VEDERE DE PE DEALUL OLARILOR - Ciobanii nu mai au voie să fumeze ţigări mentolate
Atunci când bunicii vor să-şi impresioneze nepoţii cu câte ştiu ei, bunicii, despre ce-au făcut descendenţii la grădiniţă sau la clasa zero (am o revelaţie, deschid o paranteză psiho-socio-matematico, uşor alarmată: când numărăm, punem în bijecţie - v-am avertizat că e şi matematico, dar e un fleac: facem perechi, asta e tot, doar că e spus pretenţios, ca să impresionăm - punem în bijecţie numere naturale cu obiectele de numărat; da, dar începând de la 1, chiar dacă şi 0 este număr natural... circulă printre elevi-studenţi "gluma" cu matematicianul care ştia că zero e număr natural şi care, după ce coborâse din tren, îşi număra din ce în ce mai încurcat-panicat valizele de pe peron, schimbându-se la faţă, spre negru, cu fiecare numărare în plus: zero, una, două... zero, una, două... unde e a treia?!... opriţi trenul!... am încheiat gluma, trec la psiho-socio: cineva, nu ştiu cine, "forţa obscură", oculta mondială, personificată de un consilier ghiduş din Ministerul Învăţământului, parcă aşa-i zice, nu?, vrea să ne ameţească, să ne facă depresivi incurabili, numărând de la zero, totul ne va părea mai mic, de la numărul valizelor coborâte din tren până la pensie, de la numărul câinilor la stână - uite că am revenit la titlu - la cel al măgarilor, ca să rămân în acelaşi context, şi la cel al parlamentarilor; bun, cu parlamentarii n-o să avem vreun şoc dacă în loc de 600 ne vor ieşi la numărătoare 599 - niciodată nu vor fi atâţia decât pe liste, în sală picotesc inteligent doar jumătate, cu excepţia zilelor când se votează o moţiune de cenzură sau mărirea propriilor diurne, dar, dacă numărăm cumva, la limită, preşedinţii de republică, o să exclamăm nedumeriţi "zero preşedinţi?!...", nu se poate, unde ne e preşedintele?, sau, ca să rămân la nivel casnic, ce facem cu numărarea, sunt imparţial, soţilor/soţiilor, al etajelor blocului când venim de la pescuit mirosind a vin fiert, că e rece pe baltă, sau, şi mai rău, când numărăm degete, picioare, urechi, chestii de-astea anatomice, care dor şi după ce nu mai sunt?... dacă de mici numărăm de la zero, aşa vom face toată viaţa, ce stress - am scris bine, zero, una, două litere s în tot cuvântul, aşa cum am învăţat în clasa a... a... tre..., zero, una, două, trei, a treia, desigur, închid paranteza mirându-mă de subtilitatea manipulatorilor, la ce fineţuri s-au gândit!, cum să le rezişti?!...), am închis paranteza, dar nu mai ştiu ce ziceam înainte de a o deschide, un minut, să recitesc, aha...
Atunci când bunicii vor să-şi impresioneze nepoţii cu câte ştiu ei, bunicii (nepoţii ştiu atât de multe că bunicii sunt încontinuu împresionaţi), despre ce-au făcut descendenţii la grădiniţă sau la clasa zero, ei (bunicii, ce naiba) pretind că "le-a şoptit o păsărică... a trecut pe la grădiniţă/şcoală, s-a uitat pe geam, te-a văzut şi a venit să-mi spună..." (mai deschid o paranteză, pentru că iar am o revelaţie: ce efecte nedorite, perverse în sens literar, poate avea mitul ăsta, al păsăricii şoptitoare!... copilul crede, se uită pe geam şi nu vede nicio păsărică... unde-o fi vrabia asta pârâcioasă?... se uită în jur... colegi, colege, doamna sau domnişoara educatoare sau învăţătoare... căutarea devine preocupare, din preocupare devine obsesie - şi bunicii, inconştienţii, contribuie la stressarea - sunt consecvent, ce credeaţi? - descendenţilor lor direcţi şi apoi se miră că se maturizează prematur...) - promit că dacă mai deschid vreo paranteză nu va fi mai lungă de două rânduri - revin, ăăă... voiam să încep precum bunicii, cu explicaţia că mi-a şoptit o păsărică, altfel nu aveam de unde să ştiu, că Parlamentul are în sertar o lege care încununează legile votate în ultimul trimestru, despre câinii de la stână şi ţigările mentolate, o lege care stipulează ceea ce am anunţat în titlu, aş detalia, dar, pe de o parte, mă tem că ciobanii nu ştiu ce înseamnă a stipula şi nu mai respectă legea, pe de alta, ăăă... parlamentarii nu cred în păsărici vorbitoare... şi nici nepoţii, dar le fac o plăcere bunicilor...
