VEDERE DE PE DEALUL OLARILOR - Iar m-au deziluzionat politicienii noştri...
Ştiu, la fel credeţi şi dumneavoastră, titlul e neinspirat, vă deziluzionează, vă aşteptaţi la ceva mai inspirat, dar, de fapt, sunt vinovat de altceva, nu de aparenta mărturisire, banală, din titlu: v-am derutat, ba mai rău, v-am pedepsit pe cei care chiar credeaţi că eu aş avea cele mai vagi iluzii în ceea ce-i priveşte pe politicienii noştri (zic "ai noştri" în sensul de români, nu că am avea cel mai firav drept de posesiune asupra lor, ei îşi aparţin lor înşile, partidelor în care sunt încastraţi, pardon de sugestia de castrare ideologică sau morală). Cum să-ţi faci iluzii?! Ajunge să te uiţi la guşile, cefele, privirile inteligente, legile pe care le dau, maşinile, conturile, ideile inteligente, doctoratele fără număr - fără număr, la conducătorii lor de doctorat, inteligenţi-foc, amantele, pălăvrăgeala, afacerile, prietenii, guşile... nu, că asta a mai fost... burţile, umorul subţire, mita cu multe zerouri, hlizeala, ştaiful... nu, că d-ăsta chiar nu au, nici ca ironie nu merge... în fine, ajunge să te uiţi la ei şi devii brusc mistic: de ce baţi, Doamne, atât de rău ţărişoara asta super-mega-ortodoxă, cu ce Ţi-au greşit alegătorii ei mai drept- sau mai puţin drept-credincioşi (m-am gândit aici că mai sunt şi alte "culte" - de ce le-o fi zicând astfel?! - în România) de le-ai dat asemenea politicieni? E-o pedeapsă, e-o încercare? E-o glumă? - dar Tu parcă nu prea glumeşti, Doamne...
Dar acum vine deziluzia: eu credeam, ca şi dumneavoastră, sunt sigur, că cei mai răi politicieni din lume sunt ai noştri. Că partidele noastre sunt cele mai "în aer" din lume, ca apropiere de bobor, dorinţă de a face ceva, încredere, imagine publică. Fals, fals, deci deziluzie. Nici măcar la capitolul ăsta nu avem campioni. Mă refer doar la Europa, prin Africa se dansează prea mult în campaniile electorale şi se folosesc prea mult AKM-urile între campanii, ca să poţi afirma de la distanţă ceva plauzibil despre politica de acolo, prin Orientul Apropiat se face direct război, nu politică, mai spre Orient nici nu se fac sondaje privind încrederea în partide, se ştie dinainte rezultatul. Discutaţi însă cu un italian, un austriac, un maghiar, inutil să adaug şi un grec, şi veţi avea impresia că se porneşte o competiţie sub sloganul "ba ai mei sunt mai răi", cu diverse detalieri ale acoperitorului "răi".
Iar de curând, date ştiinţifice (în măsura în care statistica e o ştiinţă...), din Franţa! Un sondaj Odoxa (vreun IRSOP de-al lor) discutat în Le Parisien Dimanche din 14 iunie 2015, ne trimite, argumentat şi autoritar, la poalele podiumului. Dacă în România încrederea în partide e undeva pe la 12-14 la sută, la ei e pe jumătate. Reiau, ca să fie clar că nu are rost să facem contestaţie, să cerem reexaminare, tot în urma lor suntem: partidele lor sunt necredibile 94%, necinstite 93%, incapabile să propună soluţii eficiente 91%, departe de preocupările francezilor 90%, nu sunt purtătoare de idei noi 86%, nemoderne 85%, inutile 72%, demagogice 54%. Pe scurt: rele 89%, bune 10%, nu ştiu 1%. Iar comentariile ziariştilor de la Le Parisien sunt pe potrivă, nici nu le reiau, ca să nu fim geloşi de două ori. Doar titlul de pe prima pagină: "Partide politice, treziţi-vă!" Subtitlu: "Între francezi şi formaţiunile politice divorţul este consumat. Analiza unui désamour". Dicţionarul meu francez-român nu-mi traduce ultimul cuvânt, dar înţelesul este clar, ba chiar putem să-l traducem în mai multe feluri, chiar eliminând presupunerea unui amor anterior.
Asta e. Nici măcar să fie cei mai răi din lume/Europa nu sunt în stare politicienii noştri. Ce să mai aşteptăm atunci de la ei? Să se trezească, aşa cum le strigă în obraz ziarişii francezi politicienilor lor? Mai bine să-i lăsăm să doarmă şi să ne trezim noi...
