Scriitori-Sisif și operele lor... absurde
Vineri, 12 iunie, Editura Biscara urma să participe la Târgul de carte de la Curtea de Argeș, „La Curtea lui Urmuz”. Sub semnul „trist-genial-paradoxalului Demetru Dem. Demetrescu-Buzău” (formula îi aparține acad. Gheorghe Păun), cunoscut sub numele literar Urmuz, ar fi trebuit să susțin o succintă sesiune de conexiuni editoriale... Din păcate, nu s-a concretizat intenția mea, dar, tot răul e spre bine! Căci, ce întâmplare ar fi fost mai potrivită pentru a ilustra prezentul în degringoladă?! Urmuz, cel care a uzat de grotesc și nonsens verbal, nu numai pentru a (se) amuza, ci mai ales pentru a pune la îndoială certitudini din propria lui epocă plină de cusururi (istoria se repetă!), pare să fie patronul cel mai potrivit și al contextului actual, în care, parcă, tot ceea ce ne definește se bazează pe nesocotirea cutumelor sociale, a legilor firești ale naturii...
De remarcat faptul că această sărbătoare a cărții a purtat numele unei trilogii semnate de acad. Gheorghe Păun, ultimul volum fiind publicat de Editura Biscara în 2022, ca un fel de avanpremieră a lanțului de evenimente întâmplate în Anul 2023-Anul Urmuz (140 de ani de la naștere și 100 de la trecerea lui în neființă), sub directa coordonare a ilustrului om de cultură.
În ce scop m-aș fi adresat potențialului auditoriu? Pentru a susține propria mea credință că nimic nu este întâmplător și că autorii publicați de Editura Biscara la diverse momente temporale, fără o anume ordine liniară strictă, sunt, cumva, armonizați d.p.d.v. al conștiinței de sine, având aceeași dorință de a-și îndeplini propriile deziderate, dincolo de recunoașteri externe trecătoare sau chiar... inexistente, cu inserții de empatie manifestată doar în raport cu acei semeni activi, ce speră într-o comuniune spirituală.
Pare ca prezentul îi dă dreptate lui Albert Camus, căci, deși unii năzuiesc spre ordine, valori absolute, un scop final... universul li se arată indiferent, impersonal şi haotic, zvârlindu-le-n cale doar obstacole. Cum supraviețuiesc acești... încercați?! Precum Sisif în interpretarea lui Camus. Scopul final nu este ca stânca lui Sisif să rămână pe vârf de munte, căci e imposibil, ci drumul în sine, parcurs cu entuziasm și cerbicie...
Așa-mi par și condeierii, care au onorat Editura Biscara! Sunt cei pe care nu-i interesează musai să schimbe lumea, căci este imposibil, ci să-și construiască propria cale. Dar, în situația în care, iată, absurdul este actuala normalitate, operele lor viabile își schimbă formal valoarea de adevăr și, din normale (adică asociabile năzuințelor firești), devin ele însele enormități, elucubrații, fantasmagorii... în raport cu posibilii receptori!
Personalitatea acad. Gheorghe Păun este multiplă, e recunoscut ca matematician, scriitor, publicist, conducător de revistă, promotor al GO-ului în România, mentor cultural etc. Dar, legat de absurd, drumul domniei sale este definitiv dedicat revigorării figurii lui Urmuz. Dacă obiectivul va fi fost atins, o va spune istoria, căci oamenii prezentului, printre care și locuitori ai Orașului Regal (cu excepția celor care rezonează la atare demersuri monumentale, extinse chiar la nivel de mapamond), se complac în a trata superficial subiectul... unii părând să considere demersul fără de rost, o extravaganță. Dar, asta contează pentru acad. Gheorghe Păun?! Nu cred, pentru că relevant este procesul în sine, fiind singurul asupra căruia are control deplin.
Iată, domnia-sa a publicat doar la mica Editură Biscara trei cărți aflate sub semnul lui Urmuz. Toate îmbină, pe de-o parte, pasiunea pentru a împărtăși din lecturile proprii și altora, de a evocă figuri culturale importante, de a descrie evenimente de seamă prezente ori trecute... cu dorința nemăsurată de a atrage atenția asupra paradoxalului Urmuz, pe de altă parte. Sunt și încercări hibride, extrem de incitante, de a intersecta cele două sisteme așezate în lumina gândirii critice, precum raportarea lui Urmuz la alte figuri relevante, tocmai pentru a-i consolida soclul pe care-l așază.
