TABLETĂ DE SCRIITOR - A FI IUBIT ŞI RESPECTAT
Mulţi cred că iubirea se impune de la sine: copiii trebuie să-şi iubească părinţii, fraţii să se iubească unul pe celălalt, între cei doi soţi să existe o iubire permanentă. Numai că, uneori, lucrurile nu stau chiar aşa: sunt părinţi care îşi persecută copiii sau îi părăsesc; întâlneşti fraţi care se duşmănesc de moarte pentru o palmă de pământ; destui soţi se înşeală, se permanentizează conflictul între ei sau se târăsc prin tribunale, pentru fidelitate sau avere.
Poate că iubirea nu se impune doar pe grade de rudenie, vecinătate, între sexe opuse sau între colegi. Este un sentiment care se cucereşte printr-o serie de afinităţi sufleteşti, prin gânduri şi idealuri comune, printr-un comportament corespunzător, prin preţuire şi încredere.
A fi iubit este o calitate, şi nu un dar; nu oricine iubeşte pe oricine, iar cel care pretinde iubire fără a o merita, are mai mult de pierdut decât de câştigat. Iubirea vine uneori de la sine şi rămâne alături de tine, atâta timp cât o meriţi.
Între iubire şi respect există o interdependenţă - dar nu totală. Îl poţi respecta pe omul pe care-l iubeşti, aceasta a doua atitudine impunându-se de la sine - şi întărind sfera ambelor noţiuni. Poţi însă respecta şi un om pe care nu-l iubeşti, fiindcă trăsăturile voastre fizice şi morale nu se potrivesc şi nu constituie premise pentru exercitarea sentimentelor; îl respecţi pe un om de ştiinţă, pe un vârstnic, pe un mare scriitor.
Dar, în timp ce unii rostesc: "Iubeşte-te pe tine însuţi!", iar alţii: "Respectă-te pe tine însuţi!" - eu înclin să cred că a doua variantă mi se potriveşte mai bine, deoarece îmi impune o anumită ţinută morală, pe când cea dintâi m-ar îndemna la egoism.
