VEDERE DE PE DEALUL OLARILOR - Gata, am intrrrat în Eurrropa!
În sfârşit! Am strălucit, am strălucit! Şi-a scos Europa pălăria în faţa noastră. S-a frecat la ochi, nedumerită, neîncrezătoare, dar a trebuit, în faţa evidenţei, să plescăie admirativ din buze şi să înţeleagă, odată pentru totdeauna, că noi nu numai că suntem parte din UE, dar putem să ne luăm şi o parte mai mare din UE, după cum vrem noi şi ai noştrrri.
Nuntă la Schönbrunn! Roberto şi Sarah - ce nume interrrnaţionale - "s-au luat" chiar în palatul lui Sissi şi al dumnealui Franz, fie el şi Josef. Picior de turist nu era prin curte, deduc şi eu laolaltă cu comentatorul TV că şi curtea era închiriată, deci socrii, naşul, cine o fi pus banii jos, a pus bani mulţi în fondurile Ministerului Culturii din Austria. (Că puteau fi bani adunaţi cu basca pe la intrările în Schönbrunn sau pe la ieşirile din metroul vienez - sper că au metrou, nu fac presupuneri financiare gratuite - asta ar fi chiar interesant, ceva legat de circuitul apei în natură şi al euroilor prin partea de centru-răsărit a Europei). Cine-şi mai aminteşte de lebedele vieneze, transformate în delicatese culinare - cel puţin aşa s-a spus acum vreo două decenii, perrrsonal, îmi exprim rezerva - de turiştii dinspre gurile Dunării plecaţi să viziteze capitalele aşezate de-a lungul Dunării? Le-am arătat noi acum meniu, platouri, şampanie, tort cu tiribombe.
Delicatesa de vârf - însuşi Guţă, slăbiciunea mea istorică printre manelişti (istorică pentru că îl ştiu de pe când nu purta bretele pentru că nu avea burtă, m-a cucerit pentru că era Guţă şi atât, firesc, modest, sigur de steaua sa galactică, fără să-şi mai adauge la nume, precum confraţii săi, inutile calificative de genul "internaţionalul", "mondialul", "de aur", "de la Strehaia"), Guţă, zic, a cântat - cu bretele pe burtă - aşa cum numai el ştie şi poate, acolo, la Viena, parcă-n ciuda ştrauşilor aceia preţioşi, cu frac şi papion, a cântat despre bani şi barosani, merţane şi barosane.
Iar mirii!... Ce fireturi, ce mătăsuri, ce colane şi ghiuluri, broşa cu diamante de la cravata ginerelui, perlele şi diamantele de pe rochia miresei!... caleaşca, vizitiul (mă rog, cam pişpiriu pe lângă mire, au ales austriecii un slăbănog, pentru a sublinia ceva-cumva, sau era mirele, Roberto, un pic cam rotofei pentru un tânăr însurăţel? ai grijă Robertino, de-acum treci pe hrană de nevastă, o să ai nevoie de o jiletcă imperială şi mai largă, cu şi mai multe cristale Swarovski pe revere)...
I-am rupt Europei doi dinţi din faţă. Mă îndoiesc că recunoaşte, mă îndoiesc că va da la televizor nunta de poveste la fel cum am făcut noi, mândrrri şi, în sfârşit, eliberaţi de complexe.
O nuntă cum n-a văzut Parisul - tocmai de-aia, următoarea va trebui organizată la Paris! Închiriem Luvrul şi Versailles-ul în acelaşi timp, primul pentru cununie, celălalt pentru grătar, trei zile fără vizitatori, fără turişti (doar dacă nu au invitaţii personale de la Guţă), şi le arătăm şi aroganţilor din Hexagon că avem cu ce, că pentru noi Casa Poporului n-are curtea suficient de largă, ca să ne plimbăm ochi-în-ochi cu caleaşca (ochii mirilor, nu ai caleştii...), dar, slavă Domnului, suntem în Eurrropa, ne putem căsători unde dorim noi şi muşchii noştri auriţi.
După nuntă, vine botezul... Cam departe Viena pentru un puradel cu pamperşi pe comandă, mai bine construim o copie a Schönbrunnului la Strehaia noastră, cu grădina în formă de Versailles, ca loc de joacă, pentru când va fi Pardaillan-Franz-Marienbad în stare să-şi alerge poneii printre trandafiri.
Guten Tag, Coană Europa, în ciuda duşmanilor, să crape ei de necaz!...
