Ion Heliade Rădulescu, personalitate enciclopedică a culturii române - poet, prozator, traducător, lingvist şi îndrumător al culturii române, 214 ani de la naştere -
I.H. Rădulescu se înscrie în seria personalităţilor enciclopedice ale culturii române, având înaintaşi pe spătarul Nicolae Milescu şi pe D. Cantemir, iar urmaşi pe B.P. Hasdeu, N. Iorga, Mircea Eliade, George Călinescu. A fost iniţiator în mai multe direcţii în cultura română în faza ei de modernizare: învăţământ, presă, literatură, teatru.
S-a născut la 6 ianuarie 1802, la Târgovişte, fiu al lui Ilie Rădulescu - polcovnic de târg (grad militar corespunzător celui de colonel) şi mic proprietar. După ce a studiat la Academia Grecească între anii 1815-1818, I.H. Rădulescu a frecventat Şcoala lui Gheorghe Lazăr de la "Sf. Sava" din Bucureşti. În anul 1822 a devenit conducătorul acestei şcoli, întrucât marele cărturar transilvănean Gheorghe Lazăr se îmbolnăvise grav. Dovedind o rară curiozitate de cunoaştere, mari ambiţii culturale şi o pregătire multilaterală, I.H. Rădulescu a ajuns profesor la Colegiul "Sf. Sava", unde a predat cu succes matematica, gramatica limbii române, filozofia, precum şi alte câteva discipline şcolare. Împreună cu Dinicu Golescu - unul dintre cei mai importanţi îndrumători ai culturii din primele decenii ale sec. al XIX-lea, I.H. Rădulescu a înfiinţat "Societatea literară" (1827), prin care se urmărea promovarea şi încurajarea culturii naţionale. În anul 1828 a tipărit, la Sibiu, Gramatica românească, prin care aduce o contribuţie însemnată la dezvoltarea limbii române literare. Tot cu sprijinul lui D. Golescu, în anul 1829 a editat "Curierul românesc" - prima gazetă în limba română din Principate. A fost urmată de un supliment cultural-beletristic intitulat "Curier de ambe sexe". Împreună cu I. Câmpineanu şi cu C. Aristia, a întemeiat "Societatea Filarmonică" (1833) destinată încurajării teatrului şi muzicii vocale. Iniţiativele sale în atâtea domenii au făcut din I.H. Rădulescu un adevărat ctitor al culturii române moderne, personalitate proeminentă a vieţii intelectuale din Ţara Românească. În acelaşi timp a tipărit un număr impresionant de opere din literatura universală, multe dintre acestea fiind traduse de el. Şi-a publicat propriile sale opere literare, studii de filozofie, de teorie şi critică literară. A încurajat debuturile literare ale tinerilor scriitori ai vremii, printre care: Vasile Cârlova, Grigore Alexandrescu, D. Bolintineanu ş.a. Prin întreaga sa activitate politică şi culturală a avut un rol important şi în Revoluţia de la 1848. La Revoluţie a luat parte ca membru al Comitetului revoluţionar constituit în martie 1848. Împreună cu Christian Tell, cu preotul Radu Şapcă şi cu alţi revoluţionari a proclamat, la Izlaz, cele 22 de puncte ale Constituţiei, marcând astfel începutul Revoluţiei. Ca membru al Guvernului Provizoriu, I.H. Rădulescu a militat pentru liberalizarea vieţii politice şi pentru reforme sociale, precum: desfiinţarea robiei ţiganilor, desfiinţarea clăcii, generalizarea învăţământului primar, lărgirea dreptului de vot, întărirea autonomiei, trezirea demnităţii naţionale. După înăbuşirea Revoluţiei de la 1848, de către trupele de intervenţie, I.H. Rădulescu a fost exilat, ca şi alţi revoluţionari. A plecat la Paris, apoi în Turcia, de unde s-a întors în ţară abia la începutul anului 1859. În anul 1857 a fost ales membru al Academiei Române. S-a stins din viaţă la 27 aprilie 1872, la Bucureşti. În semn de preţuire şi recunoştinţă i s-a ridicat o statuie în faţa Universităţii din Bucureşti.
Contribuţia lui I.H. Rădulescu la dezvoltarea limbii şi literaturii române
Pornind de la principii iluministe, I.H. Rădulescu şi-a format concepţia că literatura este un mijloc de educare morală şi patriotică. În viziunea sa, în literatură se împletesc elemente clasiciste cu elemente romantice. De clasicism aparţine funcţia moralizatoare, educativă şi social-utilă a literaturii, care trebuie să contribuie la înălţarea spirituală a omului. De romantism ţine dorinţa de a zugrăvi, în opera literară, culoarea locală, natura patriei, de a prezenta eroi excepţionali, care să evolueze în împrejurări excepţionale. Tot de romantism ţine inspiraţia din folclor, din istoria naţională şi din tradiţiile neamului.
