TABLETĂ DE SCRIITOR - GÂNDUL DE DIMINEAŢĂ
Aţi reflectat vreodată, în mod deosebit, la gândul de dimineaţă? Adică la felul cum acesta vă poate influenţa sau nu starea sufletească a întregii zile? Aţi încercat senzaţia de sănătate, de mulţumire şi de optimism care vă cuprinde într-o dimineaţă anume, dacă gândul acela de bine este primul ce se iveşte în mintea voastră? Aţi privit pe fereastră, în clipa în care ziua se înfiripă de sub vălurile nopţii, încercând să repartizaţi peste munţi şi peste senzaţiile voastre pozitive primele raze ale soarelui?
Desigur, v-aş putea întreba mai multe! Dar primele mele întrebări nu au alt rol decât să declanşeze în mintea voastră pe următoarele, cele optimiste, selectate dintre atâtea altele altfel. Este un exerciţiu de bine: adică înlăturarea nemulţumirilor şi frustrărilor de ieri, după care ne imaginăm că astăzi va fi ziua cea mai norocoasă a vieţii noastre, căutând o motivaţie a acestei stări plăcute; ne alegem faptele care să ne mulţumească, ne împăcăm cu aceia care ne-au supărat până acum, ne propunem ca noi înşine să nu supărăm pe nimeni, mai ales pe noi înşine...
Şi, dacă ne-am împăca cu noi în sine, de ce nu ne-am împăca apoi şi cu ceilalţi? Ei bine, în acest exerciţiu nou de a fi, în dorinţa de a ne comporta altfel, dacă reuşim să scriem măcar o pagină cu gândurile de dimineaţă, vă asigur că şi voi veţi judeca pozitiv - întreaga voastră zi de muncă - o muncă aparte, în care cel pe care-l redescoperiţi din simţămintele şi starea voastră sufletească de acum veţi fi voi înşivă - cei victorioşi.
