Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
miercuri 29 iunie 2022 21:16

Barbu Ştefanescu Delavrancea - prozator, dramaturg, orator strălucit (158 ani de la naştere)

S-a născut la 11 aprilie 1858, la Bucureşti, fiind al zecelea copil al căruţaşului Ştefan Tudorică Albu din mahalaua bucureşteană Delea Nouă, originar din Vrancea (de aici numele scriitorului Barbu Delavrancea). Mama viitorului scriitor se numea Ioana şi era femeie de la ţară. "Eu nu pot uita că sunt copilul ţăranului clăcaş, împroprietărit la '64" - spunea scriitorul Delavrancea. "Străbunii mei se pierd în haosul iobagilor, suferind cu ceilalţi ţărani deopotrivă şi lipsa şi foamea".

Viaţa şi activitatea

Tainele cărţii le descoperă, mai întâi, cu diaconul Ion Pestreanu de la Biserica "Sfântul Gheorghe-Nou", apoi cu învăţătorul Spiridon Danielescu, care îi schimbă numele din Barbu Ştefan în Barbu Ştefănescu. Clasele a III-a şi a IV-a le urmează la Şcoala Domnească de la Maidanul Dulapului, unde îl are ca dascăl pe Ion Vucitescu, prototip al personajului principal din nuvela "Domnul Vucea". Între anii 1870-1877 este elev bursier la Liceul "Sf. Sava" din Bucureşti, perioadă ce va fi evocată în povestirea "Bursierul". Urmeaza cursurile Facultăţii de Drept din Bucureşti, iar în anul 1882 pleacă la Paris, pentru a obţine doctoratul în drept. Aici, instalat într-o mansardă, departe de ţară şi de mediul rustic românesc, doctorandul Delavrancea scrie nuvela "Sultănica", a cărei acţiune se petrece în frumoasa localitate Domneşti, de unde sunt luate şi personajele nuvelei: "De-a stânga Râului Doamnei, razna de satul Domneşti, se vede o casă albă ca laptele, cu ferestrele încondeiate cu roşu şi albastru". Este casa lui jupân Kivu şi a Stancăi, părinţii Sultănicăi, eroina nuvelei cu acelaşi titlu.

În anul 1884 a revenit în ţară şi s-a angajat cu hotărâre în activitatea publicistică şi literară. Se împrieteneşte cu I.L.Caragiale şi Al. Vlahuţă. În anul 1885 publică volumul de nuvele "Sultănica", colaborează la ziarele "Drepturile omului", "Lupta", "Democraţia" ş.a. Publică volumul de nuvele "Paraziţii" şi conferenţiază despre realităţile sumbre din lumea satului românesc. Este prins tot mai mult în vârtejul vieţii politice, fiind, pe rând, deputat liberal, apoi primar al capitalei, deputat de Putna, Mehedinţi, Vaslui, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, ministru al Lucrărilor Publice. În anul 1903 publică volumul de nuvele "Hagi-Tudose", iar în 1909 piesa de mare răsunet "Apus de soare", urmată în 1910 de dramele istorice "Viforul" şi "Luceafărul". În anul 1912 este ales membru activ al Academiei Române, prilej cu care rosteşte discursul de recepţie "Din estetica poeziei populare" - un vibrant omagiu adus geniului creator al poporului român. Se stinge din viaţă la 29 aprilie 1918, la Iaşi, unde se afla în refugiu din cauza trupelor germane invadatoare. Este înmormântat la Cimitirul "Eternitatea" din Iaşi.

