Câtă bucurie, câtă emoţie, câtă dragoste dar, mai presus de toate, câtă plăcere îmi făcea ascultarea, la capătul celălalt al firului, a vorbelor spuse de un prieten (cu voia domniei sale îl
Declaraţia îi aparţine managerului Centrului de Cultură şi Arte "George Topîrceanu". Cristian Mitrofan a formulat-o în ultimele zile ale lui 2019, un an în care activitatea la instituţia în care cu
De fiecare dată, colaborarea Bibliotecii Municipale cu mesagerii vâlceni ai culturii generează un cadru foarte productiv, care trece dincolo de nivelul unui cenaclu local. Aşa s-a întâmplat şi pe
La invitaţia directorului Centrului Cultural Ştefăneşti, Luiza Dobrescu, Filarmonica Piteşti va susţine vineri, de la ora 18.00, la Centrul Cultural Ştefăneşti, un concert vocal-simfonic de
În data de 20 decembrie, începând cu ora 15.00, la Biblioteca Municipală Curtea de Argeş (manager şi moderator, ing. Marian Ghiţă) se va derula "Întâlnirea literară cu miros de cetină a
Ion Creangă aparţine uneia dintre cele mai strălucite epoci din cultura română - Epoca Marilor Clasici (1870-1890), când apar operele de o excepţională valoare ale lui Eminescu, Caragiale, Creangă
Evenimentele culturale se succed în avalanşă la instituţia-fanion a Oraşului Regal, a cărei conducere dă dovadă de mare inteligenţă în ceea ce priveşte diversitatea spectacolelor ce se adresează
Filarmonica Piteşti organizează joi, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncţional, concertul vocal-simfonic extraordinar de Crăciun, "Gală vieneză". Alături de orchestra simfonică a instituţiei
Este o întrebare de răscruce, pe care ar trebui să şi-o formuleze fiecare om! Fiindcă, de la o anumită vârstă şi o astfel de evoluţie a gândirii noastre, este necesar să facem distincţia corectă
Titlul complet este "Poveşti corecte politic de adormit copiii" şi are şi un supra-titlu, "O întâlnire scandaloasă între Albă-ca-Zăpada-Neagră şi Rudolf, renul hiperdezvoltat nazal". Este vorba