Cititul de vacanță
Revin la nevoia de a citi „semnificativ” nu neapărat pentru că așa trebuie, cât mai ales pentru că ne ajută dezvoltarea creierului care altfel se atrofiază și, în timp, se umple de o ceață pe care nici un fel de pilule prescrise de doctor sau de Facebook sau de prieteni binevoitori nu o poate împrăștia. Dar ce este cititul „semnificativ”? Foarte pe scurt este cel prin care ne luăm la trântă cu textul, încercăm să-l descifrăm, nu ne plângem că are cuvinte dificile pentru că de aia avem dicționar, și suntem în stare să-l rezumăm, noi nu IA, în câteva cuvinte.
Dar cea mai ușoară metodă este de a învăța o parte a textului pe dinafară. Cum?!? Ce oroare! Învățatul pe dinafară este învechit, înseamnă toceală de comentarii, referate. Nu, nici vorbă, nu despre asta vorbesc aici, ci despre învățat pe dinafară citate din opera literară! Dar ce m-a găsit acum în iulie, în plină vacanță și când lumea este în concediu să vorbesc despre astfel de lucruri? Cărțile pe care le citim în concediu sunt ușurele și antrenante și le uităm imediat, uneori chiar fizic, pe plajă, în tren/avion, sau la hotel. Dovada clară că le-am citit doar să ne umplem timpul, fără a ne lua la trântă cu ele. În mod cert ele nu vor ajuta dezvoltarea rețelei neuronale proprii decât, eventual, nesemnificativ. Ca și majoritatea filmelor despre care nu-ți mai amintești nimic a doua zi!
Ce mă face însă să scriu despre astfel de lucruri în vacanță este faptul că apar cărți și filme noi și produc valuri, valuri de reacții. Sigur că produc și venituri substanțiale pentru că unul din motivele producțiilor editoriale și cinematografice este, evident, generarea de venituri. Nu, nu la noi în România, ferească sfântul! Noi suntem ocupați cu nimicuri care ne umplu timpul, ne golesc bugetele personale din ce în ce mai nesemnificative, dar, credem noi, că ne croiesc o fațadă bună de pus pe Facebook sau Instagram. Să vadă lumea!
Exemple de ultimă oră sunt valul de căldură care a dus la secetă care a dus la reducerea dramatică a nivelului apelor și ne plasează, nu pentru prima oară, într-o criză dramatică accentuată și de războaiele care ne-au binecuvântat cu creșteri scandaloase ale prețului la combustibili, care … Dar, mă opresc aici, deși în orașul regal noi avem propriile noastre crize.
Revin însă la citit și, mai ales, la modul cum citim. Continui să fiu oarecum nedumerită de întrebări naive de tipul de unde știți atâtea lucruri, chiar și citate, versuri sau proză? Păi, când am învățat, proces care continuă și acum pentru că, să vezi și să nu crezi, nu sunt atotștiutoare, am învățat serios.
Nu pot să uit vreodată începutul din „Iliada”: „Cântă, zeiță, mânia ce-aprinse pe-Ahil Peleianul, / Patima crudă ce-Aheilor mii de amaruri aduse…” Sau descrierea scutului lui Ahile (Cântul XVIII) care înfățișează întreaga lume cosmică și umană cunoscută atunci prin arta lui Hefaistos. Recunosc, nu mai știu versurile care descriu scutul și a trebuit să verific în ce cânt este făcută descrierea! Dar știu ce să caut și ce să cer diverselor IA-uri care ne fac viața mai ușoară!
De ce țin minte atâtea lucruri poate pentru unii inutile? Motivele sunt diverse. Literatura antică am studiat-o cu pasiune pentru că mă îndrăgostisem de seminaristul de la literatura universală și mă pregăteam foarte serios pentru fiecare seminar. Dar asta este o altă poveste, sigur foarte frumoasă, dar poate altă dată.
La ce mi-au folosit toate cunoștințele pe care le-am strâns în timp? Nu o să vă spun că m-au făcut, sper, mai înțeleaptă, deși este adevărat. Dar iată am scris cărți, articole și am avut discuții interesante, amuzante, contradictorii, enervante și puteți continua dvs. în perioadele în care ecranul telefonului nu era o opțiune pentru că nu exista sau în medii sociale unde nici acum nu poți scoate telefonul să te prefaci ocupat pentru că eticheta sau bunele maniere nu-ți dau voie.
Sigur că mai am argumente de tip sănătate, longevitate, calitatea vieții, dar prefer să nu vă mai plictisesc cu ele pentru că, în cele din urmă, este opțiunea personală a fiecăruia dintre noi cum ne pregătim pentru un viitor incert, dar care va veni cu siguranță. Pentru unii mai devreme, pentru alții mai târziu.
Și pentru a elimina orice posibilă confuzie am scris acest articol pornind de la multiplele comentarii pe care le-am auzit/citit despre cea mai recentă ecranizare a Odiseei. Iar eu aici citez din Iliada care a fost și ea ecranizată. Pornind de la Elena din Troia (1956) cu Brigite Bardot într-un rol minor până la miniseria Elena din Troia (2003) și Troia (2004).
Revenind la titlu: lecturi plăcute în vara asta adesea toridă sau dogoritoare.
