Tabăra "olandezului zburător"

Chemat de dorul mirificului peisaj dinspre izvoarele Argeşului, pictorul Leo van Slujs, împreună cu soţia lui, Joanna Margareta, a poposit - venind tocmai din Olanda – în ziua prăznuirii creştine a schimbării la faţă, în vechiul sat de pe Valea Argeşului, Arefu. A venit cu gânduri generoase fiindcă potrivit vechiului obicei, a doua zi, în 7 august, a deschis o minitabără de pictură cu 10 copii dornici să cunoască tainele coloratului, prin care pot da viaţă frumosului din jur. Gestul soţilor Slujs e cu atât mai lăudabil cu cât tot dumnealor au adus şi materialele necesare - blocuri, creioane, acuarele - pe care micuţii pictori le vor folosi. Şi nu este un lucru întâmplător, fiindcă tabăra de pictură din Arefu a ajuns la a VII-a ediţie, fiecare având durată fixă de câte zece zile. Deschiderea oficială s-a făcut în prezenţa primarului Stoican Gheorghe, care a mulţumit olandezilor pentru ceea ce fac şi le-a urat să rămână pe mai departe îndrăgostiţi de natura zonei şi de copii comunităţii arefene.
Veteranul taberei este Tiţa Teodor care, deşi elev în prima clasă de liceu, continuă să participe cu plăcere şi interes. Desenul efectuat în prima zi ni-l arată că se află deja înscris ferm pe drumul sensibilităţii artistice. Şi tabăra din acest an se va încheia cu o expoziţie, la care părinţii şi nu numai sunt invitaţi să privească şi să admire lucrările realizate de elevii descendenţilor lui Rembrandt în artele plastice. Cuvintele sunt poate sărace pentru a lăuda îndeajuns iniţiativa soţilor batavi îndrăgostiţi de meleagurile din nordul Argeşului care sunt primiţi an de an de comunitatea arefeană ca nişte fii ai satului, iar câştigul rămâne al copiilor, care învaţă nu numai să creeze frumosul, dar şi cum să-l poată păstra în viaţă.
Considerăm tabăra un joc frumos între maturitate şi copilărie din ţări diferite, pentru care suntem datori să mulţumim organizatorilor.
