TABLETĂ DE SCRIITOR - REALITATEA COLECTIVĂ ŞI VERSIUNEA INDIVIDUALĂ
Trăim într-o lume de interdependenţe, în sensul că fiecare are nevoie de celălalt, orice ai face, întâlneşti un om la care apelezi în caz de nevoie. Şoferul de la taxi, vânzătoarea de la chioşcul de ziare, politicianul demagog, vecinul - care te invidiază pentru succesele tale.
Am ales aceste exemple la întâmplare, pentru a vă demonstra cât de mare este realitatea colectivă - atât de diferită de la om la om, şi totuşi reunită undeva. Faţă de aceasta, e mai bine să privim cu atenţie versiunea individuală, adică felul cum mă raportez eu la fiecare dintre fiinţele întâlnite alături de mine, în faţa mea sau în spatele meu - ori mult mai departe, comunicând cu mine doar spiritual.
Şoferul de la taxi mă duce la aeroport, de unde un avion mă va purta spre prietenul meu de la Paris. Vânzătoarea de la chioşcul de ziare îmi păstrează totdeauna revistele preferate, unde am bucuria să public şi eu din când în când. Intelectualul de mai departe, comunicând cu el doar în scris, este redactorul şef al unei reviste. Politicianul demagog mă dezamăgeşte - şi nu doar pe mine, ci pe majoritatea celor care l-au votat, trecând brusc de la versiunea individuală la realitatea colectivă, nu-mi trezeşte decât o stare de reţinere, deci nu mai am nimic comun cu el.
Dar cu cine am eu cea mai strânsă relaţie de colaborare şi înţelegere ? Cu mine însumi! Eu sunt cel care vă prezint versiunea individuală, adică persoana mea gânditoare - trebuie acum s-o recunosc... Lumea este prea vastă şi diversă; fiecare se raportează şi se include cum poate la ea.
Dar vine şi o clipă a lucidităţii, a autoanalizei, când te analizezi individual într-o variantă proprie. Eu sunt numai al meu (în totalitate), iar al celorlalţi (doar parţial), în funcţie de raporturile zilnice dintre noi. Ştiu că nu îmi aparţin în întregime, iar acest reflexiv mă apără de abuzurile potenţiale ale celorlalţi şi le permite să se bucură de mine, doar înţelegându-mă.
Se impune o armonie a relaţiilor, dar, de cele mai multe ori, aceasta porneşte ca o versiune individuală, intelectuală, fizică şi morală; realitatea colectivă te recuperează numai cât reprezinţi pentru ea o valoare morală, prin care îi poţi fi de folos. Deci, în versiune individuală, este mult mai important ce fac eu cu mine. Îl uit pe politicianul demagog, îi mulţumesc frumos taximetristului, îi ofer o ciocolată vânzătoarei de la chioşcul de ziare. Toate acestea par uneori gesturi mărunte, nesemnificative, dar ne ajută să ne înţelegem şi să supravieţuim.