Spre pildă, în vol. III din „La Curtea lui Urmuz” (2022), în articolul „Ascultând despre Brâncuşi, gândind la Urmuz…”, se derulează o incitantă listă de asemănări între cele două repere culturale, ce-ți aprind în minte, prin consistența lor, gândul colateral că... anul 2026 a fost mai degrabă Anul Nadiei Comăneci, decât cel al celebrării celor 150 de ani de la nașterea lui Brâncuși. Puțin cam... absurd, nu?!
Tot ciudat ar putea să pară, pentru marea masă a semenilor, și demersul creativ al omului de cultură Lucian Gruia, care, printr-un enorm efort integrator al ideilor altor exegeți, a încercat, în cartea „Eminescu, Blaga, Brâncuși – Nocturnul, crepusculul și diurnul spiritualității românești” (2024), să redefinească timpul sacru, prin prisma operei și argumentelor filosofice ale celor trei corifei, simboluri pentru românism, în cea mai subtilă esență a sa, iar în volumul „Brâncuși pe calea desăvârșirii” (2021), a refundamentat un sumar sistematizat al viziunilor creației lui Brâncuși, cu argumente solide, identificate cu extremă strădanie în multe alte opere critice...
Și, legat tot de geniul brâncușian... apare în flash-urile mele o altă prezență, nepotrivită masei mari de receptori ai literaturii ficționale sau non-ficționale. Este vorba de Ella Poenaru, iubitoare de teatru, ea însăși o actriță amatoare extrem de talentată, excesiv de exigentă cu propria-i evoluție... predispusă și la jocuri literare întunecat-absurde (se regăsesc aproape în toate volumele colective dedicate acestui gen de literatură de Editura Biscara), dar și cu un fond liric profund. Stă dovadă micul volum de „Poeme brâncușiene”, unde simplitatea și cantabilitatea construcțiilor, aplecare către fondul cuvântului, dublate de tușele fine, schematizate digital de fiica ei, care semnează ilustrația cărții, întregesc un alt... demers inedit, teribil de inutil!
Dacă privim spre al doilea volum publicat la Editura Biscara de acad. Gheorghe Păun, „Anul Urmuz 2023”, două articole esențiale marchează start-up-uri literare! Eseul „Ursuzisme urmuziste” a consolidat apetitul Angelei Dina-Moțățăianu pentru prozopoeme absurd-suprarealiste (în februarie 2026, apărându-i volumul cu numărul cinci al seriei, iar în mai 2026, a doua livre de poche cu proză rimată absurdă destinată copiilor). Textul „O antologie ca o jucărie-feerie-bijuterie”, populat cu aprecieri pentru efortul scriitorilor antologați în volumul „Destine clandestine”, care marca, în urma Concursului Polaris 2023, un omagiu adus lui Urmuz, a confirmat viabilitatea unui atare efort și m-a motivat să continui. Ce-a rezultat în cei din urmă trei ani? Literatură absurdă la propriu, fără impact relevant, din păcate, într-o lume... altfel decât, poate, mi-aș fi dorit-o!
Alături de Ella Poenaru și Angela Dina-Moțățăianu, o altă autoare apropiată editurii a răspuns, cu entuziasm autoflagelant, aș zice, tuturor provocărilor de a scrie într-o notă absurd-suprarealistă. Liliana Toma din Brăila a publicat în 2025 al 7-lea său volum, „Tura de noapte”, constituit din prozele cu care a fost prezentă în toate volumele colective ale editurii din perioada 2023-2025, la care s-au adăugat alte câteva inedite, păstrând, însă, aceeași notă. Vocea autoarei evidențiază, prin ciudate pledoarii, bine fundamentate, nonsensul ce frământă personajele sale, migrate, ca efect al unei alienări prelungite ori, pur și simplu conjunctural, în universuri cu întâmplări iraționale, total separate de realitatea existențială.
Îmi îndrept privirea asupra celui de-al treilea volum al acad. Gheorghe Păun – „Planeta Urmuz”, apărut în februarie 2026. În articolul „Ziua Culturii 2025” apar multe nume pozitiv asociate cu Eminescu. Printre acestea, la loc de frunte – cel al criticul literar Lucian Costache, un mare împătimit de lumină eminesciană. Și iată cum, printr-un alt gest... gratuit, Lucian Costache publica în 2025, alături de fiica sa, Alexandra Costache-Babcinschi, o ediție bibliofilă a poemului „Luceafărul”, la 142 de ani de la apariția în ziarul „Dunărea” și la 175 de ani de la nașterea Poetului Național. Doritorii ar putea lectura aici patru secțiuni: un preambul, în care se face referire la contextul și condițiile de apariție ale ediției bibliofile, considerațiile critice ale autorilor (numite note și comentarii), poemul „Luceafărul”, în integralitatea sa și o secțiune de bibliografie. Sunt inserate și fotografii ale vremii, din ziarul „Dunărea”… Ce efort! Câtă dăruire! În mod absurd, invers proporționale cu dimensiunile micului volum!
