice în anii 1848 şi 1852, Avram Iancu fusese eliberat sub presiunea moţilor răsculaţi, dar cu sănătatea zdruncinată datorită unei lungi şi puternici depresii. În această stare fizică şi sufletească, Avram Iancu s-a întors, în octombrie 1852, în zona sa natală. A trăit în Munţii Apuseni, refuzând să se mai implice în viaţa politică. S-a stins din viaţă la 10 septembrie 1872, fiind înmormântat sub "Gorunul lui Horea", din cimitirul de la Ţebea, judeţul Alba, la 13 septembrie 1972.
Vasile Goldiş i-a făcut un emoţionant portret moral, numindu-l "suflet fără prihană, mucenic al suferinţei, erou nebiruit, jertfelnic prea bogat al dorului nostru de libertate şi dreptate". Marşul lui Avram Iancu răsună şi astăzi în piepturile moţilor: "Iancule mare,/ Bravule tare,/ Cu noi să fii,/ Tu însoţeşte/ Şi-nsufleţeşte/ Pe ai tăi fii!"
Prof. Constantin Voiculescu
Bibliografie:
1. Magda Stan; Cristian Vornicu: "Dicţionar, 101 personalităţi şi evenimente istorice". Editura Niculescu, 2005.
2. Horia Ursu: "Avram Iancu". Editura Tineretului, 1966.
3. M. Badea; Gh.I. Bodea: "A. Iancu în conştiinţa poporului român". Editura Dacia, 1976.
