Cultura străzii
Am tot amânat să scriu aceste rânduri pentru că nu-mi place să scriu sub presiunea nervilor. Dar, se pare că în fiecare zi, ba chiar de mai multe ori pe zi, am noroc de comportamente nefirești. Asta ca să mă exprim relativ neutru.
Să încep cu începutul: trăim într-un oraș regal și acest lucru ar impune o anumită conduită nu neapărat regală, să avem simțul proporțiilor, dar măcar politicoasă așa cum s-ar cere în preajma persoanelor sau atmosferei regale. Apropo, știți câte orașe regale există în România ? Strict tehnic, respectiv ca titlu oficial conferit de Casa Regală a României, există doar două cu titulatura de „oraș regal”. Primul este Curtea de Argeș și al doilea Iași (din 2018). Diferența dintre cele două orașe regale nu este de mărime.
Nu, nu vreau să vorbesc aici despre scandaloasa situație a alimentării cu apă a zonei, nici despre lipsa toaletelor publice (nu e singura situație din țară) sau despre mult prea multele limitatoare de viteză de pe străzile regale, nici despre lipsa unei centuri a orașului ceea ce face circulația de pe Lascăr Catargiu infernală.
Vreau să vorbesc însă despre oameni. Cei care luați în parte sunt, cel mai adesea, amabili, chiar politicoși, dar împreună …
Ce altceva mă mai supără atât de mult încât să vreau să scriu aici ? Faptul că lumea nu știe să folosească pistele pentru bicicliști deși sunt parte a traficului modern și, ca atare, se supun regulilor de circulație. Și totuși nimic nu-i împiedică pe bicicliștii locali de toate vârstele să circule pe contrasens. Nici măcar poliția. Ba mulți nici măcar nu par să-și dea seama că pistele pentru bicicliști au marcat vizibil sensul de mers tocmai pentru a evita accidente. Anul trecut un bărbat mai în vârstă m-a apostrofat pentru că mă asiguram că pot traversa în siguranță pista uitându-mă să văd dacă vine ceva din direcția corectă. Când i-am atras atenția, politicos, că este pe contrasens mi-a răspuns arțăgos: „Ce contrasens? Asta e pistă pentru biciclete!” Duminică dimineață în dreptul brutăriei de la Curtea Veche, aproape m-a trântit o tânâră circulând în viteză, pe contrasens, pe o trotinetă electrică! Și credeți-mă, știu să mă feresc de trotinetele electrice – doar vin din București!!!
Deși am mașină, prefer să circul pe jos din motive diverse: de la exercițiul fizic benefic până la dificultatea de a găsi locuri de parcare. Uneori însă, n-am ce face și sunt obligată să scot mașina. Și să plătesc parcarea. Nu știu dacă automatele funcționează, dar noroc cu plata prin SMS. Simplu și civilizat. Nici nu înțeleg de ce a trebuit primăria să investească în acele hardughii ciudate. Am plătit, prin urmare, și fericită că am găsit loc de parcare în apropierea locului la care urma să ajung, am văzut pe câteva fețe ale unor persoane din jur o privire plină de milă, ceva în genul săraca… Probabil că mi-aș fi închipuit că doar mi s-a părut, dar povestind ce reușită am avut, persoana căreia îi povesteam mi-a spus zâmbind: „Stai liniștită, nu vine nimeni să controleze!” Și mi-aduc aminte că în București, oraș de mahala și mitocani cum ieși din Micul Paris ultracentral, dacă nu plătești parcarea în 10 – 15 minute de când ai lăsat mașina într-un loc, te trezești cu o amendă motivantă, pentru ca data viitoare să nu uiți.
Dar cei care stau în mașină și lasă motorul să meargă contribuind la poluarea orașului ? Încă nu e vară ca să aibă nevoie de aer condiționat, nici atât de frig ca să îngheți în ea, iar carburantul costă după cum știm. Încă nu s-a terminat războiul din Golf, așa că ar trebui măcar să fim sensibili la preț, dacă nu la aerul pe care-l respirăm cu toți. Săptămâna trecută o tânără într-un VW negru (am și numărul) a stat cam 30 de minute pe strada mea, uitându-se pe telefon, fără să oprească motorul.
Dar când mergem la spectacol? Oare sala de spectacol este stadion? Să ne mutăm de colo-colo, în timp ce oamenii cântă, dansează, adesea vorbesc pe scenă și cei din sală le fac concurență. Telefoanele mobile? „Păi a sunat!” Dar copiii care viermuiesc în toate direcțiile? Slavă Domnului că nu toți! În funcție de bunul simț al părinților sau bunicilor.
Mă opresc aici, deși mai am atât de multe de spus. Dar, în lipsa autorităților care nu se prea fac simțite, cine le atrage atenția celor care au impresia că strada, spectacolul, lumea este doar a lor?
