Întâlnirea Clubului revistei "Curtea de la Argeş" de miercuri, 14 octombrie
... se anunţă memorabilă, în primul rând, prin cei doi protagonişti, doi seniori ai culturii, doi mari creatori: poetul ieşean (dar cu rădăcini argeşeano-muscelene) Horia Zilieru, care şi desenează şi pictorul bucureştean (originar din Blaj) Horea Cucerzan, care scrie şi poezie. Despre pictura şi poezia celui de-al doilea va vorbi prietenul vechi al revistei şi al Argeşului, dr. Marian Nencescu. Întâlnirea are loc la Centrul de Cultură şi Arte "George Topîrceanu" din Curtea de Argeş şi începe, ca de obicei, la ora 16.00. Sunt în pregătire surprize care vor face întâlnirea şi mai memorabilă, sunt anunţaţi/aşteptaţi oaspeţi din mai multe locuri - Rm. Vâlcea, Târgovişte, Câmpulung, Piteşti, Bucureşti etc.
