De ce să citim?
Una dintre autoarele mele preferate este Elif Shafak care mi-a fost prezentată în Iran de către una din studentele doctorale locale uimită că nu cumpărasem decât cărți ale clasicilor precum Rumi, Hafez sau antologii de poezie tipărite în ediții minunate. „Este tot ce-am găsit în engleză și … persana mi-este necunoscută”, m-am scuzat eu. Și așa mi-a fost recomandată cartea Cele 40 de legi ale iubirii de Elif Shafak, carte pe care o vom discuta și noi săptămâna viitoare la Clubul de Lectură Elisabeta R (CLER) pe care-l ținem lunar la Casa memorială „Dumitru Norocea”.
Pentru cei care n-au auzit de Elif Shafak, deși o parte din cărțile ei au fost traduse în limba română, să menționez aici că este una dintre cele mai importante voci ale literaturii contemporane. De origină turcă, locuiește în prezent la Londra, și a devenit cunoscută prin romane care explorează teme complexe precum identitatea, memoria, migrația, feminismul și dialogul dintre Orient și Occident. A publicat peste douăzeci de cărți, traduse în zeci de limbi, printre cele mai cunoscute fiind Bastarda Istanbulului, 10 minute şi 38 de secunde în lumea asta stranie, Sfântul nebuniilor incipiente, Ucenicul arhitectului, Cele trei fiice ale Evei, Cum să rămâi lucid într-o epocă a dezbinării și altele.
Elif Shafak scrie atât în limba turcă, cât și în limba engleză, iar stilul său îmbină realismul cu elemente poetice și filozofice. De-a lungul carierei sale a susținut constant libertatea de exprimare, drepturile femeilor și ale minorităților și chiar a fost penalizată pentru convigerile ei în Turcia.
De asemenea, a predat la universități prestigioase, inclusiv la Oxford, și este o apreciată eseistă și conferențiară internațională. În prezent, Elif Shafak este președinta Royal Society of Literature, una dintre cele mai prestigioase instituții literare din Marea Britanie.
O citesc pe Shafak pe platforma Substack unde scrie săptămânal despre diverse aspecte ale lumii de azi, mai ales despre artă, literatură și alte lucruri care ne țin adesea treji noaptea.
Textul la care vreau să mă refer aici „Doamne, în ce veac mi-ai dat să trăiesc!” este o meditație despre fragilitatea lumii contemporane, memoria socială și nevoia de compasiune într-o epocă dominată de anxietate și polarizare.
Shafak pornește de la figura unui sfânt din Izmirul antic, episcopul Policarp, prin care ne amintește că oamenii au simțit constant de-a lungul secolelor că trăiesc vremuri tulburi și dezumanizante, că se confruntă cu războaie, nedreptate, intoleranță și pierderea reperelor morale. Detaliile istorice diferă desigur, dar schimbările profunde sociale, politice și digitale pe care le trăim azi, sub avalanșa informațiilor, a polarizărilor extreme, a consumului deșănțat și, mai ales, sub scăderea alarmantă a încrederii între oameni, a empatiei și înțelepciunii sunt la fel de dramatice ca pe vremea lui Policarp.
Cum putem lupta împotriva temerilor și depresiilor firești pe care le putem avea, iar unii dintre noi, mai ales cei tineri, chiar le au? Ați ghicit: prin citit. Pentru Shafak, scriitorii și artiștii au rolul de a ne păstra calitatea umană vie atunci când viața și discursul public devin agresive și superficiale. Ea ne amintește că în timpul Primului Război Mondial când foarte mulți tineri sufereau de șocurile provocate de ororile pe care le trăiseră în tranșee unii doctori au observat că starea acestora se ameliora când citeau. Soldați sau foști soldați care întâmpinau dificultăți în a vorbi despre emoțiile lor găseau alinare în ficțiunea despre oameni sau evenimente care aparent nu aveau nicio legătură cu viața lor. Așa că medicii au început să prescrie romane pacienților lor traumatizați.
Prin urmare, în timpul celui De-al Doilea Război Mondial, mai multe edituri au conceput ediții tipărite pentru a fi purtate de soldați în buzunarele de la piept. Erau ușor de cărat și le ofereau cititorilor sprijinul moral și emoțional de care aveau atâta nevoie. Spune Shafak în eseul ei că armata Statelor Unite a trimis peste 120 de milioane de exemplare trupelor sale din străinătate în anii războiului.
Elif Shafak conchide că cititul este la fel de important ca respirația și are aceeași valoare existențială. Pe scurt: dacă vreți să fiți sănătoși, citiți!
