Cultura călătoriilor sau sezonul vacanțelor și dramele celor cu supra greutate la bagaje
Știu că prețurile au explodat. Doar ieri am plătit 170 de lei pentru spălatul unei mașini (Peugeot 208, nu SUV) sigur cam murdară, dar dacă era curată n-o duceam. Da, m-au anunțat de la început cât va costa și am acceptat.
Nu vreau să vă spun cât am lăsat la coafor sau la salonul de înfrumusețare sau cum vreți să-i spuneți în funcție de sofisticarea vocabularului propriu. Nu, nu mă plâng. Nu este vina comercianților. Acest articol nu este despre vină, ci despre cum alegem să ne purtăm în situații de acest gen.
Ce facem cu bagajele care depășesc greutatea admisă, mai ales la cursele low-cost? Majoritatea dintre noi călătorim cu low costuri din diverse motive. De altfel și companiile aeriene clasice și-au modificat comportamentul și nu mai primești nimic sau aproape nimic de băut sau de mâncat pe cursele de durată medie de 2 sau trei ore. S-au dus zilele în care erai întrebat dacă vrei o bere sau vin, (roșu sau alb doamnă?) care să meargă cu mâncarea care-ți era servită cu toată atenția și zâmbetul pe buze. Acum, chiar la cursele clasice, vrei ceva – plătești, despre zâmbet ... Poate după ce ai comandat ceva să apară pe fața însoțitorilor de zbor, tot mai obosiți și plictisiți.
Dar să revin la dramele la care fac referire în titlu. Supragreutatea la bagaje dă naștere la reacții surprinzătoare în rândul pasagerilor. Pe măsură ce taxele pentru toate categoriile de bagaje au crescut, mulți călători fac un calcul rapid între valoarea bagajului și costul suplimentar impus de compania aeriană. Adesea concluzia este neașteptată: este mai avantajos să renunțe la o parte din conținut sau chiar la întregul bagaj decât să plătească taxa cerută.
Am citit recent un articol despre situații în care pasagerii aruncă alimente, haine sau alte obiecte chiar înainte de îmbarcare pentru a reduce greutatea bagajului. Un tânăr a preferat să arunce alimente în valoare de vreo 10 dolari decât să plătească 35 de dolari pentru exces de bagaj. Alții aruncă haine vechi, articole de vacanță sau valize uzate, pentru că acestea valorează mai puțin decât costul transportului lor.
Unii spun că această reacție este o stare de „oboseală față de taxe” (fee fatigue) care sunt tot mai multe, mai ales în aeroporturile asiatice și în destinațiile turistice populare. Tot acolo hotelurile și aeroporturile se confruntă cu un număr tot mai mare de bagaje abandonate. Pentru că nu cunosc nimic despre ce fac românii în aceste situații cu excepția propriei experiențe am întrebat-o pe ChatGPT. Ce mi-a răspuns redau pe scurt în continuare. Informațiile ei sunt luate din relatări din presă, de pe forumuri de călătorii și din experiența comună a aeroporturilor din România. Reacțiile par să fie oarecum diferite de cele din situații care nu se referă la români.
Zice ChatGPT și tind să-i dau dreptate pentru că am trecut și eu prin asta, românii încearcă întâi să negocieze situația sau să redistribuie greutatea între bagajele membrilor familiei.
O altă reacție frecventă este exprimarea nemulțumirii față de lucrătorii companiei aeriene și caracterul arbitrar al situației. Românii par să perceapă taxele suplimentare nu doar ca pe un cost economic, ci și ca pe o problemă de echitate, în care câteva sute de grame pot genera costuri disproporționate. De aici discuțiile și adesea lacrimile de la check-in: „Dar lipsesc doar 500 de grame!”, „Nu se poate face o excepție?”, „La zborul trecut nu a fost o problemă.” La Wizz Air, de exemplu, este mult mai palpitant ca la Ryanair. Și tot atât de adevărat este că pe măsură ce călătorim mai mult, românii învățăm să facem față situațiilor de acest gen. Adesea am văzut oameni venind din Anglia doar cu acte și, probabil, carduri. Sigur că veneau de la lucru cu speranța că vor rezolva rapid ce au de rezolvat și se vor întoarce. Pentru ce ai nevoie de bagaj?
Abandonarea completă a bagajului pare o opțiune mai rară la români. Există probabil și o explicație istorico-culturală. După decenii în care multe familii au dezvoltat reflexul de a nu risipi nimic și de a valorifica fiecare obiect, ideea de a lăsa în urmă o valiză întreagă sau haine perfect utilizabile pare dificil de acceptat. Mai ales la cei mai în vârstă. Mulți preferă să plătească taxa, să poarte câteva straturi suplimentare de haine sau să găsească o soluție improvizată pe loc.
Și îmi atrage atenția ChatGPT că reacția românilor reflectă o trăsătură prețuită azi: inventivitatea practică. Înainte de a renunța la ceva, încearcă să „te descurci”. Probabil de asta în aeroporturile românești dai mai des peste valize redeschise și reorganizate decât abandonate.
Este, în esență, tot o mică oglindă culturală. În multe societăți occidentale foarte orientate spre eficiență economică, întrebarea este: „Merită obiectul mai mult decât taxa?” În România, întrebarea este adesea alta: „Cum fac să nu plătesc taxa și să păstrez totuși obiectul?” Accentul cade mai puțin pe calculul strict cost–beneficiu și mai mult pe găsirea unei soluții ingenioase.
Este vorba oare de memorie culturală? Răspunsurile pot fi multiple. Probabil însă că într-o istorie culturală a aeroporturilor, românii nu ar apărea în capitolul „abandonul bagajelor”, ci mai degrabă în cel despre „arta redistribuirii conținutului unei valize în mai puțin de trei minute”.