În aceeași carte, „Planeta Urmuz”, este inserată și prefața realizată de acad. Gheorghe Păun unui volum semnat de Maria Calleya – „Focuri albe”. Gânduri elaborate sau doar crâmpeie reflexive, versuri albe și epic în tușele negrii ale unei tristeți existențiale… iată ce veți afla deschizând volumul compus din pagini adunate retrospectiv de Maria Calleya, pianistă, balerină, cântăreață de renume într-o epocă demult apusă! Un alt demers de prisos, ilogic, nu?!, pentru o lume grăbită, neînstare să despice-n patru firul de frumos!
Tot în același volum semnat de acad. Gheorghe Păun ne atrage atenția articolul „Unde sunt cei care nu mai sunt?” – o rememorare creștinească, plină de tristețe, a unor oameni importanți, prieteni ori doar cunoscuți autorului/publicului, plecați dincolo de stele. Citindu-l, imediat se transferă legătura către un alt volum, dens în informații, îmbrăcate în emoție pură – „Ei trăiesc în cărți și amintiri” (2024), unde autoarea, prof. univ. Eufrosina Otlăcan, evocă personalități relevante, oameni de știință și ai școlii matematice românești, unii, cu veleități artistice (precum Dan Barbilian/Ion Barbu), cunoscuți personal. Alt mesaj irațional, zadarnic, într-o lume anapoda, care-și uită înaintașii: perpetuarea memoriei celor care au influențat generații... și continuă s-o facă!
Dar câte articole din „Planeta Urmuz” nu aruncă o nadă spre viitor?! „Nici o zi fără IA”, „A doua Renaștere”, „Literatura, arta și inteligența artificială”... aduc în discuție relația om-IA, îndepărtarea omului din propriul univers de către mașină, transumanismul/postumanismul... toate acestea, expuse de acad. Gheorghe Păun rațional și argumentat, găsindu-și o replică reconfortant-comică în cartea „IlarIAda” (2025). Prozatoarea Angela Dina-Moțățăianu uzează aici de IA în doze mici, perfect potrivite pentru a susține ilaritatea dată de intruziunea absurdului în viața reală, de traumele ori de experiențele pozitive prin care trec personajele sale umane într-un spațiu citadin ori rural, din prezent ori dintr-un viitor posibil, aflate în interacțiune cu inteligența artificială! Indiferent cum vor evolua știința și tehnologia, Angela Dina-Moțățăianu ne insuflă ideea că IA va fi favorabilă propriului plăsmuitor, strict în funcție de moralitatea celui se va sluji de ea…
Tot Angela Dina-Moțățăianu este cea care, însă, vă poate face să simțiți din plin efectul dihotomiei vis-realitate, plasând epitetul absurd când de-o parte, când de alta. Aveți la dispoziție multe volume iscate de alunecarea din realitatea concretă într-un oniric salvator sau, dimpotrivă, vindicativ. Cărți aflate printre cele premiate („Când vârcolacii sorb luna...”-2022, „Vremuri trase pe roată”-2025) ori volume conținând proze scurte remarcate la diverse concursuri („Întâmplări de pe Theia”-2023, „Captiv în Fictivia”-2024) alcătuiesc o literatură fantastic-suprarealistă, ivită pe un drum sisific al unei scriitoare octogenare, neinteresate decât de urcușul său, reluat cu stoicism și har prin fiecare volum în parte.
Iată consistența colecției Editurii Biscara, punctată doar prin câteva dintre cărțile relevante! Sper ca, în timp, să li se alăture și altele, la fel de... anormale! Toate și-ar fi găsit locul potrivit la Târgul de carte de la Curtea de Argeș, „La Curtea lui Urmuz”! Se va întâmpla asta la edițiile următoare.
Dragi cititori, se configurează o întrebare: doriți leacuri împotriva somnului rațiunii?! Dacă da, atunci cutezați să înfruntați oprobriul public și trend-urile etichetate manipulator drept normale, încercați să sfidați apelativul bizar/bizară și să citiți cărțile acestor Scriitori-Sisif! Veți avea numai de câștigat! Ce anume?! Picături de nemurire...