În domeniul creaţiei literare, I.H. Rădulescu s-a impus prin poezie, proză, traduceri. Ca poet, rămâne în istoria literaturii române prin balada "Zburătorul" - prima expresie artistică reuşită a mitului erotic al zburătorului, mit care semnifică "invazia instinctului puberal" (George Călinescu). Balada este apreciată ca fiind capodopera creaţiei sale poetice şi una dintre capodoperele poeziei române. A proiectat o amplă operă în patru volume, care urma să cuprindă întreaga istorie a gândirii umane. Din acest proiect a realizat, parţial, poemul sociogonic "Anatolida" sau "Omul şi forţele", poem în care prezintă "răsăritul omenirii" pe baza miturilor antice. Prin acest poem, I.H. Rădulescu îl precedă pe M. Eminescu - autorul poemului sociogonic "Memento mori", care a făcut din Eminescu unul dintre cei mai de seamă poeţi titanici ai lumii. De asemenea, a mai realizat primele două cânturi din "Mihaida" - poem istoric şi alegoric al cărui erou este Mihai Viteazul. Poemul îmbină cultul romantic pentru eroi excepţionali şi culoarea locală a epocii. Din partea a treia a amplei opere proiectate ne-au rămas două valoroase creaţii poetice: "O noapte pe ruinele Târgoviştii" şi balada "Zburătorul". "O noapte pe ruinele Târgoviştii" abordează tema preromantică a ruinelor, ca şi ceilalţi doi poeţi târgovişteni: Vasile Cârlova şi Grigore Alexandrescu. Poetul I.H. Rădulescu a scris şi fabule, dar fără ecou în epocă.
În domeniul prozei, pe lângă lucrări memorialistice ("Amintiri şi impresii ale unui proscris"), a lăsat câteva schiţe şi portrete, unele impunându-se prin violenţa sufletească şi prin sarcasm, precum: "Coconiţa Drăgana"; "Coconul Drăgan"; "Fiziologia poetului" ş.a. Lucrarea de sinteză "Echilibru între antiteze" este prima schiţă românească a unui sistem filozofic în care amintiri, portrete satirice ale unor tipuri umane din vremea sa se combină într-o viziune originală cu elemente de istorie a ţării şi ale viitorului ei. În această lucrare, I.H. Rădulescu a alcătuit un portret al ciocoiului care premerge celui creat de N. Filimon în cunoscutul roman "Ciocoii vechi şi noi". În viziunea lui I.H. Rădulescu, ciocoii sunt "indivizi cu ochi de vulpe, cu gheare de cotoi, dacă nu pot avea de tigru, cu gesturi de momiţe; de are limbă e ca să mintă, să calomnieze…, de se înfăţişează la cei mari sau la Curte, le crapă haina la spate... De vin la uşa egalului sau a neavutului par că ar avea două piepturi, unul peste altul"…).
Pentru sprijinirea teatrului, I.H. Rădulescu a înfiinţat Societatea Filarmonică şi o şcoală de actori al cărei director a fost. A înfiinţat, în 1895, prima revistă de specialitate - "Gazeta teatrului naţional" - unde a publicat numeroase cronici dramatice. A tradus opere ale unor mari dramaturgi: Moliere, Voltaire, Victor Hugo ş.a.
O contribuţie însemnată a adus I.H. Rădulescu la dezvoltarea limbii române literare, mai ales prin lucrarea "Gramatica românească", 1828. O primă problemă şi cea mai importantă pe care a rezolvat-o I.H. Rădulescu în domeniul limbii a fost înlăturarea alfabetului chirilic şi introducerea alfabetului latin. A redus numărul de litere de la 48 la 27. În ortografie a combătut principiul etimologic (scrierea cuvintelor ca în limba de origine a acestora) şi a susţinut principiul fonetic (corespondenţa între sunete şi litere).
NOTĂ: În prezent, principiul fundamental al ortografiei limbii române este cel fonetic. Pe baza acestui principiu, D.O.O.M. al limbii române recomandă să scriem astfel: aisberg, angro, vizavi, ofsaid, farsor etc. şi să pronunţăm: clovn, manager, stres etc.
În prefaţa cărţii, "Gramatica românească", I.H. Rădulescu nota: "Aşadar, pentru ce să nu scriem după cum pronunţăm, când scriem pentru cei care trăiesc, iar nu pentru cei morţi".
O poziţie înaintată a avut I.H. Rădulescu şi în ceea ce priveşte vocabularul, precizând că împrumutul din alte limbi este necesar, dar "trebuie să luăm numai acele cuvinte care ne trebuie şi de acolo de unde trebuie şi cum trebuie". Şi continua: "Vorbele străine trebuie să se înfăţişeze în haine româneşti"…, adică să se adapteze la sistemele fonetic şi morfologic ale limbii române.
Pentru meritele sale în domeniul culturii, I.H. Rădulescu a fost ales, în anul 1867, preşedinte al Societăţii Academice Române. Reprezentant de marcă al culturii române în faza ei de modernizare, deschizător de orizonturi moderne şi vizionar, această mare personalitate a neamului nostru a rămas în conştiinţa poporului român aşa cum l-a prezentat George Călinescu: "Un scriitor cu suflet ardent, creator pretutindeni, desfăşurat deopotrivă în viaţă şi în artă".