Nuvelist şi dramaturg de forţă

În decursul vieţii sale, Delavrancea a rostit numeroase şi răsunătoare discursuri parlamentare, fapt ce l-a determinat pe Maiorescu să-l numească "cel mai strălucit orator al României contemporane", iar N. Iorga afirma că Delavrancea avea "glasul cel mai zguduitor, iar privirile ochilor îi ţâşneau ca două fosforice flăcări". Ca scriitor, Delavrancea s-a impus în literatura română prin nuvele şi drame istorice. Având un temperament artistic impetuos şi contradictoriu şi o vocaţie romantică nativă, nuvelistul Delavrancea se îndreaptă spre existenţele zbuciumate pasional, precum sunt personajele din "Sultănica”. Eroina nuvelei era cea mai frumoasă fată din sat, atrăgând în mod tulburător atenţia flăcăilor. Unul dintre aceştia, Drăgan - frumos, chipeş, face prinsoare cu ceilalţi flăcăi din sat că "va veni de hac Sultănicăi". Neputând suporta oprobriul satului, mama eroinei se stinge de durere sufletească, iar eroina părăseşte satul, urcă încet până în vârful Muscelului, de unde "privi lung la turla bisericii din sat... şi pieri la vale, înecată în fâneaţa ce cobora... Miercana mugi şi mugetul ei se pierdu ca un glas de jale în adâncimea văilor".

O altă categorie de nuvele înfăţişează, în manieră naturalistă, diformităţi fizice şi morale,  cazuri patologice, precum "Milogul", "Zobie", "Trubadurul" ş.a. Alte nuvele surprind efectele negative ale unor racile sociale, tratate în viziune realistă. Dintre acestea, antologică este nuvela "Hagi-Tudose", a cărei temă este avariţia, prezentată cu o deosebită forţă artistică. Zgârcenia lui Hagi Tudose (Hagiu-cel care a fost la locurile sfinte; de aici numele Hagi-Tudose) e urmărită cu o deosebită artă a gradaţiei până la efectele dezumanizării. Patima acestuia pentru bani şi zgârcenia împinsă până la patologic stârnesc dezgustul, făcându-l odios. Obişnuia să meargă din prăvălie în prăvălie, să guste din diferite mâncăruri, dar nu cumpăra nimic, spunând de fiecare dată: "Scump. Scump. Vremuri grele!" Şi pleca mai departe. Ajuns octogenar, este îngrijit de o nepoată, Leana, care îndură, ca şi el, foamea şi frigul. Când hagiul soarbe din ciorba pregătită de Leana, i se pare că simte "sângele viu al aurului" şi începe să strige: "Stinge focul... Să dai cărbunii înapoi... Aruncă ciorba şi să-i dai fulgii şi bucăţelele înapoi. Vreau banii pe jumătate, dacă nu toţi! Şi începu să plângă cu hohote". Ridicolul personajului este evident şi în scena când îi cere nepoatei să taie coada motanului care e prea lungă şi provoacă frig în odaie: "Leana crăpă uşa. Hagiul se uită speriat şi văzând cotoiul strecurându-se pe uşă, se răsti:

- Să-i tai coada! O coadă de-un stânjen! Până să intre, se răceşte odaia! Să cheltuiesc şi pentru el?" 

George Călinescu afirma: "Tudose reprezintă, mitologic, setea de agonisire".

