CRĂCIUNUL ŞI COLINDELE
Marea sărbătoare creştină a Naşterii lui Iisus Hristos - 25 Decembrie - este numită în popor Crăciun. Cu privire la originea cuvântului Crăciun s-au emis mai multe păreri. Unii lingvişti şi teologi cred că provine de la termenul latin calatio - calationem, care însemna chemarea poporului, a credincioşilor, de către preoţi, la începutul fiecărei luni pentru a li se comunica slujbele din luna respectivă. Alţi specialişti în domeniu, inclusiv Dicţionarul explicativ al limbii române, editat de Academia Română, cred că numele Crăciun provine de la termenul latin creatio - creationem, care înseamnă zidire, creaţie. În sfârşit, alţii consideră că provine de la cuvântul slav Krăciun, aşa cum se întâlneşte la mai multe popoare de origine slavă. Transfigurarea numelui Crăciun într-un moş care aduce daruri copiilor de ziua Naşterii lui Iisus este legată de mitul unui cioban bogat şi demonic. Acesta a refuzat să primească pe Fecioara Maria să nască în staulul lui. Crăciuneasa a primit-o pe ascuns şi chiar a moşit pe pruncul Iisus. Furios, Crăciun i-a tăiat soţiei sale - Crăciuneasa - mâinile. Sfânta Fecioara Maria i-a lipit Crăciunesei mâinile la loc. În faţa acestei minuni dumnezeieşti, Crăciun s-a convertit la credinţa în Dumnezeu. De bucurie că soţia sa a fost vindecată de Sfânta Fecioara Maria, Crăciun a aprins un rug în curtea lui şi a jucat o horă împreună cu toate slugile lui. După joc a împărţit daruri păstoreşti (lapte, caş, urdă, smântână) nu numai Fecioarei Maria şi Pruncului Ei, ci şi slugilor. Cântecele de bucurie adresate de slugile lui Crăciun bunei lor stăpâne, Crăciuneasa, s-au transformat în colinde ce glorifică, în credinţa creştină, Naşterea lui Iisus. 25 Decembrie, ca zi a Naşterii cu trup a Domnului a fost stabilită pentru Biserica Bizantină în anul 354 de către Sfântul Ioan Gură de Aur, răspândindu-se apoi în toată lumea creştină răsăriteană, cu excepţia Bisericii Armene, care şi în prezent serbează Naşterea Domnului la 6 Ianuarie, odată cu Botezul lui Iisus Hristos.
Numele Iisus este forma greacă a numelui ebraic Ioshua. În limba greacă, Iisus înseamnă "Cel care vindecă", iar în limba ebraică, Ioshua înseamnă Mântuitorul sau Domnul este mântuirea. Pentru a-L distinge de alţii cu acelaşi nume, s-a recurs la o indicaţie geografică: Iisus din Nazaret sau Iisus Nazarineanul. Numele Hristos este echivalentul în limba greacă a numelui ebraic Messiah şi înseamnă Unsul lui Dumnezeu sau Alesul lui Dumnezeu. Iisus Hristos s-a născut în vremea împăratului roman Octavian Augustus, în cetatea Betleem care, în limba ebraică, înseamnă "Casa pâinii" şi se află la sud de Ierusalim (în limba ebraică, "Oraşul păcii"). Iisus este din neamul din David, rege în Israel timp de 40 de ani în secolul al IX-lea î.Hr. El a refăcut unitatea regatului, care se dezmembrase după moartea lui Saul şi a stabilit capitala la Ierusalim, în provincia Iudeea. Lui David îi este atribuită "Cartea Psalmilor", cea mai înaltă expresie a credinţei, pioşeniei şi respectului faţă de Dumnezeu. Fiul şi urmaşul lui David a fost regele Solomon.