În dramaturgia naţională, Delavrancea ocupă un loc de seamă prin cele trei drame istorice menţionate, toate fiind străbătute de un puternic suflu romantic. Dintre acestea, "Apus de soare" a rămas antologică prin personajul central al dramei - Ştefan cel Mare, dar şi prin calităţile artistice ale stilului. Titlul dramei este metaforic, întrucât Ştefan cel Mare a fost supranumit "Soarele Moldovei", iar acţiunea piesei este plasată în anul 1504, ultimul an al domniei marelui voievod (1457-1504), dar şi al vieţii acestuia. Întreaga piesă este străbătută de un înalt sentiment patriotic al voievodului Ştefan care, bătrân şi bolnav, doreşte să asigure viitorul ţării prin înscăunarea, înainte de a muri, a fiului său, Bogdan. Un grup de boieri uneltitori, în frunte cu paharnicul Ulea, nesocotesc voinţa lui Ştefan şi vor să-l înscăuneze ca domn pe Ştefăniţă. Conflictul iscat între Ştefan şi boierii uneltitori este de natură politică şi duce la agravarea stării de sănătate a voievodului. Şi mai puternic decât conflictul politic este cel de natură psihologică: cel dintre omul Ştefan - bătrân şi bolnav - şi domnitorul Ştefan, care se gândeşte tot timpul la viitorul ţării sale. În momentul culminant al acţiunii - înscăunarea lui Bogdan - Ştefan cel Mare apare în sala tronului, este galben la faţă, cu cearcăne la ochi, şchiopătează şi este sprijinit de braţul Doamnei Maria. În faţa oştenilor, a boierilor şi a curtenilor veniţi să asiste la înscăunarea lui Bogdan, Ştefan cel Mare rosteşte un discurs care este, de fapt, o scurtă trecere în revistă a principalelor evenimente din îndelungata sa domnie şi o explicare a politicii sale de neatârnare: "Oh, pădure tânără! Unde sunt moşii voştri? Presăraţi la Chilia, la Baia, la Lipnic, la Soci, la Războieni... Unde sunt părinţii voştri? La Cetatea Albă, la Scheia, la Cosmin... Pământ! Şi pe oasele lor s-a aşezat şi stă tot pământul Moldovei, ca pe umerii unui uriaş!" Fiecare dintre aceste toponime are o rezonanţă simbolică. Ele evocă oameni şi locuri unde pământul Moldovei a fost udat de sângele celor mai buni fii ai ei. Celor prezenţi, Ştefan le transmite un mesaj de nepieritor patriotism: "Ţineţi minte cuvintele lui Ştefan care v-a fost baci până la adânci bătrâneţi că Moldova n-a fost a strămoşilor mei, n-a fost a mea şi nu e a voastră, ci a urmaşilor voştri şi a urmaşilor urmaşilor voştri, în veacul vecilor..."

George Călinescu aprecia că în "Apus de soare", dezlănţuirea oratorică este extraordinară şi că piesa conţine "părţi de înaltă, sublimă truculenţă, la nivelul poeziei lui Victor Hugo şi a lui Eminescu". În preajma morţii se adânceşte conflictul psihologic dintre Ştefan - omul şi Ştefan - Domnul Moldovei. Când, îngrijorată, Doamna Maria îl întreabă: - "Ce te doare?" Ştefan răspunde: - "Nimic pe Domnul Moldovei... Şi toate pe Ştefan Muşatin, fiul lui Bogdan şi nepotul lui Alexandru cel Bun". 

Momentul în care cei trei medici de la Curtea Voievodului îi ard piciorul cu fierul înroşit în foc pentru a-i vindeca rana stârneşte sentimentul sublimului, adică acea stare sufletească în care teama, frica, groaza se împletesc cu admiraţia faţă de inepuizabilele resurse ale fiinţei umane. Suportând arsura, Ştefan exclamă: "Ce e focul acesta pe lângă focul de pe inima mea!" George Călinescu apreciază drama "Apus de soare" ca fiind o capodoperă a dramaturgiei poetice şi oratorice, prin care Delavrancea îi continuă pe scriitorii B.P. Hasdeu ("Răzvan şi Vidra"), pe Alecsandri ("Despot Vodă") şi pe Al. Davila ("Vlaicu-Vodă"). Niciuna, însă, dintre operele de mai sus nu aduce pe scenă un erou atât de copleşitor prin personalitatea sa, cu ecouri nepieritoare în istoria patriei, cum este Ştefan cel Mare din "Apus de soare".

 

 

Pin It

Economiseşte timp şi bani abonându-te la  la orice poștaș sau oficiu poștal din județ ori din țară!

Abonamentul pe o lună costă 15 lei, pe trei luni 42 de lei, pe șase luni 80 de lei, iar pe un an 150 de lei.