"Crezul" - sinteză a învăţăturii de credinţă creştină, formulată de Părinţii Bisericii la Sinodul I Ecumenic de la Niceea, din anul 325, ne învaţă că Iisus este a doua persoană a Sfintei Treimi: "Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, nu făcut, Cel ce este de o fiinţă cu Tatăl". Noul Testament cuprinde istoria sfântă a vieţii şi învăţăturii Sale, pe care o propăvăduieşte creştinismul. Prin întrupare, Iisus Hristos a devenit om adevărat, având toate însuşirile firii omeneşti, în afară de păcat. Iisus a trăit în lume ca om adevărat şi Dumnezeu adevărat şi a venit în lume pentru ca "prin El să se mântuiască lumea" (Ioan).
Poporul român a păstrat de la strămoşii romani o mulţime de datini şi obiceiuri bazate pe fenomenele naturii, printre care Saturnaliile şi Juvenaliile, pe care le-a pus în legătură cu Naşterea Domnului, atribuindu-le sens şi caracter creştin. Dintre acestea menţionăm: colindele, sorcova, pluguşorul, la care s-au adăugat şi altele tot de concepţie şi origine pur creştină: Steaua, Vicleimul, Irozii. Saturnaliile erau, la romani, sărbători organizate în cinstea lui Saturn - Zeul Soarelui şi protector al semănăturilor şi al săracilor. Cultul lui Saturn era legat de schimbarea anotimpurilor, fiind adorat şi ca Zeu al Timpului. Juvenaliile erau sărbătoarea tinerilor. Saturnaliile şi Iuvenaliile erau sărbători de iarnă ale romanilor şi se serbau în acelaşi timp, între 17-23 decembrie, când sclavii şi cei săraci petreceau şi se ospătau.
Colindele sunt cântece populare dintre cele mai vechi la români, cu un fond religios, fiind legate de sărbătoarea Naşterii lui Iisus Hristos. În limba română, termenul se foloseşte, la singular, în două forme: colind - subst. n. şi colindă - subst. fem. La plural există o singură formă corectă pentru ambele genuri: colinde. Numele provine de la latin. calendae - nume dat sărbătorilor precreştine de Anul Nou, când romanii îşi urau noroc şi fericire, iar copiii umblau din casă în casă şi cântau imnuri. La români, dar şi la alte popoare, aceste cântece au devenit, cu timpul, de natură religioasă, inspirate din viaţa Mântuitorului.
Voi menţiona doar câteva dintre cele mai cunoscute colinde: "Astăzi Domnul s-a născut"; "Trei crai de la Răsărit". În această ultimă colindă se fac referiri la uciderea a paisprezece mii de prunci din porunca lui Irod cel Mare, numit şi Idumeu - rege al Iudeii între anii 37 î. Hr. - 4 d.Hr. Vestiţi de îngeri, Fecioara Maria şi bătrânul Iosif au fugit atunci cu Pruncul în Egipt, unde au stat până la moartea tiranului. Alte colinde sunt: "Astăzi s-a născut Hristos"; "Trei păstori se întâlniră"; "O, ce veste minunată!"; "Moş Crăciun"; "Cerul şi pământul"; "O, brad frumos!", "Sus la Poarta Raiului"; "Lerui, Doamne, lerui ler". Cuvântul ler este de origine ebraică, provine de la "roe" şi înseamnă păstor, cuvânt folosit de Iisus care s-a numit pe Sine Păstor: "Eu sunt Păstorul cel Bun". Aşadar, lerui ler înseamnă păstorului păstor. Alt colind este "Linui lin şi iară lin". Termenul lin este de origine ebraică. Linui lin şi iară lin se traduce prin Noaptea nopţilor şi iarăşi noapte, cu referire la noaptea sfântă a Naşterii lui Iisus.
Create de preoţi şi cântăreţi bisericeşti, de dascăli şi dieci, colindele se referă la viaţa zbuciumată a Mântuitorului pe pământ de la naştere până la răstignire. Specialişti în domeniu afirmă că niciun popor din lume nu posedă o colecţie mai frumoasă şi mai variată de colinde ca poporul român.
